După superba plimbare cu gondola, cei doi se întoarseră la hotel, unde își făcură în grabă bagajele și se urcară în taxi. Elena se gândea doar la călătoria cu trenul. DOAR la asta. Și cu siguranță întrebarea principală era: era ea pregătită să facă dragoste într-un tren? Oricum, decizia îi aparținea și doar ea decidea dacă această dorință urma să fie realizată cu ajutorul lui Damon sau cu altcineva și mai ales dacă urmă să fie realizată atunci sau dacă ar fi trebuit să mai fie amânată.

*

Gara era aglomerată, iar zgomotul infernal. Peronul era full, iar Damon o grăbea pe Elena, ținând-o strâns de mână și strecurând-o printre mulțimea care se înghesuia să prindă locuri. Trenul sosise, iar inima Elenei bătea al naibii de tare. Era entuziasmată, emoționată și poate un pic nervoasă.

“Lasă-ți inima să-ți spune ce trebuie să faci!” își spuse ea, dar nu funcționa. Nu o făcea să se simtă mai bine.

Damon îi zâmbea tot timpul, încercând să o calmeze sau poate să o… hm… era ăla cumva zâmbetul lui pervers?

Imediat după sosirea trenului, cei doi se urcară în trenul venit parcă din altă lume. Decorațiile îl făceau special și romantic, dar gălăgia celor care urcară, țipând cuvinte de rămas bun celor din afara trenului stricau liniștea. După ce fiecare om își găsi locul, Damon și Elena se îndreptară spre spatele trenului, acolo unde locurile numărul 234 și 235 îi așteptau.

Damon o luă de mână pe Elena, când trenul porni. Elena evită să-l privească în ochi, îndreptându-și privirea către fereastră sau către șoferul care făcea liniște în tren, anunțând tot felul de lucruri.

Tensiunea sexuală se simțea în aer și trecuse mai bine de jumătate de oră în care niciunul nu spusese nimic. Damon sparse liniștea, făcând-o pe Elena să fiarbă în interiorul ei cu cuvintele lui:

-Cred că am nevoie de puțin aer. Mă găsești în camera de relaxare. Era o cameră mică, extrem de frumoasă și mult mai… liniștită. Elena știa motivul pentru care Damon mersese acolo.  Totuși, nu știa ce ar fi trebuit să facă. Să îl urmeze? Să îl lasă să aștepte?

Damon intră în camera retrasă și o privi lung. Era atât de îngustă. Se întrebă cum puteau încăpea două corpuri acolo. Camera nu era mai mare decât un lift și asta îi plăcea. Inima îi explodă când auzi o ușoară bubuitură în ușă.

Elena intră timidă, dar se repezi peste el, sărutându-l.

Din moment ce spațiul era mai mult decât mic, corpurile lor se atinseră ușor, gemând. Damon își fixă privirea pe Elena, întrebând-o ușor:

-Ești sigură că vrei să faci asta?

-Nu mi-am dorit niciodată mai mult de atât! spuse ea și îl sărută din nou.

Elena îi sări în brațe, și își încrucișă mâinile în jurul gâtului lui. Din moment ce nu mai atingea solul, simțea că zbura. Alături de el.

Săruturile lui pasionale o făceau să își simtă pielea arzând. Mâinile lui erau pur și simplu peste tot.

A fost nevoie doar de câteva secunde ca trupurile lor să se îmbine perfect, ca două piese de puzzle, care trebuiau puse în legătură.

Nimic nu era mai frumos decât asta. Nimic. Iar Elena o simțea.

-Te iubesc, Damon! îi șopti ea în ureche, făcându-l să geamă.

Era un vis devenit realitate.

Erau ei doi.

Împreună.

-Te iubesc, Elena! murmură el, pierdut printre săruturile ei dulci.

Momentele următoare au părut ani, iar când întreaga experiență se încheie, fiecare se îmbarcă, trăgându-și un ultim sărut la fel de pasional.

-Ești gata? zâmbi Damon, dregându-și vocea.

Elena zâmbi, incapabilă să scoată vreun sunet. Cei doi își strânseră mâinile și apăsară deodată pe ușă, deschizând-o cu zgomot.

În fața lor, stătea unul dintre managerii trenului, privindu-i fix și supărat.

Auzise totul.

Elena se înroși, timp în care Damon chicoti, ocupându-și din nou locul, sub privirile insistente ale bărbatului.