The House Guest

-Elena, ești ok? o întrebă Jenna, în timp ce o ținea de mână, pe bancheta din spate a mașinii pe care Damon tocmai o împrumutase.

Aveau să meargă cu acea mașină la cascada St. Lorezo, cea mai frumoasă și mai mare cascadă din Italia.
-Sunt bine, repetă pentru a cincisprezecea oară Elena.

-Ooh, am ajuns, domnule Salvatore? întrebă Caroline disperată. Mor de cald și mă… plictisesc groaznic.

-D-asta mergem la cascadă. Ca să ne răcorim! o ironiză Bonnie.

-Damon, mai avem mult? întrebă Jenna, mai nerăbdătoare decât ceilalți.

Damon își întoarse capul spre bancheta din spate, mimând cuvintele “Elena, ajutor”, făcând-o astfel pe Elena să râdă.

-Ochii la drum, mamaie! țipă Caroline, râzând.

-O să-l înnebuniți de tot! afirmă Elena, râzând.

*

-Ooh, Caroline, te plângeai că ți-e cald și acum stai departe de apă? țipă Bonnie, trăgând-o de mână.

-Nu am de gând să-mi stric părul, spuse aceasta pe un ton ironic. Am de gând doar să mă relaxez! adaugă ea și întinse un prosop pe iarba moale din apropierea cascadei, după care se întinse pe el.

Cascada era uimitoare, iar natura ce o înconjura depășea orice așteptare. Era pur și simplu… fantastic.

Jenna întinse o pătură, lângă Caroline, iar Bonnie o urmă, începând să scoată din bagaje mâncarea.

-Dacă voi tot aveți de gând să stați la soare, noi o să ne îndreptăm puțin spre… apă! spuse Elena, trăgându-l pe Damon după ea.

-Noi? întrebă Damon, dar nu mai avu timp de reacție, căci Elena era cu el deja în apă.

Pielea ei albă îi lumina în razele soarelui, iar costumul ei de baie albastru îl făcea pe Damon să zâmbească. Erau ei doi, în apă.

-Ce vrei să facem? întrebă Damon, fără să își dea seama ce plănuia Elena.

-O să înotăm, desigur!

Chiar atunci, el o luă de picioare și o întinse pe spatele lui, sărind cu ea în apă. Săruturile lor păreau mai apăsate și mai dulci sub miile de picături care se scurgeau din masivul munte.

-Te iubesc! spuse Elena, șoptindu-i cuvintele clar în ureche, făcându-l să geamă.

-Știu, nici n-ai cum să nu iubești o astfel de specie de bărbat! o tachină el.

-Mulțumesc, Damon. Pentru tot. Și mai ales pentru că mă ajuți cu lista.

-Lista… hm, mai e o dorință, știi, nu?

-Da, știu. Mulțumesc oricum.

-A fost plăcerea mea!

-Acum mă întreb… ce se va întâmpla după ce voi bifa și ultima dorință? Până acum credeam că o să mor, dar acum nu mai sunt așa de sigură.

-Să fii sigură că nu! țipă Damon. După ce îți vom îndeplini și ultima ta dorință, o să ne căsătorim, desigur! râse Damon, lăsând-o pe Elena cu gura căscată.

Se simțea șocată. Aia fusese cumva o propunere sau doar i se păruse?

-Deci, ce zici?

-Îmi ceri să mă castoresc cu tine? Nu e cam devreme? Eu…

-Păi, eu nu cred că e așa de devreme. Am petrecut destule luni împreună și știu foarte bine ce simt pentru tine și…

Dar nu mai putu să continue pentru că Elena își lipi buzele de ale lui.

-Este ăsta un “da”? întrebă el și o sărută înapoi, la fel de pasional.

-Hmm, aștept inelul. Și, asta merită o celebrare! spuse ea și îl aruncă în apă.

Apoi, totul a decurs de la sine.

*

-În sfârșit! Uite-i că vin! țipă Bonnie, încercând să acopere sunetul cascadei.

-Unde ați fost? îi întrebă Jenna.

-De ce aveți părul ud? chicoti Caroline.

-Eu mă duc să-mi iau ceva rece din mașină. Continuați! râse Damon și se retrase din grupul fetelor.

-Ooh, stai pe loc, Damon. Nu am terminat! râse Bonnie.

-Fetelor, încetați. Jenna, putem să vorbim puțin?

-Oh, sigur scumpo. Ce s-a întâmplat?

-Hmm, am putea vorbi doar între patru ochi? spuse ea și o luă de braț, îndepărtându-se de Caroline și Bonnie, care începură să chicotească.

-Hei, mă bucur mult că ești aici, Jenna. Și mă bucur și mai mult că pot să îți dau această veste mirifică. Ce vreau să spun este că eu și cu Damon… ne vom căsători.

Jenna rămase puțin pe loc, șocată.

-Că, că, căsători? De ce? Ești însărcinată? Nu e cam devreme?

-Nu! râse Elena. Nu sunt însărcinată și nici nu cred că e prea devreme. În cele câteva luni petrecute împreună, mi-am dat seama cât de mult îl iubesc și știu că și el mă iubește. Așa că…

Jenna sări în brațele Elenei, sărutându-i obrajii și zâmbind întruna.

-Nu pot să cred! Micuța mea fată se va căsători! Asta e minunat! țipă Jenna.

Elena râse, dar fața ei se făcu deodată galbenă.

-Elena, Elena, ești bine? Ești așa palidă…

-Ah, nu știu. Mă doare foarte tare capul, ca și cum amețelile s-au întors. Dar… sunt bine.

-Nu, nu ești. Mă duc să-i spun lui Damon. Trebuie să te ducem de urgență la spital.

-Nu, așteaptă! Nu vreau să-l îngrijorezi pe Damon și nici nu vreau să mă întorc în spitalul ăla. Te rog, nu le spune nimic nici fetelor și nici lui Damon. Sunt bine, sincer.

-Oof, ești sigură, Elena? Vreau să te știu în siguranță.

-Sunt bine, Jenna. Promit!

*

Damon alese să le spună celorlaltor fete despre căsătorie în mașină, unde ar fi putut evita îmbrățișările și alte chestii de genul ăsta.

-O să fiu domnișoară de onoare! țipă Caroline.

-Ba nu, eu o să fiu! se răsti Bonnie.

-Fetelor, încetați! râse Damon. O să vă aleagă Elena, deși cred că e cam greu să alegi din două fete așa țicnite.

-Adorabile, vrei să spui! chicoti Bonnie.

Cei cinci se îndreptau spre hotelul unde fuseseră cazate Bonnie, Caroline și Jenna. Iar de acolo, urmau să mai îndeplinească încă o dorință.