Îl vede, dar nu se poate mișca. Corpul îi este paralizat, din creștetul capului până la călcâie. Ar trebui să se teamă de el. Totuși, ea se uită la el fascinată. El merge frumos, grațios, ca o felină care își caută prada. Ea știe că ea este prada lui. Dar o încântă ideea. Deodată, ochii lui îi întâlnesc pe ai ei și întreaga lume începe să se învârtă. Acei ochi.. ar fi putut să jure că îi mai văzuse undeva. Totuși, nu mai știe unde. Dar nici nu mai contează acum. El stă lângă ea, iar ea nici nu se poate mișca. Tot ce poate face e să se holbeze la el. El zâmbește, iar ea își mușcă buza de sus. Ea reușește să îi zâmbească la rândul ei. Apoi, îi aude vocea:

-Bună seara!

Are impresia că va leșina. E cea mai sexy voce pe care a auzit-o vreodată. El îi ia mâna și i-o scutură ușor. Degetele lui sunt mult mai reci decât ar trebui să fie în mod normal. După câteva secunde, îi da drumul mâinii și tot el e cel care vorbește:

-E o plăcere să te întâlnesc!

Ea doar dă din cap, incapabilă să răspundă. Totuși, tăcerea ei nu-l deranjează și tot el e cel care vorbește:

-Pot să-ți cumpăr o băutură?

Ezită. Băuse deja prea mult în seara aia. Dar una în plus nu mai conta, mai ales dacă i-o dădea el, nu? Când o vede atât de nehotărâtă, face și o glumă:

-Nu-ți face griji! Nu o să te otrăvesc!

Și merge. Ea se simte mai bine. Îl privește cu coada ochiului. Cum poate arăta și ca un înger și ca un demon în același timp?

-Te holbezi!

Se sperie. Nu știa că el o văzuse, iar acum se simțea rușinată.

-Îmi pare rău! reuși în cele din urmă să spună.

-Să nu-ți pară! Sunt acel bărbat care se simte flatat când o fată atât de frumoasă ca tine îl privește! spuse el. Ea roși, iar zâmbetul ei deveni și mai mare. Lasă-mă să îți spun cât de frumoasă ești! continuă el.

-Mulțumesc!

Bărbatul ăsta vine de pe altă lume. E atât de drăguț și de politicos. Cum de nu l-a mai văzut până acum? Locuiește aici de când s-a născut. Știe pe toată lumea din orașul ăsta. Cu excepția lui. Curiozitatea ei naturală o împinge să îl întrebe:

-De unde spuneai că vii?

-Nu am spus… Chicago.

-Chicago?

-Da.

Asta era! Îl știa. Ochii ăia.. Fusese acum doi ani în Chicago.

-Tu.. tu ai fost șofer de taxi, nu?

-Am fost!

-Iar eu am fost în mașina ta. De asta ochii tăi îmi sunt atât de familiari. Nu te puteai opri din a te holba la mine, în oglinda mașinii. Am crezut că vom face accident.

-Dar nu mi-ai cerut niciodată să opresc mașina. Aș fi făcut-o.

Adevărul era că nu vrusese. Știa că nu avea să îl mai întâlnească a doua oară, așa că profita de situație. Iar zâmbetul lui obraznic înțelesese asta.

-Deci… de ce ai plecat de acolo? întrebă ea, schimbând subiectul.

-Familia mea e aici. În plus, meseria de șofer nu m-a satisfăcut niciodată. Îmbătrânesc și e timpul să mă și stabilesc undeva. Știi tu, să găsesc o fată, să mă căsătoresc cu ea și să avem copii.

Se uita la ea cu atâta pasiune încât ar fi putut jura că întreg corpul ei era în flăcări.

-Deci… nu ți-ai găsit încă fata potrivită! Știa că era patetică și că întrebările ei veneau fără să își dea seama, dar le spunea, doar ca să înfiripeze o conversație.

-Nu eram aici dacă aș fi găsit-o. Zâmbea ușor, un zâmbet care o făcea să tremure.

-Sigur! murmură ea.

Apoi, el își puse mâna dreaptă peste a ei. Era atât de rece și totuși nu se gândi nici o clipă să i-o dea la o parte. Îi plăcea. Și acum ce se presupunea că trebuia să facă?

-Sper că nu te superi! spuse el.

-Nu.. e ok!

-Și eu te-am recunoscut. Totuși, nu puteam spune unde te mai văzusem. Să fiu sincer, îmi amintești de o persoană pe care am iubit-o foarte mult, acum mulți ani.

-Nu pari a fi atât de bătrân.

-Sunt mai bătrân decât îți imaginezi. Câți ani ai, apropo?

-Douăzeci. Tu?

-Oficial douăzeci și cinci.

-Ți-am spus că nu ești așa bătrân.

El zâmbește din nou. Ei îi place zâmbetul lui. Își pierde o parte din mister cu zâmbetul ăla. Și îi place. Îi place că știe atât de puține despre el.

Seara trecea ușor, iar ea se întreba dacă te poți îndrăgosti de cineva cu adevărat, după ce l-ai văzut doar o oră. Pentru că simțea că se îndrăgostise. Simțea ceva în aer când era cu el. O atracție atât de puternică. Nu putea nega faptul că o atrăgea. Și totuși, se putea el îndrăgosti de ea? El, care se pare că avusese și alte experiențe, de ea, care își trăise viață degeaba? Privirea lui și probabil alcoolul din stomac o făceau să tremure, să se simtă agitată. Dar nu-i păsa absolut deloc. Ochii lui își pierduseră din mister. Mâna lui era încă acolo, peste a ei, la fel de rece. Era ca și cum erau doar ei, în întreaga lume.

Deodată, el se ridică, iar ea se sperie, crezând că va pleca. Dar nu. El îi luă mâna și o invită din semne la dans. O melodie lentă, una dintre favoritele ei. El se apropie mai mult de ea, buzele lor stând la doar doi centimetri depărtare. În brațele lui se simțea în siguranță. Își sprijini capul de pieptul lui și își închise ochii.

E o nouă lume. Lumea lor. Simte că îl iubește. Poate că și el simte la fel, dar nu-l poate întreba. Îi e frică de răspunsul lui. Preferă să își imagineze ce vrea. El e prințul ei, iar ei doi trăiesc într-o lume de basm. Când piesa se încheie, realitatea o trezește. Clipește de două ori și realizează că e încă acolo, în brațele lui.

-Ești ok?

-Da. Am fost doar.. în altă lume pentru câteva momente.

-Cu mine? întrebă el, zâmbind. Hai să stăm jos, ok?

-Ok.

Se întorc la locurile lor. Se privesc din nou, fără să se uite unul la altul. E deja unu dimineața, iar ea știe că barul va fi închis curând. Nu vrea ca această noapte să se termine. Vrea doar să stea cu el acolo, pentru totdeauna. Ochii lui albaștrii o studiază, la fel face și ea cu el. Dar nu se uită în ochii lui. Știe că dacă îi va privi, se va pierde în ei. El îi dă drumul mâinii. Își apropie mâna de bărbia ei și i-o ține delicat în sus. O forțează să se uite la el. În ochii lui. Ochii ei căprui îi întâlnește pe ai lui. Și ăsta e momentul când își dă seama că îl iubește. Cu adevărat.

Managerul de la bar se apropie de ei și le spune politicos că în cinci minute barul urmează să se închidă.

-Sper că ți-a plăcut seara asta la fel de mult cât mi-a plăcut și mie!

-A fost minunat! spuse ea.

-Mă bucur.

-Te voi… te voi mai vedea vreodată?

El zâmbi, iar ea simți fluturași în stomac.

-Sunt sigur că drumurile noastre se vor întâlni din nou, curând, scumpo!

Ea nu înțelese dacă răspunsul lui fusese da sau nu, dar nu îndrăzni să îl întrebe. El se apropie de ea, luându-i mâna. Știa că urma să îi sărute mâna, așa că își închise ochii. Dar cea care fusese sărutată nu fusese mâna ei, ci gura ei. Își deschise ochii, dar nu era nimeni în fața ei. Era singură. Îl căută cu privirea, dar nu mai era. Plecase. Nu îi venea să creadă. Stomacul i se întorcea pe dos și credea că urma să leșine. Se sprijini cu spatele de un perete și atunci realiză. La picioarele ei se află un bilețel. Îl luă și citi:

“Damon. Numele meu este Damon. Și chiar sper că ne vom revedea, Elena!”

______________________________

Autor: Miky