Imaginea lui mi se întipărise în minte. Pielea lui albă ca marmura în contrast cu părul lui negru ca bolta nopții și ochii ca albastrul mării înspumate, iar buzele alea trandafirii…

-Doamna Salvatore, limuzina tocmai a parcat în fața casei. Sunteți gata? Vocea Agatei tocmai mă trezise din reverie.

-Vin imediat Agata! Am adăugat la rochia mea albastru închis o pereche de sandale și niște ochelari. Mi-am prins părul într-o coadă lejeră și am plecat spre aeroport. Îmi părea tare rău că părăseam Florența, Italia. Era locul meu preferat din toată lumea și călătorisem ceva. M-am căsătorit cu Stefan când aveam 19 ani. Știu, prea tânără, dar îl iubeam și acum îl iubesc, chiar dacă a plecat în America. Câțiva ani a putut controla afacerile din Italia, dar acum 6 luni și ceva firmă era pe punctul să dea faliment, așa că a plecat în America lăsându-mă singură. Mâine e ziua lui și vreau să-i fac o surpriză. Eu voi fi surpriza, vom petrece acest weekend împreună. Mi-am luat la revedere de la Agata și i-am dat niște instrucțiuni în legătură cu Scooby, câinele meu. Scooby seamănă cu acel Scooby Doo din desenele pentru copii, de aceea i-am pus numele ăsta.

-Doamnă Salvatore, nu vă faceți griji! Totul o să fie bine! Distrați-vă!

-Așa o să fac. La revedere, Agata!

M-am urcat în limuzina care urma să mă ducă la aeroport. Am început să mă gândesc la “Prințul Meu Întunecat”. E mereu îmbrăcat în negru în visele mele, oare e de rău? Stai, de când sunt eu superstițioasă? Trebuie să-mi revin, să mă gândesc la altceva, dar nu pot. Mereu mă gândesc la el, cu toate că NU e soțul meu.De când a plecat, relația mea cu Stefan s-a răcit considerabil, nu că ar fi fost “fierbinte” vreodată. Cu el mă simțeam în siguranță, dar mereu mi-am dorit o dragoste care să mă consume, vreau pasiune și aventură și chiar puțin pericol. Totuși n-a fost să fie.

-Doamnă Salvatore, am ajuns! Vă urez zbor plăcut!

-Mulțumesc, London! Uite aici de un suc. I-am întins un sul de bani, dar nu i-am dat ocazia să mă refuze pentru că am ieșit repede din limuzină. Urma să fie un zbor foaarrteee luuung.

____________________________________________________________

Ei bine am ajuns! M-am schimbat în baia aeroportului din Virginia într-o pereche de blugi negri și o bluză albastră și am culminat cu jeaca de piele. Părul l-am strâns într-o coadă de cal. Am păstrat ochelarii de la cealaltă ținută și mi-am luat în primire “copilașul”.

-Sage, nu te-ai schimbat deloc! îl salut eu pe prietenul meu de-o viață. Sage a fost mereu tipul timid care- își îneca amarul în sport. Purta un tricou cu motto-ul lui personal-“Prepared to lose”- și o pereche de blugi albaștri.

-Am avut grijă de “copilașul tău” Elena. I-a fost dor de tine. Știam că și lui i-a fost dor de mine, dar niciodată nu a fost bun la exprimarea sentimentelor, dar nici nu vroiam să-l forțez.

-Și mie de el. Am zâmbit spre el, iar el a dat din cap în semn că a înțeles ce vroiam. Ei bine o s-o iau din loc. Ne mai vedem, amice.

-Tu și cu mine, amice!

-Întotdeauna! am răspuns cu un zâmbet, apoi m-am urcat pe motocicletă și am plecat în viteză. Îmi iubeam copilașul, probabil vă întrebați ce dracu’ făcea Prințesa Școlii cu un motor? Ei bine, nu eram și nu sunt genul de fată care stă toată ziua doar în oglindă, deci mi-am făcut de lucru având grijă de Mystic.

El a fost și încă este prima mea iubire. Îl am de la 18 ani, iar Sage a avut mare grijă de el, astfel încât era ca nou. Motorul torcea ca o pisică, iar viteza era fenomenal de mare, dar nu-mi păsa. Viteza cu care mergeam îmi făcea inima să bubuie bolnav de incontrolabil. Mă făcea să mă simt vie, de neatins, imposibil de rănit și totuși eram incredibil de fragilă. Am redus viteza încet-încet și am ajuns la Conacul Salvatore (din Mystic Falls, mai aveam încă vreo 49 în lume) cu viteza de 50 km/h.

L-am parcat pe Mystic la vreo 5 metri de ușa din lemn masiv. Am intrat fără să mai ciocăn, în fond era și casa mea, nu? Alergam pe holul lung până am ajuns în sufrageria imensă și apoi am luat-o spre bucătăria cu bar. Am pășit încet în bucătărie și ceea ce am văzut îmi zdrobise inima. Stefan, omul cu care m-am căsătorit mă trădase. O blondă cu ochii albaștrii, cu un corp de fotomodel, stătea pe bar cu picioarele în jurul soțului meu, sărutându-l pasional. Nu am mai suportat și am plecat plângând din casă.

-Elena, stai! Pot să-ți explic! țipă degeaba după mine. Mystic bloca sunetele exterioare ca un câmp de apărare. Tot ce auzeam era vâjâitul din cauza vitezei excesive cu care mergem. Eram incredibil de furioasă, iar dacă înainte nu-mi păsa că mergeam cu viteză mare, acum îmi doream și mai multă.Vroiam să umplu golul lăsat de Stefan. Atinsesem 200km/h, tot nimic, vroiam mai mult, dar nu am apucat să măresc viteza pentru că m-am lovit  puternic de un Ferarri negru. Ultimul lucru pe care l-am văzut a fost o pereche de ochi, ca albastrul înspumat al mării.

_____________________________________________________________

M-am trezit într-un pat imens cu baldachin cu așternuturi de satin roșu. Purtam un neglije tot roșu și mă simțeam destul de normal pentru cineva care tocmai avusese un accident rutier. Trebuia să fiu măcar rănită sau măcar cu câteva bandaje pe corp, dar eram… întreagă. Întreagă pe exterior, căci pe interior eram un dezastru. Cum a putut să-mi facă asta?

-Asta mă întreb și eu.Vocea aceea. Era… el.

-Ce… cine… cum de… ?

-Să o luăm cu începutul, zise el calm. Era chiar el, Prințul Meu Întunecat, stând într-un fotoliu lângă patul meu. Elena? Ce se întâmplă cu tine? Nu știi cine sunt?

-Ba da, ești Prințul din visul meu… Spune-mi mai multe despre tine, te rog.

-Ce ți-a făcut Stefan? întrebă el deznădăjduit. Îmi luase fața în mâinile sale și îmi sărutase buzele încet și scurt, apoi coborî spre gât, depunând un sărut care m-a făcut să gem, iar pe el să zâmbească. Simțeam o durere surdă acolo unde acum câteva secunde mă săruta. Simțeam cum ceva îmi este luat. Sagele meu îmi părăsea corpul fără să pot să mă împotrivesc. Fără să vreau să mă împotrivesc.

____________________________________________________________

Mă uităm la fața din oglindă. Era fericită. După atâtea minciuni și mistere și creaturi magice care o vroiau moartă, în sfârșit scăpase. Totul înceta să-i mai fie potrivnic, în sfârșit putea să fie fericită, alături de cel pe care îl iubea cu adevărat. Bine că scăpasem de acea blondă nesuferită, care acum zăcea pe fundul lacului. Dar nu era momentul să mă gândesc la asta. Urma să mă căsătoresc, din nou. Rochia era simplă albă cu doar o urmă de culoare, aceea fiind doar pamblica de pe talie de culoarea albastru de Caraibe. Eram foarte emoționată, chiar dacă erau doar prieteni de-ai mei. Din fericire, Mystic nu fusese foarte avariat, iar cum Sage e un maestu în ceea ce privește motoarele, micuțul meu va fi bine câteva luni… de miere… foarrtee luuuungi. Ei bine, e timpul să plec. La revedere Elena, fata umană care a suferit prea mult! Bun venit Elena, vampirița care în curând va fi fericită, pentru totdeuna!

______________________________________________________________

-Damon Salvatore, de bună voie și nesilit de nimeni, o iei de soție pe Elena Gilbert?

Era uimitoare și incredibil de frumoasă. Mă simțeam incomod în costumul meu Armani negru. Arăta ca o zeiță coborâtă din cer doar pentru mine. Mă uitam în ochii ei care exprimau iubire și am strigat tare și hotărât:

-Da!

-Iar tu, Elena Gilbert îl iei de soț pe Damon Salvatore?

Ca și el așteptam ca preotul să termine toată polologhia la care nu eram niciunul atenți. Știam deja ce ne juram unul altuia doar privindu-ne în ochi, doar că de data asta era pentru eternitate.

“Vrei să consumi cel mai tare drog?” Ei bine eu aveam să o fac pentru eternitate din momentul în care am zis clar și hotărât:

-Da!

Am urcat amândoi în limuzina care ne va duce la aeroport. Petrecem anul de miere în Caraibe, departe de toate.

Stefan e probabil mort, dar Damon nu vrea să-mi spună. După ce am scăpat de Klaus, Stefan m-a constras să uit totul, inclusiv pe Damon și toate momentele speciale alături de el. Mintea lui mă căuta, iar eu fiind om, mă lăsăm în voia lui. Ne visam unul pe altul, așteptând acet moment, când în sfârșit putem fi împreună. Când dragostea noastră va încerca să se consume una pe alta în clepsidra timpului, fără să aibă nicio șansă de a se termina. Acum era momentul! Clipa! Aceea clipă eternală începea acum, dar nu avea să se mai termine, căci doar povestea noastră are un final.

__________________________________

Autor: Alina

One shootul a fost publicat, după ce a câștigat concursul cu numărul 1 al blogului. Felicitări și mulțumesc pentru participare!

Website: http://rebelliousangels.wordpress.com/

Corector: Miky