-Doamnelor și domnilor, bine ați venit în aeroportul Internațional, Las Vegas, Nevanda. Ora locală este șaisprezece și douăzeci și trei de minute, iar temperatura de 29 de grade Celsius. Rămâneți în scaunele dumneavoastră până la ridicarea centurii! se auzi vocea unei stewardese blonde.

Elena stătea în scaunul ei. Chiar dacă Damon dormise tot timpul, nu avusese timp să se plictisească. Se gândise la toate lucrurile din viața ei. Când centurile le fură date jos, Elena îl zdruncină ușor pe Damon, care îi zâmbi ușor.

-Am ajuns! spuse ea entuziasmată.

-Așa repede? întrebă zăpăcit. Mă bucur că ai venit cu mine. Nu o să regreți asta niciun motiv! spuse el, căscând.

-Știu, chicoti ea.

-Pari obosită! Imediat ce ne luăm bagajele mergem la hotelul Savoy. Am făcut acolo o rezervare. Cât e ceasul? 4, 5? Apropo, vom sta în camera prezidențială.

-Ce? Nu e cea mai scumpă cameră a hotelurilor? Damon! Nu! Nu poți plăti pentru ea.

-Prea târziu. Oricum, vreau să ne simțim bine aici.

-Cât costă asta pentru o noapte?

-Trei miliarde de dolari.

-Cred că glumești. Damon, nu poți plăti atât!

-Oh, glumeam. Oricum, îmi permit! se mândri el.

-Se presupunea că eu trebuie să pierd bani, nu tu.

-Stai să ajungem la cazinouri. O să vină și rândul tău, zâmbi el, iar ea îl lovi ușor peste umăr.

-Nu mai pot aștepta! țipă ea.

-Gata de distracție?

-Pentru asta m-am născut, scumpule!

*

Ceasul de pe noptieră indica zece dimineața. Elena căscă și își aminti de seara precedentă. După ce coboraseră din avion, merseseră direct la hotel. Un hotel imens, extrem de luxos. Amândoi merseseră la culcare, frânți. Aveau dormitoarele alăturate, ceea ce o făcea pe Elena să se simtă în siguranță.

Elena oftă și se ridică din pat. Își dorea atât de mult ca ziua aia să înceapă. Urechile ei țiuiră la auzul melodiei care venea din camera lui Damon. Pereții erau atât de subțiri, încât îl putea auzi și cum face duș. Da, acum îl visa, se gândea la cum corpul lui bine sculptat întâlnește apa fierbinte. Era clar cea mai bună zi din viața ei.

Se apropie de telefonul așezat pe o măsuța dreptunghiulară și formă numărul lui Bonnie. Chiar atunci, Damon intră în camera ei, înfășurat doar într-un prosop. Se abținea cu greu să nu sară pe el.

-Alo? Vocea lui Bonnie o trezi la realitate.

Elena nu răspunse. Încă se holba la Damon.

-Oh, scuze. Nu am vrut să te deranjez! spuse Damon zâmbind.

-Alo? repetă Bonnie, dar Elena era încă în stare de șoc.

Damon se așeză pe canapea și deschise televizorul. Elena și-l imagina ca fiind soțul ei. În fiecare dimineață, jumătate dezbrăcat, înfășurat într-un prosop, în fața ei.

-Alo? țipă exasperată Bonnie.

Elena își reveni.

-Hei, Bonnie, sunt eu, Elena.

-Elena, unde ești? Am fost mai devreme la tine și nu ai răspuns la ușă. Ce faci?

-Nu sunt acasă.

-Dar unde ești? întrebă îmbufnată Bonnie.

Elena îi mirosea parfumul lui Damon, care o făcea să își dorească și mai mult să sară pe el.

-În Las Vegas, își reveni din nou.

-Unde ești? Ce? țipă apăsat Bonnie.

-În Vegas. Știu că ar fi trebuit să vă spun, dar a fost o chestie de moment, neplanificată.

-Înainte să fac un atac, poți să-mi spui și mie ce faci în Vegas?

-E pe listă, Damon m-a invitat și așa am ajuns în Vegas.

-Damon? Damon te-a invitat? țipă Caroline, luându-i telefonul lui Bonnie din mână.

-Bună, Caroline! chicoti Elena Da, el m-a invitat.

-Asta-i așa de… de… romantic! țipă ea, cât să audă și Damon, care zâmbi.

-Uite Elena, țipă Bonnie, distrează-te și ai grijă de tine. Să nu faci nimic protesc, da?

-Nu o asculta! se răsti Caroline. Dacă o asculți, nu te vei distra deloc.

-Vă mai sun, fetelor! țipă Elena, acoperindu-le vocile și închise.

-Prietenele tale sunt nebune, chicoti Damon.

-Sunt doar îngrijorate. Nu se așteptau să vin în Vegas chiar după ce am demisionat.

-Ai demisionat?

-Da, nu mai puteam continua.

-Katherine.

-Mda… Oricum, mă duc să fac un duș.

-Sigur, dar grăbește-te! Avem multe de făcut azi.

-Încerc, dădu ea din cap.

-Asta doar dacă vrei să mergi. Eu nu te oblig, râse el.

-Termin imediat. Unde ne întâlnim?

-Jos, pe canapelele de la parter, e ok? Asta dacă nu vrei să vin cu tine la duș.

Mintea Elenei o luase la goană. Flirta cu ea cumva? Își mușcă buza superioară și spuse:

-Ne vedem la parter!

*

După ce plimbarea lor prin oraș a luat sfârșit, s-au întors la hotel. Elena era la duș, când auzi bătăi în ușa băii.

-Hei, Elena, șuieră el.

-Damon? se încruntă ea. Uh… ai nevoie de ceva?

-Nu… adică… ăăă, am venit să iau ceva din patul tău. Ăăă, mi-am uitat tricoul aici.

-L-ai lăsat aici? Păi, eu nu l-am văzut. Caută-l pe acolo.

Damon zâmbi triumfător și se așeză pe canapea, așteptând-o pe Elena. Când ușa de la baie se deschise, tresări și zâmbi când ea îl privi uimită.

-Ce dracu e asta? întrebă ea, când văzu o rochie roșie, superbă stând pe patul ei.

-Ești fată și nu știi ce e aia o rochie? Oh, haide Elena. E doar o rochie. Nu-i nevoie de atât tam-tam.

-Damon, se încruntă ea, ți-am spus că nu vreau să o cumperi.

-Da, oare când o să înțelegi că nu fac ce spune lumea? Sunt rebel, scumpo. Oricum, acum că am cumpărat-o, nu ai altceva mai bun de făcut, decât să o porți.

-Damon, nu vreau să-ți cheltui banii cu mine…

-Bla, bla, bla. Ai spus ceva? Că ne vedem în zece minute jos? Perfect! spuse el și ieși din cameră râzând.

-Mulțumesc! țipă și Elena și se năpusti asupra rochiei, care, hei, chiar îi plăcea.

*

Damon și Elena stăteau la masa cazinoului Johnny D’s Casino, bând șampanie și râzând. Elena tocmai pierduse la ruletă un milion de dolari, în timp ce Damon câștigase două. Și totuși se simțea bine și asta pentru că o altă dorință putea fi bifată grație lui.

Damon o privea fără oprire. Inima îi bătea cu putere când privirea i se ațintea pe formele ei. Nici măcar nu știa cum de câștigase atâția bani, din moment ce nici măcar nu fusese atent la joc.

-Hei, continui să pierd bani! spuse Elena.

-Păi și nu e asta ideea?

-Și tu de ce câștigi? se rățoi ea.

-Nu am ce să fac dacă sunt prea bun pentru jocul ăsta.

Elena se ridică, dar Damon o trase înapoi.

-De ce pleci? Când îi atinse mâna, ca să o aducă din nou pe scaun, mâneca rochiei se ridică ușor, iar pielea ei fu dezvelită. Damon privi cu atenție două cicatrici și o întrebă, țipând: Ce sunt astea?

Ochii i se umplură de lacrimi și tot ce putu să spună fuse:

-Vreau înapoi la hotel.

-Hei, am spus ceva greșit? Îmi pare rău!

-Hai înapoi la hotel, te rog! spuse ea printre lacrimi.

 *

-Deci, spune-mi Lena, ce vrei pentru ziua ta? o întrebă Jeremy.

-Păi, m-ați dus deja la restaurant. E destul.

-Ești fericită, scumpo? o întrebă mama ei.

-Foarte fericită! Am cea mai superbă familie din lume. Cum să nu fiu fericită?

-Ne bucurăm, scumpo. Te iubim! spuse și tatăl ei.

-Te iubesc, Lena, îi spuse Jeremy.

-Te iubesc, scumpa mea! se auzi glasul mamei sale.

-Și eu vă iubesc. Cel mai mult.

Fu tot ce mai apucă să spună. Apoi totul se întâmplase atât de repede.

-Grayson, mașina. E pe banda ta. Grayson, atenție! țipă mama Elenei.

Luminile îi orbeau, iar tatăl Elenei nu mai avuse reacția să tragă de volan. Celălalt șofer, doar mergea, rapid, apropiindu-se cu o viteză incredibilă de ei. Nici măcar nu încerca să evite impactul. Iar apoi o bubuitură termină seria țipetelor Elenei.

-Tată, atenție! Atenție! Atenție!

Se ridică în capul oaselor, sărind ca arsă din pat. Privi în jurul ei și realiză că totul fusese doar un coșmar. Accidentul părinților ei i se derula fără oprire în cap, ca un film la care era obligată să ia parte. Își privi cicatricile și își șterse ochii de lacrimi, când cineva bătu la ușă.

-Elena? șopti Damon intrând în cameră.

-Hei, fu tot ce putu să spună, când îl văzu pășind în întuneric.

-Te-am auzit țipând. Ești bine? întrebă el panicat, așezându-se delicat lângă ea.

-Am avut doar un coșmar.

-Vrei să vorbești despre asta?

Lacrimi micuțe îi invadaseră ochii căprui.

-Nu.

Damon o luă în brațe, iar ea își rezemă capul de pieptul lui.

-Ce s-a întâmplat, Elena?

Urmă o pauză lungă, în care Elena doar oftă.

-Părinții și fratele meu au murit într-un accident de mașină, în care eram și eu. Totul s-a întâmplat prea repede și… -suspină, pierdută în depărtare- ei au… au murit. D-asta am cicatricile astea. Dar mi-aș fi dorit să nu le am. Să mor. Să plec o dată cu ei.

-Nu, nu spune asta, Elena. Îmi pare rău pentru ei. Dar, te rog, nu spune asta.

-Damon, poți să dormi cu mine? Nu vreau să mai am din nou acel coșmar.

-Sigur scumpo. Non preoccuparti, andra tutto bene! zâmbi el. Îți amintești ce înseamnă?

-Nu-ți face griji, totul va fi bine.

-Așa e, totul va fi bine. Totul va fi bine, repetă el, în timp ce își plimba degetul arătător dinspre nasul ei spre gura micuță.

A urmat apoi primul lor sărut. În întuneric, într-o cameră dintr-un hotel din Vegas. A fost neașteptat, dar acceptat de amândoi cu aceeași pasiune și tandrețe. Fără presiune. Fără uimire. Pur și simplu. Corpurile lor zburau, iar sărutul continuă până când amândoi simțiră că rămân fără aer.