Durerea îl sfâșia. Ușor, ușor, simțea că trăiește degeaba. Trăia pentru ea, crezuse mereu că îl iubește. Dar modul în care se prefăcea…. era prea mult pentru el. Vrusese să nu facă nimic, să nu îi spună Elenei că știa despre “aventura” ei, dar durerea era atât de mare încât nu mai rezista. Încât pur și simplu scuipă cuvintele, fără milă. O învinui, pe drept, o făcu să se simtă ca dracu.

-Cum te poți preface atât? Cum poți să-mi spui că mă iubești și că m-ai așteptat când te-am văzut sărutându-le cu ăla? Cum!?

Lacrimile se prelingeau ușor pe obrajii lui moi. Îl durea al naibii de tare. Nu credea că doare atât de rău, dar acum aflase. Își simțea inima ruptă în milioane de bucățele. Pur și simplu, lucrurile nu mai erau la fel. Pur și simplu simțea că nu mai are de ce să trăiască.

-Ce? Damon, nu știu despre ce vorbești.

Cât se mai putea preface? Cum putea să ducă minciuna asta atât de departe? Îi venea să o ia și să o muște. Să o transforme în prada lui. Dar nu putea. Iubirea nu-l lăsa. Iubire? Care iubire? Sentimentele îi erau amestecate și nici el nu mai știa dacă era iubire. Sau ură? Ce era?

Stefan privea intens circul, iar Katherine rămase mută la figura pe care i-o făcuse Damon Elenei. Tot ce spera era ca Stefan să nu știe nimic, nici măcar să nu bănuiască ceva. Dar nu era chiar așa. Stefan începu să plângă, iar Katherine îl îmbrățișă puternic, sperând că plânge pentru fratele lui. Când o refuză însă, îndepărtându-se de ea ca și cum i-ar fi fost silă, își dădu seama că știa adevărul.

-Îmi pare rău! începu eu, capabilă să recunoască. Își asuma vina, în timp ce Elena continua să nege asta.

-De ce, Kath? De ce!?

Adevărul era că nici ea nu știa de ce. Pentru distracție? Pentru a se lăuda cu asta? De ce o făcuse?

-Stefan…

Dar se opri când el îi puse mâna stânga la gură.

-Îmi ajunge, spuse el și se îndepărtă, cu puterea de vampir, înainte ca ea să mai poată reacționa.

-Cred că același lucru ar trebui să fac și eu! vorbi Damon și dispăru imediat.

Katherine începu să plângă, iar Elena simți o lacrimă pe obraz.

Proverbul ăla “Realizezi ce ai avut abia după ce ai pierdut” era adevărat. Acum le durea. Acum regretau.

*

Damon intră nervos în casă, trântind ușa cu putere. Stefan nu era acolo. Probabil că se dusese să vâneze. Gândi repede, având nervii întinși la maximum și inima sfâșiată.

Când Stefan intră în casă, Damon zăcea mort pe podea, într-o baltă de sânge, cu un țăruș înfipt în inimă. Fața îi era movalie și plină de vene care îi acopereau întregul chip. Lângă el stătea o scrisoare, pe care Stefan o citi nebunește, rapid, după care se trânti lângă el, scoțându-i ușor țărușul. Era mort. De tot.

O lacrimă se ivi pe obrazul lui. Luă țărușul fratelui său și și-l înfipse în inimă, atât de adânc, încât scrânci de câteva ori. Apoi închise ochii și își lăsă mâinile să cadă perplex pe lângă corp.