Search

Xoxo M.

~since 07.03.2012~

.

un copil pe care pot doar să mi-l imaginez cum spunea dodidon la o macara și vascator la complicatul excavator.

un gust dulce de must care îți amintește de cele mai frumoase momente din copilăria ta.

un soare care te face să crezi că vara nu e definitiv plecată.

un apus de soare care te lasă fără cuvinte. un cer în flăcări și multă emoție.

și o izbitură care te trezește la realitate. care parcă îți reamintește că putem oricând să nu mai fim. că suntem nimic, că nu depinde aproape niciodată de noi, că viața noastră atârnă în mâinile unui destin.

și, peste un apus frumos și un soare care se zbătea să mai rămână, se văd luminile unei mașini de poliție, se aude constant întrebarea ”E cineva rănit?” și un gol ți se pune în stomac.

și îți zici în sine că totul e în regulă și te bucuri că n-a fost singur în asta. te bucuri că împreună ați trecut peste și realizezi că e doar primul obstacol din drumul vostru. dar știi că împreună o să treceți peste orice.

***

vreau să știi că, alături de tine mă simt cel mai în siguranță. primul meu instinct a fost să văd dacă ești bine. și apoi, te priveam din depărtare și știam că noi o să fim mereu bine. pentru că m-ai ținut strâns în brațe și nimic nu mai conta. pentru că te iubesc atât de mult. și nimeni n-o să schimbe asta niciodată.

 

Advertisements

noapte

maxresdefault

(mă pusesem în pat, gata să dorm. stinsesem lumina, îmi aranjasem perna. închisesem ochii. dar mi-am dat seama că vreau să scriu asta acum și știu că dacă nu o scriu acum n-o mai scriu niciodată. așa că m-am ridicat, am deschis laptopul și am început să scriu o ciudățenie care îmi trece mie prin cap la 23:41)

mă gândeam la ideea asta nouă care umblă printre oameni: că femeile trebuie să fie independente! am auzit de prea multe ori ca ea e puternică și independentă, că ea nu are nevoie de ajutorul nimănui, că ea se descurcă by her own, că ea e fericită în singurătatea ei.

am auzit astea și n-am putut să nu mă întreb dacă o fi adevărat. dacă nu cumva toate astea sunt o mască sub care se ascunde. dacă nu cumva, cineva, cândva, a rănit-o atât de tare că acum încearcă să demonstreze lumii ceva. sau poate că încearcă să își demonstreze ei însăși.

și n-am nicio problemă cu faptul că ea nu vrea să pară slabă. mi-amintesc de V. care zicea că ea nu plânge de față cu ceilalți. și ăsta e un lucru bun. dar am o problemă cu faptul că independența asta a stricat tot romantismul.

pentru că sunt o femeie independentă, dar am nevoie și vreau să am nevoie de el atunci când, la minus zece grade, își înfășoară brațele în jurul meu, mă face pachet și mă încălzește instant. sunt o femeie independentă și aș putea să îmi desfac singură sticla de apă, dar e mai drăguț când o face el. și aș putea să plâng doar cu mine, fără ca cineva să știe, dar o fac în fața lui. și cumva, se simte bine.

și aș vrea ca femeile să fie independente, fără să uite să fie ele cu adevărat. pentru că toți ne putem preface. dar e atât de bine când poți fii tu însăți nu numai față de tine, ci și față de altcineva.

(cred că voiam să scriu mai multe, dar cumva s-au pierdut între somn și neliniște. iar asta e pentru cineva care a însemnat într-o zi atât de mult pentru mine și cu care am vorbit azi după atâția ani. și aș fi vrut să fim prietene din nou. aș fi vrut să simt că îmi ești la fel de apropiată ca acum mult timp, dar nu mai erai. și mi-am dat seama că principalul motiv e că gândim diferit. tu ești independentă. eu nu. și cumva, nu simt că eu aș fi problema)

De data asta, a fost să fie

IMG_20171007_114133_757

Pentru că am auzit constant “n-a fost să fie” în ultimul timp, vreau doar să spun că acum a fost să fie!

Cred că orice cuvânt e de prisos acum.

Tot ce vreau să spun e că mi-au dat lacrimile şi că mi-ai ridicat părul de pe mâini.

De patru ani, de când te urmăresc constant, sunt mai fericită şi mai mândră ca nicicând.

Good things happen to those who wait.

România te iubeşte!

Bravo ţie, mă fată!

family

I am so lucky to have you in my life

De șase ani, îmi sunteți familie. Nu mai știu cum ați apărut în viața mea, nu mai știu nici cum ați rămas. Tot ce știu este că azi, după atâta timp, voi sunteți încă aici.

Aș vrea să dau puțin timpul înapoi, la zilele în care habar nu aveam ce o să deveniți pentru mine. Aș vrea să mă întorc acolo ca să vă strâng în brațe și să vă spun că noi, noi trei, o să reușim. Aș vrea să vă spun că peste ani, o să privim cu drag spre toate momentele alea care vor fi devenit amintiri și că ne vor da lacrimile în același timp într-un local din Pipera. Aș vrea să vă spun că veți deveni familie, că ritualul nostru va fi să ne pregătim împreună înainte de petreceri și că cele mai mari probleme ale noastre vor fi ce culoare de teneși să ne cumpărăm.

Sunteți minunate. Sunteți acel tip de oameni pe care nu oricine are ocazia să îl întâlnească în viață. Tot ce am făcut vara asta împreună, toate amintirile și momentele frumoase petrecute împreună sunt parte din mine. Voi sunteți parte din mine.

Și pentru asta vă mulțumesc. Vă iubesc.

 

 

not enough

uneori vrei să fii cea mai bună versiune a ta pentru unele persoane. știi că ești o persoană dificilă și știi că era mereu vina ta. și apare acea persoană pentru care ești în stare să renunți la tot. la orgoliul tău nemăsurat, la comportamentul neadecvat. renunți la tot ce era negru în tine. pentru că știi că persoana aia chiar merită.

și cu toate astea, cu toate eforturile pe care numai tu le știi, nu ești destul. și niciodată nu vei fi. și nu e vina ta, nu e vina lui. nu e vina nimănui.

happy soul

WhatsApp Image 2017-09-10 at 23.08.44

vreau să scriu despre insula aia plină de magie care ne-a fost casă pentru o săptămână. vreau să-mi amintesc de cum ne atingeau valurile și de cum ne prindea apusul împreună în fiecare zi. despre cum ne sufla vântul în ceafă când goneam pe străzi pe un ATV, despre cum ai avut curaj să mă lași să conduc și despre cât de strâns mă țineai de mijloc, ca și cum n-ai fi vrut să mai plec vreodată.

și vestea bună e că nu mai plec.

*

că în visul meu eram întinși pe o pătură, cu stelele deasupra noastră. că părul meu se răsfira pe brațul tău, în timp ce capul se odihnea pe pieptul tău. ni se încolăciseră picioarele și ni se atingeau degetele și tot universul ne privea. și toată iubirea din lume plutea acolo, deasupra noastră și eram doar noi și nu ne mai păsa de nimic. și te iubeam, așa cum te iubesc zi de zi. mai mult și mai mult.

*

cumva a venit septembrie și e trist și frumos în același timp. a fost una dintre verile alea pe care nu le uiți. o vară d-aia în care am stat cinci zile cu totul acasă. și pe restul le-am umblat. cu familia mea. cu familia ta. cu V, cu muzica la maxim și geamurile lăsate. Cu R, într-un colț de lume în care sper să mă întorc cândva. la bunicii mei. la ai tăi. la ai lor.

vara asta am fost voluntar. am trecut graniță după graniță și o mare în lung și-n lat. am înotat. am zâmbit. am iubit. vara asta s-a simțit bine, ca verile alea de când eram mică și nu-mi păsa de nimic. vara asta am citit, am dansat, am privit apusuri și răsărituri, am condus. am fost mândră și fericită, am plâns și am râs din nou, am simțit că trăiesc. vara asta a fost genul ăla de vară pe care ți-o amintești. nu datorită locurilor, nu datorită lucrurilor. datorită oamenilor.

vara asta a fost frumoasă. vara asta s-a dus.

*

am pus hanoracul pe mine și i-am zis să mă țină strâns la piept, că mi-e frig. și s-a întunecat la opt, în loc de zece și câteva picături de ploi ne-au amintit că tot ce e frumos trece repede. și e septembrie, dar e bine. noi suntem bine și doar asta contează. e frig afară, dar nu și în inimile noastre.

*

să nu-mi mai mulțumești vreodată. sunt aici și mereu voi fi și mereu te voi ține în brațe când te năvălesc problemele. ai încredere în tine așa cum am eu și vei vedea altfel viața. pentru că dacă nu vei reuși tu, nimeni n-o va face. vara asta a fost minunată, în primul rând datorită ție. eu îți mulțumesc. și te iubesc. enorm.

 

experience

DSC_2126

Cred că despre asta e în viață. Despre experiențe și momente, despre oameni și amintiri. Despre colecții de povești pe care le ții pentru tine și din care înveți ceva, în fiecare zi. Viața e despre emoții profunde și clipe perfecte. Viața e despre a face ceea ce te face fericit, cât mai des cu putință.

***

Azi nu mai filosofez, ci povestesc. Vreau să povestesc despre o săptămână magică petrecută în Tabăra Meseriașilor din Țara lui Andrei. Vreau să vorbesc despre emoții și amintiri colectate adânc în suflet, de unde nu le poate lua nimeni nicicând.

O săptămână alături de meseriași. Copii din medii defavorizate, care pentru o săptămână au fost parte din frumoasa poveste a lui Andrei. Copii care nu au avut niciodată șansa să facă ceea ce le place, din lipsă de condiții. Copii cu multe povești în spate și durere în suflet, dar pe care îi lega ceva mult mai profund: pasiunea de a face lucruri frumoase.

Cineva cu suflet mare a vrut să investească în copii. În special, în cei în care se vede potențial, dar care nu poate fi atins din cauza problemelor financiare, în cea mai mare parte. Cum nu e vina lor că viața a fost prea crudă cu ei, acești copii au primit o nouă șansă de la viață și au ajuns în Țara lui Andrei. Speriați. Înfricoșați chiar.

Mulți își doreau să se întoarcă acasă, din simplul motiv că nu își mai părăsiseră căminul niciodată. După o zi, însă, totul s-a schimbat. Tot după o zi au apărut și primele lacrimi. Cred că poți fi cel mai dur om de pe planetă, la așa ceva nu reziști. Nu ai cum să fii tare când un copil îți povestește despre părinții lui decedați, când îi vezi că VOR, dar nu pot face anumite lucruri pentru că nimeni nu a fost acolo pentru ei când a trebuit.  Nu ai cum să fii tare când te apuci să scrii pe un șervețel alfabetul, pentru că el uită literele. Cum să nu plângi când, cu atât de multă sârguință, reușește să umple o foaie de cuvinte, iar la final obține o bursă pentru cea mai mare evoluție?

Copii care vor, dar cu care soarta a fost prea rea.

”Care este cea mai mare dorință a ta?

S-o aduc pe mama înapoi”

”Îți place aici?

Nu aș mai pleca, dar trebuie, pentru că mamaia e bolnavă și doar pe ea o mai am și nu vreau să o pierd. Trebuie să am grijă de ea”

”(către un copil surdo-mut, prin semne) Ce îți dorești tu cel mai mult pe lume?

Să aud muzica.”

Vă mulțumesc, dragilor, pentru că m-ați învățat atât de multe lecții. Că m-ați învățat să nu mai fiu superficială. Că m-ați învățat să fiu curioasă și dornică să aflu mereu lucruri noi, că m-ați învățat că SE POATE chiar și atunci când ei te opresc din drumul tău spre succes.

Sunteți niște omuleți atât de puternici și mi-aș dori ca într-o zi să pot fi și eu așa. Până atunci însă, tot cu lacrimi în ochi închei și acest post, și această săptămână pe care nu o s-o uit vreodată.

atât

I wasn’t looking for love

I was looking for myself

And then I met you

 

 

oameni

CLX030115_104

cred că în viață ai nevoie de oameni care să îți devină model de urmat și, nu știu cum, într-un singur weekend am cunoscut o groază de astfel de oameni

sunt oameni pe care îi vezi așa cum sunt ei, în cel mai sensibil moment din viața lor, cu lacrimi în ochi și o groază de durere în suflet. îi asculți și știi că te doare și pe tine, pentru că viața chiar nu e corectă cu unii. îi vezi puternici, îi vezi că încă mai pot, după atâtea și atâtea și cumva îți dorești ca într-o zi să ai și tu puterea lor. îți dorești să le ștergi cumva lacrimile și să îi alini, pentru că tu știi că nu merită așa ceva. dar numai tu știi asta, pentru că altora nu le pasă. și tot ce poți e să îi strângi în brațe și să taci. pentru că tu n-o să înțelegi niciodată prin ce trec.

și mai sunt oameni cu un suflet prea mare pentru lumea asta. oameni care ar dărui, fără să ceară nimic la schimb, tot ce au. oameni în ai căror ochi vezi iubire și ceva bun, pe care nu-l poți descrie. și lor tot ce poți să faci e să le mulțumești, deși deep down, simți mult mai mult decât atât. e apreciere pentru cine sunt și dorința ca într-o zi să fii exact ca ei.

și un copil cu suflet mare care încă se mai bucură de vacanțele la țară cu bunicii și care găsește într-o zi în care s-a jucat cu mingea mai multă fericire decât într-o zi în care a stat pe telefon. și undeva acolo, e speranță.

***

am vrut să scriu mult mai multe în postul ăsta. dar undeva mi s-au încurcat amintirile cu emoțiile.

am vrut să scriu că mi-a plăcut să merg desculță prin țărână, că am iubit fagurele de miere cules de un bunic cu o inimă mare, că aș fi rămas pentru totdeauna acolo, la Dunăre, jucând volei cu ei și râzând.

am vrut să scriu că mi-a fost cumva dor să ies ”la un suc” într-un sat nebun, cum o făceam o dată, că nu a mai contat nici căldura și nici oboseala când am ascultat cu admirație un om pasionat vorbind despre istoria noastră și că apa aia de la nouășpe metri adâncime a însemnat… totul.

am vrut să scriu despre dorința pe care mi-am pus-o și care se împlinește în fiecare zi cu oamenii ăștia minunați, despre bunicii care mi-au dat o lecție de viață și despre niște fete minunate care îmi fac mereu pielea de găină.

dar toate astea au sens numai în capul meu.

***

cred că atunci când un astfel de weekend ajunge să nu mai conteze datorită a ceea ce ai făcut, ci datorită a ceea ce ai învățat din toată experiența asta, cred că atunci crești cu adevărat.

mulțumesc, oameni minunați.

***

într-o zi o să învăț să scriu exact ceea ce simt. și poate va fi și o zi în care posturile mele nu se vor mai încheia cu mine, având lacrimi în ochi.

vă iubesc.

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: