Ori de câte ori îmi deschid ochii, văd o femeie foarte frumoasă, tânără, undeva la douăzeci de ani, stând într-un pat, înconjurată de trei femei. Cele trei sunt îmbrăcate ca niște servitoare. Lângă ele stă un bărbat înalt, cu părul negru și un băiat mic, de asemenea brunet, care pare a avea cinci anișori. În brațele femeii se află mai multe pături înfășurate. Din ele pare a veni și sunetul scos de un copil ce plânge.

Femeia se întoarce ușor spre copilul pe care îl poartă în brațe și îi șoptește slăbită, într-o italienească, pe care, dintr-un motiv necunoscut o înțeleg: “Fii copil cuminte și dă-i mamei o îmbrățișare”.

-Nu, răspunde hotărât băiețelul. Dacă tu nu mănânci, eu o să fiu un băiat rău. Te rog, mănâncă ceva. Te rog, mamă, pentru mine. După ce a spus asta, i-am văzut ochii copilului cum se umplu de lacrimi.

Deodată, scena dispare. Revin în locul negru și argintiu. Văd pe cineva venind spre mine. Cu cât persoana se apropie mai mult de mine, cu atât scenele de mai devreme dispar mai repede. Simt cum cineva îmi ia mâna. Mă uit în jos. Spre surprinderea mea, e băiatul pe care l-am văzut mai devreme. Își ridică privirea și îi văd ochii: negri. Damon? mă întreb eu.

-Nu a mâncat, îngerule. Nu a mâncat și a murit, a zis micuțul băiat. Îi văd din nou lacrimile cum se preling pe obrăjori. Mă apropii de el și îmi deschid brațele. Micul Damon se aruncă deodată în ele și mă strânge puternic. Apoi șoptește: Te iubesc, Elena! Nu mă părăsi niciodată! Se desprinde din brațele mele și continuă: Îmi promiți că nu mă vei părăsi niciodată?

-Promit, Damon. Nu te voi părăsi niciodată. Și eu te iubesc, dau replică eu, ștergându-mi lacrimile din ochi. Îl strâng apoi în brațele mele. Iar apoi, dispare.

Uitându-mă în jur, văd un alt sloi de gheață. De data aceasta, în el apare imaginea unui băiat de cincisprezece ani și a unuia de nouă. Băiatul are părul negru și ochii de un verde aprins.

-Damon? Hei, Damon? aud strigătul copilului de nouă ani.

Băiatul de cincisprezece ani, probabil Damon în adolescență, încearcă să nu îl audă. Însă copilul începe să strige și mai tare, până când Damon se oprește și îi răspunde:

-Ce vrei, frate mai mic? îl întreabă iritat.

“Frate mai mic?” gândesc eu. Nu știam că Damon are un frate mai mic.

-Da, numele lui este Stefan, zice Damon. Este un frate foarte enervant. L-am numit Sfântul Stefan, pentru că el nu a făcut niciodată nimic greșit, se aude vocea lui Damon, care nu părea să mă vadă.

-Damon? poți să îmi citești gândurile? îl întreb eu confuză.

-Da, răspunde el. Și cred că am și aflat ce e lumina aia care ne împinge unul spre altul.

-Ce e? îl întreb eu.

-Ești în mintea mea, îmi vezi trecutul. Lumina asta crede că noi suntem făcuți unul pentru celălalt. Tu ești acea parte din mine care îmi lipsește, de aceea mă simt complet oricând ești lângă mine. Te, te iubesc, Elena, spuse emoționat. Aș putea spune că i-a fost greu să grăiască aceste cuvinte.

-Și eu te iubesc, Damon. Ești în <capul meu> ? l-am întrebat pierdută.

-Da. Nu ești singura care a încercat să se sinucidă, și mama mea a încercat . E amuzant să te gândești că a încercat cinci ani să se sinucidă. Doar nu vrei să te chinui și tu cinci, nu-i așa?

Mă “trag” pur și simplu afară din mintea lui Damon. În loc să mă tragă înapoi, în a ne săruta, așa cum mă așteptam că va face, Damon se așează jos și mă trage și pe mine. Apoi stăm unul în brațele celuilalt.

-Wow! Asta a fost ciudat, spun eu, trăgându-mă într-o poziție mai confortabilă.

-Da, a fost destul de intens. Elena, îți jur pe Dumnezeu că dacă îi găsesc pe acei nemernici care te-au făcut să încerci să te sinucizi, îi omor cu mâna mea. Nimeni nu îmi face sufletul pereche să se sinucidă, răcni Damon.

Când mă uit în ochii lui, văd o tentă de roșu, purtând parcă o mască de “rău”. Mă cutremur când îi văd colții, crescându-i. Arată și mai bine acum. “Da, mai bine, dar pe moarte” gândesc eu. Damon pare șocat pentru ceea ce tocmai mi-a arătat. Respiră mai repede și în ochii mei se citește teama. Când am într-un final puterea de a mă mișca din nou, Damon mă trage mai aproape de el și mă sărută. După un sărut pasional, ce pare o eternitate, îmi dezlipesc buzele de ale sale. Colții săi mi-au străpuns buza de jos, pe care mi-o simt sângerând.

-Oh, Doamne. Scuze, scuze pentru asta, spune Damon cu adevărat înspăimântat pentru ce îmi făcuse. Cred că am fost puțin luat de val, continuă el.

-E ok. Voi supraviețui, îi spun dulce.

-Presupun că ar fi mai bine să te duc acasă, nu? Părinții tăi se întreabă probabil unde ești, sugeră Damon.

-Da, probabil, spun eu privind în depărtare.