Search

Xoxo M.

~since 07.03.2012~

confuz

3508873

cred că m-am gândit și răzgândit de vreo cincizeci de ori

și într-un fel am impresia că toată viața am făcut alegeri greșite, dar într-un fel mă bucur că le-am făcut. mereu am avut ceva de învățat din ele și nu știu dacă asta e bună sau rea. știu doar că mi-e greu să mă despart de o echipă cu care am împărțit și bune și rele juma’ de an. dar cred că a venit momentul s-o fac. și dacă se dovedește și asta a fi o decizie greșită, nașpa. noi să fim sănătoși.

uneori pui punct acolo unde ai fi vrut să fie doar virgulă. pui punct unei experiențe frumoase, care la un moment dat ai crezut că îți este viitorul. dar mergi mai departe și zâmbești. va fi bine, îți repeți. dar adevărul e că habar n-ai cum va fi.

*

nu știu dacă o să pot vreodată să descriu cum se simte ora 21, într-un foișor, la țară, cu ochii spre stele și un vânt liniștit. cu tine de mână, cu zâmbetul ăla minunat. cred că n-o să uit niciodată weekendul ăsta, pentru că într-un fel sau altul, cred că el ne-a adus la liman. cred că ne pierduserăm în larg, dar ne-am ancorat unul de altul și am ajuns la țărm. și cred că în viața oricărui om există un moment critic și o secundă în care decide dacă îl depășește sau nu.

și îmi râde inima de bucurie când îmi dau seama că noi am făcut-o

*

îmi ziceai o dată că tu nu crezi că viața e grea, ci că mai degrabă noi ne-o complicăm și cred că așa e. cred că e momentul să ne mai și relaxăm.

*

ah, ce picioare reci ai

urmează stația timpuri noi și timpuri noi ne-așteaptă pe noi doi

Advertisements

.

Cred ca pe toti ne darama ceva.

Si cred ca toti avem o persoana care stie exact ce ne poate darama.

Faza e ca niciodata nu te astepti ca fix acea persoana sa te si darame.

Si cand te rogi sa treci si peste noaptea asta, cand simti ca te-ai rupt in mii de bucatele… incepi sa crezi ca e prea tarziu.

Drama queen. Asta sunt. Am nevoie de un blog doar al meu. Pe care sa nu-l citeasca nimeni.

Si totusi, dau post la asta, nu-l las in ciorne.

Ca sa-l vezi. 🙂

pasiune

Unde eram acum 3 ani?

Tot acasă. Pe atunci nu reușisem să conving pe nimeni din familie să se uite la tenis cu mine. Pe atunci încă mai stăteam cu sor-mea și-mi amintesc că și-a luat laptopul și a plecat repede în cealaltă cameră, ca să nu vadă așa ceva. Din cinci în cinci minute, mai țipa de la o cameră distanță să nu mai urlu, că o deranjez.

În ultimul set, a venit și ea în cameră. Era sătulă de urletele mele. A încercat să se uite timp de vreo două game-uri. Mai mult m-a enervat. Nu înțelegea nimic. De ce de la 15-0 trece la 30-0 și nu la 16-0, de ce e afară mingea în careul de dublu, de ce dacă dă serviciul în plasă mai are voie să dea unul etc. Nu aveam timp să-i explic ei astea. Și a ieșit.

A mai intrat la final, când deja eram prea supărată ca să mai scot un cuvânt. A zis că nu mă înțelege. 3 ani mai târziu, ea încă nu înțelege tenisul. Nici nu mai trebuie azi să mă audă țipând.

3 ani mai târziu, tata a înțeles tenisul și e gata să plece de la muncă mai devreme pentru asta. Pe el l-am salvat. Și mama pare să înțeleagă ceva. Nu multe, dar măcar nu mă întreabă de ce arbitrul e cocoțat pe un scaun.

Și, cel mai important, 3 ani mai târziu o să urmăresc meciul ăsta cu el, care a înțeles cât de cât care e treaba cu tenisul. Mai avem de muncă, dar atitudinea contează.

3 ani mai târziu, n-o să mai închid televizorul supărată.

Pentru că am imaginea cu Simona întinzând mâinile la cer, lăsând racheta să-i cadă și privind lung la oamenii ei.

Și încă o imagine. Un om mic cu un trofeu mare.

***

off topic: sunt fericită și tristă în același timp cu privire la interesul neașteptat arătat de primărie să amplaseze ecrane prin oraș, pentru ca oamenii să iasă în stradă să o vadă pe Simona. Păcat că trebuie să fie finală de GS, dar e OK și așa.

și în sfârșit vezi la Antenă și altceva în afară de Capatos și Simona Gherghe. Vezi o adevărată Simona. mă mir.

***

acum 3 ani era Sharapova, acum e Ostapenko. Un semn că generațiile se schimbă. Dar nu și Simona. Simona e încă acolo.

Cu sufletul la gură, #HAISIMONA!

happiness

18527806_1637422826298619_4589648980665791717_n

you. are. simply. amazing.

DSC_58092-660x400

asta.este.pentru.patrick.

și atât.

running

Într-un oraș adormit, eu sunt mereu pe fugă. Cu nasul în telefoane, nemaivăzând pe unde calcă, bucureștenii parcă dorm în loc să meargă. Iar eu fac slalom printre ei în fiecare seară, după o zi prea lungă de facultate, muncă și drumuri pe jos cu orele.

Și apoi mă gândesc că poate graba să ajung acasă nu se datorează firii mele energice, ci pentru că nu-mi place ce fac. Poate că dacă ar sta altfel lucrurile la muncă, nu aș mai alerga așa acasă, la un meci de tenis sau o carte bună.

Și cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât îmi dau seama că exact așa stau lucrurile. Și ceva îmi spune că mă îndrept spre o nouă demisie, dar o iau ca pe un lucru bun. Căci oricum facem prea puține lucruri care ne mai fac fericiți.

***

Mi s-a pus pe călătorii și pe văzutul Europei și sunt gata de drum. Italia, Germania, Grecia. Roma, Berlin, Thassos. Toate cu alți oameni.

***

”Și cu toate astea, am scos-o la capăt. Indiferent din ce mama naibii sunt plămădite sufletele noastre, ele sunt la fel”

small stuff

94888-Lovers-Kiss.jpg

o bucățică de gheață la 30 de grade, scursă pe sub tricou pentru care te-am fugărit prin toată curtea, dar care mi-a adus zâmbetul pe buze și mi-a umplut inima

două floricele frumoase, rupte din pomul vecinii din colț cu nume de animalul ăla de care mă tem eu cel mai tare, care au rămas înfipte în vaza de la poartă, care mi-au mai adus un zâmbet sincer

un drum scurt, dar numai al nostru, cu o mână peste a mea și un viitor frumos în față, care m-a făcut să râd pe dinăuntru

un mesaj random, dar la momentul potrivit, care mi-a șters lacrimile

câteva gesturi mici de care tu zici că nu mă bucur, dar pe care le țin ascunse în mine pentru momente ca astea. momente în care am nevoie să-mi amintesc de cât de frumoși suntem împreună

clișeu

în spatele sărbătorilor ăstora stă numai fericirea de a fi acasă, lângă cei dragi, în jurul unei mese. clișeic, dar e un clișeu veritabil. și nimic nu se va compara vreodată cu asta. și nu vei mai avea timp de poze, de stat pe telefon, de pierdut printre probleme. e timp doar de vorbă, ești liber, ești acasă.

și când familia lui devine familia ta și ultimul lor salut îți umple inima de bucurie, sărbătorile devin mai magice ca nicicând.

”se face vară, să vii mai des”

și e cel mai sincer zâmbet din weekend-ul ăsta

**

alt clișeu:

535 de zile cu tine.

**

și încă unul

nu mai știu încă unul acum

dar știu că uneori te doare tot și îți înghiți lacrimile și accepți totul

că ce s-ar alege dacă n-am înghiți în sec?

trei

”Nu suntem niciodată pregătiți pentru confruntarea cu imprevizibilul.”

”Oare dacă m-aș pierde pe o potecă, și n-aș mai ști să mă întorc, m-ai căuta la nesfârșit, sau ai renunța?”

”Dacă unul se duce mai în larg și nu mai știe să se mai întoarcă, celălalt e dator să-l recupereze. În iubire nu abandonezi.”

”Ce ne spunem când nu ne vorbim” – Chris Simion

doi

”Iubirea este singura care te determină să te schimbi, să îl pui pe celălalt înaintea ta și să trăiești prin el, nu prin tine. Iubirea te face să renunți la ego-ul tău și este singura care din doi face unul. ”

”Ce ne spunem când nu ne vorbim”- Chris Simion

Blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: