Cerul se luminase, iar soarele se ivise timid. Damon își deschise ochii și respiră aer proaspăt. Soarele lumina pământul, iar norii se înșiruiau frumos pe cer. Era dimineață. Damon căscă și își privi mâna stângă. Era strâns legată de o altă mână. A ei. Zâmbi și o privi pe frumoasa adormită. Era atât de liniștită. Ca și cum nu avea nici o problemă. Ca și cum nimeni nu ar fi putut să o rănească vreodată. Își simți capul explodând, ca o bombă. Își închise ochii și își arcui sprâncenele, când amintirile din noaptea precedentă îi umplură capul, derulându-se ca un film în fața lui.

Își aminti de Katherine și de cum îl trădase. Era un prost și o știa. Era destul de prost încât o lăsase să îl rănească. Își aminti că se simțise atât de rănit, încât simțise că singură opțiune era alcoolul. Sperase că băutura o să-i alunge problemele, dar se înșelase. Problemele lui erau încă acolo, în inima lui.

Se simțea rănit. Se simțea rănit pentru că fusese mințit, nu pentru că o prinsese pe Katherine cu alt bărbat. Simțea că nu o iubise niciodată. Iubire? Care iubire? îi păsase de Katherine, da, îi păsase, dar nu o iubise niciodată. Ținuse la ea cum ții la o prietenă, dar Katherine nu era nici măcar atât. Prietenii nu se trădează. Prietenii nu se rănesc unul pe celălalt. La dracu cu Katherine. La dracu cu iubirea lui. Cine dădea un ban pe iubire lui? El nu. El o terminase cu Katherine. Katherine nu era iubirea vieții lui și cu atât mai puțin prietena lui.

Elena era prietena lui. Elena a fost cu el în noaptea precedentă, ea a avut grijă de el. Își arcui sprâncenele și își simți inima cum o ia la galop când își reaminti de noaptea precedentă. De cum căzuseră împreună în piscină și de cum ei îi alunecase prosopul. Se simți înroșind și avea să schimbe asta. Damon Salvatore nu înroșește. Se roti și se opri când văzu fața Elenei. Nu o putea trezi, nu putea face asta. Prea târziu, totuși.

-Bună dimineața! îi auzi el vocea slabă.

-Scuze, te-am trezit? întrebă el, îngrijorat. Să stea cu ea în hamac sub cerul liber era cel mai frumos lucru care i se întâmplase.

-Nu, nu-ți face griji! îi răspunse ea somnoroasă.

-Cum ai dormit?

-Bine, zâmbi ea. Foarte bine, de fapt! se corectă rapid. Era adevărat. Dormise ca un urs în perioada de hibernare. Se simțea relaxată. Pentru prima oară în viață.

-Așa cred și eu, din moment ce m-ai folosit pe post de pătură. Sigur m-ai visat, având în vedere că băleai! o tachină el.

-Hei, eu nu bălesc! protestă ea, râzând. În legătură cu noaptea trecută… începu ea, dar fuse întreruptă.

-Nu e nimic despre care să îți faci griji.

-Nu prea cred, Damon. Haide, spune-mi ce s-a întâmplat.

-Nu cred că ar trebui să vorbim despre asta la prima oră a dimineții. Ce zici să luăm mic-dejunul și îți povestesc totul după?

-Ok, dacă asta te ajută… spuse ea și coborî din hamac.

-Ți piace frittelle o ciambelle? întrebă Damon, iar Elena își dădu ochii peste cap.

–Ți piace frittelle o ciambelle? râse ea. Ce înseamnă asta?

-Îți plac clătitele sau gogoșile? îi spuse el, în timp ce intrau în casă.

-Oh.. îmi plac clătitele. Ție?

-Gogoșile, dar voi mânca clătitele doar pentru tine! spuse el.

-Ok, atunci.

-Bene bella, accomodatevi! chicoti el, iar ea roși când buzele lui îi atinseră obrajii.

-Ce? întrebă ea, iar el dădu din umeri. Bine, voi repetă prima dată! se încruntă ea. Bene bella, accomodatevi! Ce tot spun pe aici?

-Înseamnă, “Ia loc, frumoaso!”.

-Dar… vreau să te ajut să gătești.

-Nope! zâmbi el, accentuând “p”-ul în modul lui special. E tot ce pot face ca să-ți mulțumesc că m-ai primit aici aseară.

-Păi.. dacă asta te face fericit, ok!

În mai puțin de cincisprezece minute, Damon se întoarse către Elena, anunțând-o că e gata masa. Elena își devoră numaidecât clătitele. Știa, de altfel, că Damon era un bucătar tare bun.

-Sunt foarte bune, domnule Salvatore! Felicitări! Ați putea ajunge bucătar chef într-o zi!

-Ar fi o idee să-mi deschid un restaurant, unde să vând doar clătite și gogoși, râse el.

-Iar eu voi fi partenera ta. Mă primești în echipă? chicioti ea.

-Nu, mulțumesc. Pun pariu că ai păstra toți banii numai pentru tine!

Elena aruncă cu o banană în el.

-De fapt, i-aș dona pe toți.

-I-ai dona? întrebă el, surprins. Copiilor de pe străzi?

-Nu chiar. I-aș dona unei instituții medicale. Știi și tu, pentru persoanele care suferă de tumori la creier sau cancer, sau tot felul de boli care sfârșesc luând viețile oamenilor. Poate că și mica donație ar ajuta la ceva.

-Cu siguranță, suspină el, rămas pe gânduri.

Era atât de drăguță să se gândească la asta. Nu semăna deloc cu Katherine. Katherine. Suspină adânc și își puse farfuria deoparte.

-Nu ai mâncat prea mult. Nu vrei să facem niște gogoși? se oferi Elena.

-Sunt bine, spuse el.

-Ești sigur?

-Era cu un alt bărbat…

-Ce? întrebă Elena, înnecându-se. Kat… Katherine? întrebă ea ferm.

-Da. Noaptea trecută, începu el, era supărată pentru că văzuse o fotografie cu mine și cu tine… ăăă… Elena, nu ți-am spus. Paparazzi ne-au fotografiat, iar acum suntem pe prima pagină a ziarelor.

-Da, am văzut. Și presupun că și Katherine a văzut.

-Da. Am fost la ea acasă să-mi cer scuze. Vroiam să ne rezolvăm problemele, dar ea…

Elena își mușcă buza și se așeză lângă el, punându-i mâinile pe umeri.

-Hei…

-Sunt atât de prost! Cum am putut să cred că mă iubește? Cum de am permis să fiu înșelat?

Elena respiră ușor. Nu știa ce să spună. Știa doar că o ura pe Katherine pentru ce-i făcuse lui Damon.

-Chestia e că mi-am dat seama că nu o iubesc. Că nu am iubit-o niciodată. Apropo, ai ceva de cap? Mă doare îngrozitor.

-Ce? Uh.. nu, adică da, am, dar nu îți pot da.

-De ce nu? chicoti el.

-Pentru că sunt speciale. Mi le-a recomandat doctorul! se bâlbâi ea.

-A, e ok atunci.

-Știi, schimbă e subiectul, mă bucur că ai aflat ce făcea Katherine. Sincer, meriți pe cineva care să te respecte. Ești un bărbat extraordinar, Damon. Iar dacă Katherine nu a știut să te aprecieze, ei bine, e pierderea ei.

-I-am dat inelul înapoi. Relația noastră s-a terminat.

-Crezi că va ceda atât de ușor? Nu crezi că va lupta pentru dragostea ta?

-Nu mă prea interesează. Nu o să o mai las să-mi distrugă viață. Oricum, o să părăsesc orașul. Nu mai am niciun motiv să stau. O să plec chiar azi. Va fi mai bine așa.

-Pleci? întrebă Elena cu răsuflarea tăiată, la vestea venită ca o bombă din partea lui.

-Așa cred. E o idee de moment, dar dacă mă gândesc mai bine, e chiar bună.

-Oh! fuse tot ce putu să mai spună. Se simțea… oribil.

Damon o îmbrățișă, dar asta nu o opri să își dea drumul unei lacrimi.

-Vom mai vorbi! o asigură el.

-Cu siguranță!

-Mulțumesc! Pentru tot! zâmbi el.

-Eu îți mulțumesc, pentru noaptea trecută. A fost superb.

-Nu, eu trebuie să îți mulțumesc. Că m-ai ascultat, că m-ai găzduit.

-Nu, serios, Damon. Azi noapte am dormit sub stele. Dorința #2, îți amintești? Datorită ție, o pot bifa.

-Oh, lista! își aminti el. Ți-am promis că te voi ajuta cu ea.

-Da, dar, hei! M-ai ajutat. Dorințele #2 și #7 sunt bifate, grație ție.

-Da, dar mai sunt și altele. M-aș simți prost dacă aș pleca fără să te ajut cu lista.

-Damon, eu m-aș simți prost dacă ai rămâne aici doar pentru lista mea. Nu te îngrijora! Mă voi descurca. Poți pleca! continuă ea nesigură, apropiindu-se ușor de el.

-Ok… spuse el, ușurat. Cred că trebuie să plec. Ar trebui să-mi fac bagajele și să-mi iau un bilet de avion.

-Deci asta e un “la revedere”? chicoti ea, iar el oftă.

-Așa cred! Mă duc să-mi iau tricoul de la piscină, iar apoi voi.. uh… pleca!

-Ok! fuse tot ce mai putu să zică. Se așeză la masă și își simți lacrimi mici cum se preling pe obrajii ei moi. Rămăsese doar ea. Singură.

*

Târziu în ziua aia, Elena hotărî să meargă la serviciu. După plecarea lui Damon, se simțise singură, părăsită. Când ajunse la birou, îi zâmbi lui Rose, care o aștepta râzând, cu o revistă în mâini.

-Bună ziua, Miss Popular! râse ea.

-Oh, te rog. Dă foc chestiei ăleia!

-Nu va ajuta la nimic. E peste tot în oraș. Tu, Damon și Katherine. Triunghiul iubirii.

-E în birou? întrebă cu subînțeles Elena.

-Da, te așteaptă. Eu nu te sfătuiesc să vorbești cu ea. Nu e în apele ei.

-A fost vreodată în apele ei? glumi Elena.

-Bine zis. Ai un punct.

-Chiar așa rău e?

-A concediat douăzeci și cinci de angajați, inclusiv pe Becka.

-Rebekah Mikaelson? Dar este însărcinată și are și cinci copii acasă!

-Spune-i ei asta! E oribil. Femeia asta e mai rea decât dracu. Serios.

-Păi, cred că merg chiar acum să discut cu Diavolu’ în persoană. Boohoo! se strâmbă Elena.

-Mult noroc!

-Elena, încântată să am plăcerea să te mai văd pe la serviciu! vorbi Katherine, sigură pe ea. Arăta oribil. Avea cearcăne cât casa și era clar că plânsese ore-n șir.

-Doamnă Petrova! spuse Elena, mușcându-și buza superioară.

-Mi-ai distrus căsnicia! Ești o nenorocită! țipă Katherine ca arsă. Iar Elena știa că avea dreptate. Știa că îi furase într-un fel faima, că îi distrusese căsnicia. Și se simțea groaznic pentru asta. Se așeză pe scaun și își trecu mâna prin păr. Ți-am spus eu să stai jos? țipă iar Katherine.

-Eu… începu Elena, dar fu întreruptă de o palmă care îi lipise obrazul drept pe neașteptate. Fără să realizeze ce face, Elena se ridică de pe scaun și îi răspunse lui Katherine cu o palmă la fel de puternică care îi înroșise obrazul. Nu ai dreptul să mă atingi, nenorocito! se dezlănțui și Elena. Și mă bucur că Damon a terminat-o cu tine. Nu-l meritai. M-am săturat de tine. Demisionez. Chiar acum!

-Nu poți demisiona! țipă speriată Katherine.

-Tocmai am făcut-o, babă împuțită. Am terminat! repetă ea și ieși pe ușă ca un vârtej dezlănțuit.

*

Era șapte seara. Elena stătea în hamac, uitându-se spre cer. Plânsese toată ziua. Rămasese fără job și nici nu avea de gând să-și caute altul. Mai avea maximum cinci luni de trăit. Capul îi exploda, dar nu-i păsa. Tot ce vroia era să moară. Își aruncase toate pastilele de la doctor în piscină, iar acum se uita la cum pluteau. Știa cât de egoistă o făcea ideea că vroia să moară, mai ales pentru prietenii ei, care aveau să sufere. Dar avea acest drept. Nu mai suporta. Își pierduse părinții. Își pierduse fratele. Își pierduse jobul. Îl pierduse pe Damon. Avea o boală care urma să o ucidă. Se simțea mizerabilă. Depresivă. Neputincioasă.

“Ești atât de dramatică, Gilbert!”. Asta ar fi spus Gilbert despre ea. “De ce ești atât de slabă? Ești o Gilbert! Noi, cei din familia Gilbert, suntem puternici. Nu lăsăm pe nimeni să ne rănească!”. Da, asta ar fi spus el. Dar nu și ea.

Și adormi. Cu gândul la fratele ei, la părinții ei. Dar fu trezită de cineva.

-Bonnie, ți-am spus să mergi acasă! șuieră ea. Bonnie fusese în urmă cu o oră la ea, dar Elena avusese nevoie să fie singură, așa că îi spusese să plece.

-Numele meu este Damon, dar dacă asta e noua mea poreclă, o accept! spuse el, stând în fața ei cu o valiză.

-Damon? Credeam că ai plecat! Se simțea mai bine acum. Era el. În fața ei.

-Nu am putut. Ceva m-a ținut aici! explică el calm.

-Hai înăuntru! îl îndemnă ea. Ce s-a întâmplat?

-Nu am putut să plec pentru că ți-am promis că te ajut cu lista. Așa că trebuie să rezolvăm asta! spuse el, iar ea chicoti.

-Dar ai o valiză cu tine.

-Păi, nu mă duc acasă. Mă duc în Vegas. Am luat deja bilet. Iar acum, mai am unul, spuse el și își scoase două bilete de avion din buzunar.

-Ce… ce tot spui? întrebă speriată Elena.

-E în lista ta, nu? Numărul patru? Să pierzi mai mulți bani decât ai la ruletă în Vegas. Nu-i așa?

-Da… spuse ea timid.

-Atunci, hai în Vegas. Hai în această aventură.

-Dar nu pot pleca așa. Nu am plănuit asta. Nu le pot face asta prietenelor mele. Nu-ți pot face asta ție. Ai o viață de trăit. Nu te pot influența cu lista mea.

-Îți poți suna prietenii de acolo. Elena, am făcut deja rezervarea. Nu poți spune nu. Am cheltuit o grămadă de bani! râse el.

-Eu… dar nu e corect să mergem în călătoria asta doar pentru mine! protestă ea.

-Păi, mă va ajuta și pe mine. Să-mi iau gândul de la tot ce s-a întâmplat aici.

-Nu pot, Damon! Nu pot să plec.

-Elena, e pe lista ta! Haide, vrei asta! Ce ai de pierdut?

Pierduse deja totul. Știa asta.

-Putem doar să câștigăm. Nimic de pierdut! o asigură el.

-Ce câștigăm?

-Bani, relaxare, un lucru bifat pe lista ta.

-#4: Să pierd mai mulți bani decât îmi pot permite la rulată în Vegas. Deci, avem de pierdut! râse ea, încurcată de-a binelea.

-Deci mergem? Nu accept “nu”, apropo!

-Vegas, venim! țipă ea și sări pe scări, urcând repede pentru a-și face bagajele.