images (2)

-A fost o zi grozavă! Mulțumesc, Damon! spuse Elena, sărutându-l neîncetat.

-Nu ai pentru ce, iubire. Dar mâine va fi și mai frumoasă.

-De ce? Ce e mâine?

-Surpriză!

-Damon, spune-mi.

-Nu! spuse el, scoțând limba. Surpriza e surpriză.

-Te urăsc! țipă Elena.

-Și eu te iubesc, love! spuse el, sărutându-o neîncetat.

*

Dimineață, Damon se trezi devreme, fiind cu gândul numai la ultima dorință pe care urma să i-o îndeplinească Elenei. Parașutism. Știa deja unde vor merge, așa că o aștepta pe Elena să se trezească. Mason se învârtea prin bucătărie, când îl văzu pe Damon și îl opri.

-Ceva planuri pentru azi? întrebă el.

-Da, am de gând s-o duc pe Elena să facă parașutism. De ce? întrebă el, râzând.

-Damon… nu azi. Nu uita, Elena abia a ieșit din spital. Nu are toată energia să facă atâtea lucruri deodată. Plus că astăzi începem chimioterapia. Damon, e periculos.

-Ce vrei să spui? întrebă el îngrijorat.

-Vreau să spun că e posibil ca corpul ei să respingă chimioterapia. Nu e ceva așa simplu, Damon. Dacă se întâmplă asta, avem nevoie de operație, ceea ce e mai dificil. Nu avem timp de pierdut. Trebuie să înceapă chimioterapia chiar azi.

-Dar…

-Niciun dar, Damon! Nu ne jucăm cu sănătatea ei. Chiar dacă abia a ieșit din spital, trebuie s-o ducem înapoi. Mi-am dat seama că acolo îi este cel mai bine. Îmi pare rău că trebuie să vă ruinez planurile, dar mergem chiar acum s-o luăm pe Elena și s-o ducem la spital.

Damon suspină. Îi părea rău, dar Mason avea dreptate. Nu se puteau juca cu sănătatea Elenei.

-Mă duc s-o trezesc! oftă el.

*

Câteva ore mai târziu, Elena, Damon, Jenna, Caroline și Bonnie erau într-un spital, alături de o asistentă, privind-o cum îi injectează Elenei în venă un ser.

-Auuuch! scrânci Elene, în timp ce asistenta sufla, iar Damon o ținea strâns de mână.

-Ești ok. Ești bine, iubito! Totul e bine, îi șopti Damon, când asistenta scoase acul din venă.

-Gata, e ok, spuse aceasta și se retrase.

Pe ușă intră Mason, cu zâmbetul pe buze.

-Ce mai face mica mea pacientă preferată?

-Sunt bine… spuse ea cu un zâmbet scurt pe față.

-Mason, ce facem acum?întrebă Caroline.

-Elena se va simți cam obosită, asa ca n-o extenuați prea tare. Faceți ceva care să nu o solicite.

-Mason, ce se va întâmpla cu ea? Adică, îi va cădea părul sau ceva de genul ăsta? întrebă Bonnie.

-Ohh, nu! În general, chimioterapia înseamnă asta. Căderea părului, vomă, amețeli, stare proastă, sângerări, dar cum spuneam, aceasta este o noua chimioterapie, care schimbă cu totul datele problemei. Tot ce se va întâmpla va fi să se simtă puțin obosită.

-Și… dacă nu merge? Dacă corpul ei va respinge…? întrebă Jenna, dar fără să termine propoziția, căci Damon o întrerupse.

-Corpul ei nu va respinge nimic! țipă Damon.

-Damon, calmează-te. Jenna a pus bine problema. Șanse ca totul să fie perfect există, dar nu trebuie să le neglijăm nici pe cele prin care Elena ar putea să aibă reacții averse. În cazul ăsta, ei bine, spuse Mason oftând, va fi nevoie de operație.

-Dar nu se va întâmpla asta! insistă Damon.

-Să sperăm! repetă Mason. Ei bine, dacă nu mai aveți să mă întrebați nimic, eu mă retrag. Dacă pățești ceva, chemi de urgență o asistentă, de acord?

Elena dădu din cap.

Caroline stinse becurile, imediat ce Mason părăsi camera și dădu drumu la DVD.

-O să ne uităm la un film super drăguț. O să-ți placă! o asigură ea pe Elena.

Damon se așeză lângă ea, luându-i mâinile în mâinile lui.

-O să fiu aici mereu, știi asta?

-Știu, spuse ea și-l sărută ușor.

*

După mai bine o săptămână, Elena se simțea extrem de obosită. Nu putea să doarmă deloc și nu mai suporta să fie înțepată în fiecare zi în venă, dar știa că totul avea să fie bine. Mason a asigura că îi era bine și că, până când unul dintre sindromurile de care îi spusese nu apărea, însemna că întreg corpul ei accepta tratamentul.

Cum Damon urma să o ia pentru a merge la cumpărături împreună, Elena intră în baie pentru a face un duș. Își lăsă părul să cadă pe spate și turnă apă caldă peste el. Deodată, clipi, când văzu ceva roșu curgând pe pieptul ei. Se privi în oglindă și înțelese. Îi curgea sânge din nas. Își aminti de ce spusese Mason. Că dacă corpul ei îi va respinge chimioterapia, atunci urma să aibă sindromuri. Unul dintre ele apăruse. Sângerările.

Elena se sperie și își dădu seama că avea să moară. Se gândi numai la ideea că avea să moară. Că nimic nu mai era de făcut pentru ea. Apoi realiză că mai era operația. Dar nu putea. Nu voia. Operația o speria.

Ieși repede din duș și își înfășură un prosop în jurul corpului. Se aplecă peste chiuvetă și lăsă tot sângele să pice ușor. Curând, întreaga chiuvetă era roșie, iar ea aproape că nu mai respira. Când sângerarea se opri, Elena auzi o bătaie în ușă.

-Elena, am sosit. Ești gata? întrebă Caroline.

-Ești bine, ‘Lena? întrebă și Bonnie.

-Sunt bine, fetelor. Vin imediat! țipă ea.

Curăță totul în jurul ei și ieși din baie în grabă, respirând greu.

-Ești ok? întrebară în cor cele două fete.

-Sunt bine, v-am spus. Am nevoie de puțină intimitate ca să mă îmbrac. Mă lăsați, vă rog?

Fetele își dădură ochii peste cap și ieșiră din cameră. Chiar atunci, Elena văzu o picătură de sânge pe prosop și își dădu seama că sângerarea începuse din nou. Merse iar la baie, fiind conștientă că aceste sângerări urmau să fie tot mai dese.

*

După mai bine de trei săptămâni, Elena vomita tot mai des și avea amețeli. Dar nu le spusese nimic niciunuia dintre prietenii săi, pentru că nu voia să îi îngrijoreze.

Damon era la spital cu ea, când Mason intră pe ușă, șoptind pentru a nu o trezi pe Elena:

-Damon, putem vorbi?

Damon sări ca ars din pat și îl urmă pe Mason pe lungul coridor al spitalului.

-E totul ok?

-Nu prea! Damon, au trecut trei săptămâni și încă nu au fost distruse deloc celulele tumorii. Nu înțeleg de ce. Nu e timpul să te îngrijorezi. Vreau doar să știu dacă a avut vreo reacție aversă până acum.

-N-n-nu! se bâlbâi Damon. Nu ne-a spus de nimic de genul, nici mie și nici fetelor și sunt sigur că ar fi făcut-o dacă s-ar fi întâmplat.

-Atunci, e ok. Trebuie doar să mai așteptăm. O să fiu cu ochii pe ea.