Dacă era ceva ce nu îi plăcea lui Klaus, aceea era propoziția “Sunt îndrăgostit”. În toți anii lui de viață nu fusese vreodată îndrăgostit. Nu știa cum era, nici măcar nu putea să își închipuie. Acum totuși, simțea ceva pentru ea. Nici el nu știa ce, dar știa că era o conexiune între el și ea. Ochii lui erau ațintiți pe rochia ei roșie lungă fără bretele. Buclele ei blonde îi atârnau ca o casacada pe umeri. Era frumoasă, era cel mai frumos vampir pe care îl cunoscuse vreodată. Pielea ei albă strălucea în lumina soareleui. Zâmbetul ei era radiant. Klaus se opri din a o admira, când îi văzu pe Damon și Elena.

-Bună seara, porumeilor! le zâmbi el.

Cei doi îi întoarseră un zâmbet și plecară. Caroline se apropie de Klaus, fixându-și ochii pe trupul lui bine sculptat.

-Klaus, șopti ea, făcându-i pielea să tremure.

-Caroline, șopti și el și, deși îi era greu să creadă, îi plăcea atât de mult de ea, de vocea ei, de privirea ei.

-Nu mă așteptam să te găsesc aici. Nici un hibrid în seara asta? Vocea ei sublima o picătură de sarcasm.

-Nu-i în program! zâmbi el. Am în program să cunsoc o fată foarte frumoasă! adaugă el.

Caroline își deschise gura, gata să îi mulțumească lui Klaus, când Stefan apăru.

-Bună seara! spuse el cu un zâmbet nonșalant. Deranjez? întrebă el râzând. Caroline îngheță.

-Ahh, cum să deranjezi? Ești un expert în asta. Mai întâi familia mea, iar acum întâlnirea cu Caroline. Ar trebui să te închid în habitatul tău. Acum, scuză-ne! spus el și îi luă delicat mâna lui Caroline. Merseră amândoi, în mijlocul ringului de dans, privind în sus, prin cupola care le permitea vederea stelelor. Era superb, iar atmosfera atât de delicată, îi făcea să se simtă și mai bine împreună. Uite, ia jacheta mea! se oferi el, văzând-o cum tremură. Ai murit deja o dată, nu vrem să se întâmple și a doua oară! râse el.

Caroline îl privi o secundă ciudat, rămânând mască.

-Să îți iau jacheta? Îmi dai jacheta ta? repetă ea inutil.

-Da, asta e ceea ce am spus! spuse el sec.

-Serios? întrebă ea și îi împinse cu degetul arătător pieptul plat. Tu ai încercat să îmi omori familia, prietenii și pe mine, iar acum îmi oferi jacheta ta? râse ea. Se așeză tăcută, pierzându-și zâmbetul. Își îngropă fața în mâini și continuă: Și acum ce facem?

Se așternu apoi o liniște completă. Klaus putea jura că era mai frumoasă nervoasă. Caroline suspină de câteva ori, apoi se ridică și se îndreptă spre ușă.

-Caroline, așteaptă! Cuvintele ieșiseră involuntar, nici măcar nu știa de ce le spusese. Caroline se întoarse nehotărâtă, ridicând o sprânceană. Chiar dacă nu crezi, sunt nou în asta. Nu știu cum să mă comport. Am stat 1000 de ani într-un sicriu. Nici măcar nu știu ce simt pentru tine. Tot ce știu este că nu vreau să pleci! continuă el sigur pe el.

Caroline se apropie ușor de el, privindu-l ca o felină.

-De ce? întrebă ea. De ce vrei să rămân?

Klaus înghiti în sec și se chinui să respire. Îi tăiase răsuflarea, la propriu.

-Pentru că ești diferită! șopti el. Își luă inima în dinți și își puse mâinile în jurul taliei ei, apoi în jurul gâtului. Iar de acolo până la un sărut de vis nu a mai fost decât o milisecundă.

Totuși, Klaus ura în continuare propoziția “Sunt îndrăgostit”. Dar se gândea că o va accepta, atâta timp cât Caroline va fi prin preajmă.

______________________________

Autor: Miky