Valurile mării zbuciumate mă plesneau peste față. Soarele se pregătea să răsară, iar eu urma să văd cel mai frumos lucru de care se poate bucura un om: răsăritul soarelui, la mare. Apa încă călduță, nisipul încă umed, o gașcă care se bătea cu apa și o sumedenie de râsete erau lucrurile cu care mă îmbătam. Mă simțeam mai bine ca niciodată, mă simțeam împlinită. Problemele trecuseră ușor, ușor, iar acum eram cea mai fericită persoană de pe acest pământ.

Trecuseră deja două săptămâni de când urmă de lacrimă nu se mai ivise pe fața mea. Veni acum una, care se vărsă ușor în mare. Era însă de bucurie. Da, eu Elena Gilbert, plângeam de bucurie. Marea îmi mai dădea o palmă peste față, mă trezea la realitate. Sau poate mă scufunda într-o lume frumoasă, unde cei nefericiți nu sunt primiți. Aveam eu oare să fiu fericită vreodată?

Da, acela era punctul de pornire al unei vieți superbe. Aceea era linia de start. Iar eu începusem cursa cu dreptul.

-Elena! Zi-mi că aia e o picătură de ploaie, nu o… Nu se poate! Iar plângi! Acum ce mai este? Care tâmpit te-a mai făcut să plângi? Hai, Elena! Nu se poate să plângi din nou.

-Caro, nu plâng. Adică da, plâng, dar e de bucurie. Sunt fericită. Sunt atât de fericită.

Inima mea cunoștea un sentiment pe care nu îl mai cunoscuse niciodată. Era diferit. Și era atât de frumos. Și totuși atât de dureros să știi că, au trecut nouăsprezece ani de când ești pe pământ și că niciodată nu ai fost fericit. Acum însă, soarta îmi surâdea, iar dacă viața îmi dădea o mie de motive să plâng, aveam să îi demonstrez că am o mie și unu de motive să râd.

Caroline mi-a dat o îmbrățișare, care în zece secunde a devenit o îmbrățișare de grup. Bonnie, Caroline, Jenna, Meredith,Vicky, Anna, Matt, Jeremy, Alaric, Elijah, Rebekah, Kol, Klaus. Cu toții mă strângeau în brațe.

-Unde e Tyler? întrebă Klaus.

Cu toții ne-am speriat. Nu observasem că în loc de cincisprezece eram paisprezece. Tyler trebuia să fie pe undeva, dar unde?

Mi-am simțit picioarele trase de două mâini puternice. M-am ținut de nas și am intrat la fund. Forța era prea mare, așa că m-am dat bătută. În apă era Tyler. Deci acolo fusese. Mi-a făcut un semn din care am înțeles: “Șșșt, ajută-mă să îi capturăm și pe ei”. Cu puterea mea umană, le-am tras la fund pe Bonnie, Anna, Vicky, Meredith și Jenna, iar Tyler a rămas cu băieții. Erau atât de amuzanți că nu știau ce li se întâmplă și păreau atât de speriați, până se dezmeticeau. Cu puterea lui de vârcolac, Tyler a scufundat-o și pe Caroline, însă Originalii au rămas sus. Puterea lor era de nedoborât.

Am ieșit cu toții la suprafață, pentru că simțeam că nu mai am aer.

-Nici să vă distrați nu știți! țipă Tyler vizibil enervat de puterea lui prea mică pentru a-i doborî pe Originali.

-De fapt, știm! spuse Rebekah și într-o secundă era la fund cu Tyler. I-am văzut cum se sărută sub apă. La fel au făcut și Jenna cu Alaric, Jeremy cu Vicky, Matt cu Anna, Meredith cu Kol, Klaus cu Caroline și Elijah cu Bonnie.

Bine, dacă mai aveam un motiv pentru care nu eram fericită, ăsta era. Prințul meu nu bătuse încă la ușă. Dar urma și o știam.

Ne-am întins apoi pe nisipul rece și am privit soarele cum răsărea. Doamne cât era de frumos! Am alergat apoi pe plajă ca niște copii de cinci ani, pentru că ne simțeam ca unii. Rămăsesem mult în urmă, pentru că nisipul îmi îngreuna mersul. M-am aruncat pe el și am rămas așa, cu ochii ațintiți spre cer. Nu mai puteam înainta pentru că inima îmi bătea cu putere și simțeam că mă sufoc. Mi-am închis ochii pentru o clipă și mi i-am deschis imediat. Dar am rămas șocată.

Deasupra mea nu mai era cerul, ci un bărbat. Un bărbat incredibil de sexy. Poate ilegal de sexy. Mă pierdusem în ochii lui, în nuanțele alea superbe de galben, verde și negru. Părul lui ciufilit de un ciocolatiu închis și corpul lui extrem de bine făcut m-au făcut să nu îmi permit să mai clipesc. Părea un vis din care nu vroiam să mă trezesc pentru nimic în lume. Mă uitam la el ca la un zeu. Am observat că și el mă prevea la fel de șocat.

M-am ridicat ușor, iar el mi-a oferit mâna sa pentru sprijin.

-Eu sunt Damon! zise el zâmbind.

Nu puteam reacționa, nu puteam gândi. Mă holbam ca o nebună la trupul lui atât de sexy.

-Nu-i așa că sunt sexy? întrebă el ironic.

Așa grav mă holbam de observase? Sau era un supranatural și îmi putea citi gândurile?

-Și numele tău este…

El era singurul care vorbea, în timp ce eu încă mă holbam la el.

-Elena, am spus eu într-un sfârșit.

-Bună, Elena FaraNumeDeFamilie.

Am râs.

-Gilbert.

-Salvatore.

Îmi plăcea.

-Știu că îți place, a continuat el.

Ce dracu? Îmi citea gândurile?

-Nu-mi spune că și tu ești un supranatural.

-Vampir. Cinci sute de ani.

La dracu! Șansele mele să mai fiu cu el se duseseră pe apa sâmbetei.

-Nu chiar. Adică, pot să te transform.

Deja se gândea la asta? Era un ciudat. Ceea ce mi se părea și mai ciudat era că prietenii mei nu se mai întorseseră.

-Asta pentru că am vorbit cu ei. Ne-au lăsat singuri.

-Ce? Ai ajuns prea departe. Nu știu cine ești și ce vrei, dar știu că nu te vreau lângă mine.

-De prezentat, m-am prezentat. Ți-am zis și ce sunt, eu zic că poți avea încredere în mine. Uite, îți mai zic ceva: sunt vărul lui Klaus.

-Serios?

-Yep. Ți-am cucerit inima acum?

-Ce vrei de la mine?

-Scumpo, te-am văzut acum câteva zile la Klaus acasă, la acea petrecere. M-am îndrăgostit pe loc de tine. Vrei să fii cu mine?

Doamne, cât îmi plăcea șarmul lui. Și logic că vroiam să fiu cu el, dar nu știam mai nimic despre el. Și totuși, trebuie să mai cunoști ceva ca să te îndrăgostești? Nu i-am răspuns, pentru că nu am mai avut timp.

-Ce fac porumbeii? a întrebat Klaus.

-Klaus, noi trebuie să discutăm.

-N-avem timp scumpo. Sărutați-vă, sărutați-vă!

Apoi întreaga gașcă țipa asta. M-am întors spre Damon, m-am ridicat pe vârfuri și l-am plesnit. Apoi am fugit. Nu știu de ce. Dar am făcut-o. Caro m-a prins din urmă.

-Ce ai pățit?

-Nu știu. Nu vreau să fiu cu el.

-E ok. Calmează-te. Chiar credeam că te-ai îndrăgostit de el. Klaus ți-a auzit bătăile inimii când vorbeai cu Damon și chiar a crezut că îl iubești.

-Chiar îmi place de el, dar nu știu… Parcă mi-e frică.

-De el?

Nu am răspuns. Nici nu am mai putut. Damon mă luase de mână, iar acum stăteam la cel puțin 2 km de ceilalți. Puterea lui era incredibilă.

-De ce îți e frică de mine, iubito? Eu chiar credeam că sunt prințul în armură pe care îl aștepți de atâta timp.

-Ești, dar nu știu. Nu vreau un iubit vampir.

-Lasă-mă să îți demonstrez că vampirii sunt oameni.

-Fără săruturi.

-Auci, tu chiar te temi de mine? Fără.

M-a luat apoi în brațe și m-a purtat pe deasupra valurilor. El chiar era prințul meu în armură strălucitoare.

Ne-am jucat în valurile zbuciumate ale mării, luminate puternic de soarele deja arzător. Am alergat pe nisip, am stat la soare, am alergat ca doi copii. Nu știu, mi-e greu să zic dacă a fost dragoste la prima vedere. Tot ce știu este că noul meu nume este Elena Salvatore. Și mai știu că sunt cea mai fericită persoană din lume.

______________________________

Autor: Miky