În final, cei doi ajunseră în Padova, un oraș absolut superb. De la gară luară un taxi până la hotel, unde debarcară rapid bagajele. Elena era extrem de entuziasmată în legătură cu viitoarea călătorie:

-Vom merge cu un balon cu aer cald și asta grație ție! zâmbi Elena, sărutându-l de nenumărate ori pe buzele lui calde și catifelate.

-Elena, ești sigură că nu vrei să mâncăm ceva înainte? Să știi că festivalul ține până marți, așa că e timp. Putem merge mâine dacă astăzi ești obosită!

-Damon, sunt bine. Nu sunt un copil mic. Sunt perfect ok și vreau să mergem azi! râse Elena, sărutându-l din nou. Nu ai de ce să fii preocupat! zâmbi ea.

-Cum să nu fiu îngrijorat când în fața mea am cea mai frumoasă fată din univers? chicoti Damon. Dar totuși, nu te afli în cea mai bună formă. Starea ta de sănătate mă face să mă îngrijo…

Elena nu-l lasă să termine. Îl sărută iar, trăgându-l după ea pe scările hotelului.

Se urcară într-un taxi, iar Damon îi dădu instrucțiunile șoferului. Nu putea să mai spună nimic. Lucrurile aveau să decurgă cum vrea Elena, nu el.

-Nu am de ce să mă îngrijorez? repetă Damon în taxi.

-Nu începe iar. Nu ai pentru ce, sunt ok.

-Promiți?

-Promit, râse ea, sărutându-l încă o dată.

*

În aer pluteau sute de baloane de toate culorile. Albe, roșiii, albastre, verzi, portocalii, roz sau mov. Toate zburau lin, creând o adevărată pată de culoare pe cer. Era fantastic.

Elena îl privi pe Damon și îl trase după ea la una dintre imensele cozi, unde se așezară la rând pentru a aștepta să urce într-un balon.

-Damon, știi, în afară de această dorință mai am doar două. Și absolut toate s-au îndeplinit datorită ție! zâmbi ea, privindu-l în ochii fix.

-Care sunt cele rămase? întrebă el că și când n-ar fi știut lista pe de rost.

-Parașutism și  să fac duș într-o cascadă.

Damon zâmbi.

-Astea sunt dorințele numărul 3 și numărul 10. Ce spui de numărul 8? Nici dorința aia nu ai îndeplinit-o.

-Numărul opt? Ahh, să mă îndrăgostesc? Din nefericire, cred că am făcut deja asta! zâmbi ea, ridicându-se pe vârfuri și sărutându-l încă o dată.

*

După mai bine de o oră de așteptat, cei doi urcară într-un balon, ajutați de conducătorul de acolo.

-Elena, mâinile tale tremură! observă Damon, chicotind.

Elena își retrase mâna, roșind.

-Hei, sunt doar emoționată. Nu am mai făcut asta înainte!

Conducătorul începu să le dea instrucțiuni în italiană și chiar dacă Elena înțelese per total despre ce era vorba, Damon îi traduse fiecare cuvânt, adăugând:

-Ești fericită?

-Cea mai fericită! Dar și înfometată! râse ea cu poftă.

-Da, ți-am spus eu că trebuia să mâncăm ceva. Ești sigură că nu vrei să coborâm și să ne întoarcem mai târziu?

-Nu, nu vom coborî. Nu voi muri! glumi ea și-l prinse de mână cu putere.

Foamea însă se transformă în amețeli și Elena se simți tot mai rău. Zâmbi însă de fiecare data când Damon o privea, pentru că nu avea de gând să-i strice distracția. Îi promisese să-i spună dacă nu se simte bine, dar acum putea face o excepție…

-Uite, zburăm! râse Damon, iar ochii Elenei se umplură de lacrimi. Hei, ești ok?

-Daa! țipă Elena. Este fantastic! Nu pot să cred că sunt aici cu tine și…

Damon nu o lasă să termine și o sărută lung, preț de secunde bune.

-Și eu te iubesc, Elena! chicoti el, privind în jos și zâmbind.

-Eu te iubesc mai mult! zâmbi ea.

-Imposibil! se apără el.

Balonul se îndepărta tot mai mult de pământ, iar frică Elenei devenea tot mai amre.

-Oameni sunt niște furnici de aici! râse Elena, admirând frumoasa priveliște a orașului care se lăsa ușor sub ei.

Elena își rezemă capul de pieptul lui Damon, uitându-se în toate părțile și ascultând în același timp bătăile inimii sale.

Deodată, imaginea din fața ei deveni neclară și își închise ochii pentru a se calma. Începu să respire cu greu, iar Damon o privi speriat în ochi.

-Elena, ești ok? întrebă el panicat.

Dar ea nu mai avu timp să răspundă, căci leșină în brațele lui.

*

Când se trezi, era mai plină de viață. Își simțea energia vâjâind prin vene. Se uită la lampa din dreapta ei și realiză că e la hotel. Se uită imediat la mâna ei stânga și văzu o branulă albastră înfiptă în venele ei. Atunci realiză că de fapt se afla într-un spital și speriată, din reflex, strigă ușor:

-Damon?

Dar nimeni nu răspunse. De data asta țipă mai tare, aproape că urlă:

-Damon, ești aici?

O micuță asistentă italiană păși în cameră cu un pahar de apă într-o mână și cu niște foi în cealaltă.

-Văd că ești trează, Elena! vorbi ea cu un accent greoi, văzându-se că se forța să se facă înțeleasă.

-Unde-i Damon? țipă ea, împingând-o ușor pe asistentă într-o parte, făcând-o să verse un mic strop pe uniforma ei albastră.

-Stai, Elena. Trebuie să te relaxezi. Calmează-te, totul e bine.

Se apropie și așeză paharul pe masă.

-Ești deshidratată, așa că ai nevoie de multă apă, spuse asistenta, chiar în momentul în care Damon păși în cameră.

Asistenta ieși din cameră, iar Damon se așeză lângă ea, pe pat. Elena îi citi imediat expresia îngrijorătoare de pe față.

-Cum te simți? întrebă el, mutându-și privirea de sus în jos, evitând contactul cu ochii ei.

-Sunt bine!

-Nu ești bine deloc, Elena. Dacă erai bine nu te aflai într-un spital. De ce nu mi-ai spus că nu te simțeai bine?

Vocea lui era aspră, îngrijorătoare, ca a unei mame ce-și ceartă copilul după ce a făcut o năzbâtie destul de gravă.

-Nu-mi era atât de rău încât să îți stric ziua, Damon! șopti ea, încercând să-l calmeze.

-Doctorii mi-au spus că ești foarte deshidratată și că se miră că nu ai făcut încă niciun tratament. Ăsta e și motivul pentru care, imediat după ce te faci bine, vom merge la Mason pentru tratamentul de care ți-am spus.

-Dar, Damon, mi-ai spus că vom petrece mai mult timp împreună înainte să încep tratamentul, protestă Elena.

-Asta era înainte să știu cât de rău ești. Nu vreau să te pierd, continuă el, privind-o de data asta fix în ochi.

-Nu mă vei pierde! spuse ea, luându-i ușor mâna.

-Nu vei putea să mă convingi. Facem tratamentul și gata. Te iubesc, ok? Nu am de gând să mă mai joc cu asta. Am vorbit deja cu Mason!

-Și eu te iubesc și o voi face toată viața mea cât voi mai trăi! zâmbi ea.

-Asta mă sperie! chicoti el, sărutând-o.