O oră mai târziu suntem în fața ușii mele. Damon nu mai vrea să plece.

-Vin să te văd mâine, îngerule? se oferă Damon.

-Da, răspund eu sec.

-Noapte bună, Elena, micul meu înger, spune Damon zâmbind.

-Noapte bună, “Mio Scuro”! îi spun eu râzând.

-Nu știam că știi italiană, spune el chicotind.

-Puțintel, răspund eu încă zâmbind.

Damon se apropie, îmi ia mâna dreaptă în ale sale și o sărută dulce. Apoi își desface aripile și dispare într-un fâlfâl de aripi. Mă uit la el cum se îndepărtează, în forma sa de cioară, o formă pe care nu știam că o poate lua, până acum. Deschid ușa, urc scările, mă arunc în pat și suspin.

“Sunt îndrăgostită” gândesc eu.

-Noapte bună, Elena. Somn ușor! îi aud vocea lui Damon în mintea mea. Și cu vocea lui adorm.