Urmatorea zi, Elena s-a trezit cu un zâmbet imens pe față. Noaptea precedentă fusese splendidă. Nu se mai simțite atât de fericită și de protejată de un bărbat niciodată înainte. Nici măcar cu cei mai buni prieteni ai ei. Încă se întreba cum reușea Damon să o facă atât de fericită. Și deși nu îl știa decât de câteva zile, simțea că îl cunoaște de ani. Își duse o mână prin părul ciufulit și chicoti. Chiar trebuia să se oprească din a se gândi la soțul șefei ei. Se rostogoli din pat, căscând zgomotos. Își închise ochii și își lăsă mintea să zboare din nou către ochii ăia atât de albaștrii. Nu știa de ce ochii lui o atrăseseră atât de mult, dar aveau ceva special, care o făceau să tremure ori de câte ori în privea fix. O făceau să se simtă fantastic. Încă își simțea pielea arzând, acolo unde cu o noapte înainte buzele lui apăsau ușor. Gata, trebuia să se oprească din a se gândi la el. În plus, chiar ea și-o spusese: el este doar un foarte bun prieten. Atât. Chiar dacă inima ei vroia mai mult.

Se rastogoli din nou în pat, privindu-și ceasul de pe noptieră. Era 10:45, deci întârziase din nou la muncă. Două ore. Trebuia să se grăbească dacă nu vroia ca șefa ei să o omoare. Se ridică din pat, dar se prăbuși la fel de repede. Capul îi exploda, iar mâinile tremurau. Inima bătea atât de încet, iar plămânii îi cereau oxigenul pe care nu îl mai găsea nicăieri. Se înroșise la față, iar ochii ei erau atât de încețoșați acum. Își aminti că are nevoie să meargă la doctor, chiar când telefonul vibră sub pernă. Se așeză din nou confortabil și deschise mesajul.

“Buongiorno, Elena! (Bună dimineața, Elena!)

Sper că ai avut o noapte frumoasă.

Nu am vrut să te țin trează atât de mult aseară.”

Damon.

Se relaxă puțin, zâmbi și își forță degetele să scrie înapoi un mesaj:

“Buongiorno, Damon!

Am dormit minunat!

Nu-ți face griji pentru asta, a fost o noapte minunată alături de tine.”

Elena.

Elena își înghiți nodul din gât. Amețeala dispăruse, dar durerile de cap erau încă acolo. Se ridică din nou și se îndreptă spre baie unde îi scrise din nou:

“De fapt, am dormit foarte bine! O să cam întârzii la job din cauza asta. Voi merge apoi la doctor. Ne vedem mai târziu, ok?”

Elena.

Apoi, își făcu programare la doctor și îi sună pe colegii ei de serviciu să își anunțe întârzierea. Apoi, le sună pe Caroline și Bonnie și le spuse despre programarea la doctor. Se vor întâlni la spital la 13:00.

*

Damon se plimba prin camera hotelului doar în boxerii săi negri. Se trezise cu gândul la ochii aia căprui. Și știa că nu era bine ce făcea, dar mintea îi zbura numai acolo. Era atât de drăguță, frumoasă, deșteaptă și lista ar fi putut continua la nesfârșit. Era minunată. Și știa cât de greu îi este să nu se mai gândească la ea. Pentru că Elena Gilbert era în adevăratul sens al cuvântului perfectă. Și știa că deși o cunoscuse de două sau trei zile? Cine naiba le numărase? Oricum, avea impresia că o cunoaște de ani. Știa că simțea ceva pentru ea și în urma nopții precedente, ar fi putut jura că și ea simțea ceva pentru el. Știa că în urma nopții precedente, se crease o legătură între ei. Una strânsă. Mai strânsă decât cea dintre el și Katherine. Se simțea atât de indignat de ceea ce făcuse Katherine, se simțea rănit. Probabil că ăsta era singurul motiv pentru care se legase de Elena. Nimic mai mult.

După ce primi mesajul de la Elena, se dezbrăcă de boxeri și intră în duș, lăsând picăturile fierbinți de apă să îi mângâie pieptul și umerii. Își trecu mâinile prin părul umed negru și se întrebă de ce mergea Elena la doctor. Era îngrijorat. Nu o putea nega. Se gândea la tot felul de posibilități. A) Era rănită; B) Una dintre prietenele ei ar fi putut fi rănite sau C) era doar un control normal cu doctorul. Ieși din duș și își linse buzele. Trebuia să afle ce s-a întâmplat cu Elena. Spera doar să nu fie nimic grav. Gândul ăsta îl durea.

Imediat ce se îmbrăcă cu un tricou alb mulat și o pereche de jeanși negri, telefonul sună. De vreo șapte ori. Știa că era Katherine și nu avea nici cel mai mic chef să vorbească cu ea. Era încă supărat. Supărat pentru că ea se schimbase drastic. Supărat pentru că era la un pas să se căsătorească cu o ciudată.

-Da? răspunse el indiferent la telefon, săturat să mai sune degeaba. Se puse în pat, relaxându-și corpul, pregătit de o nouă ceartă cu ea.

-Mă iubești? întrebă Katherine de la capătul celălalt al firului. Damon își arcui sprâncenele.

-Katherine? Ce? întreba el și se ridică în capul oaselor. Întrebarea îl prinsese cu garda jos. Se întreba cum ar trebui să răspundă în mod normal unei astfel de întrebări. Bineînțeles că o iubea… sau nu? Ba sigur că da, altfel nu ar fi cerut-o în căsătorie.

-Răspunde-mi, Damon! încercă ea să își păstreze liniștită vocea.

-Eu… de ce mă întrebi asta? schimbă el subiectul, evitând un răspuns, în timp ce ea se înfioră.

-De ce nu îmi poți răspunde la o întrebare stupidă, iubitule? Spune-mi, mă iubești? Tonul ei era posac, pierdut, ostil, dar totuși deținea conducerea.

-Eu… ce se întâmplă? evită din nou el răspunsul.

-De ce nu îmi răspunzi, Damon? Ce se întâmplă? Este vreun motiv pentru care nu ești sigur care e răspunsul tău? țipă ea atât de tare, încât Damon își depărtă urechea de telefon.

-Nu înțeleg, se prefăcu Damon. Ce vrei să spui? își ridica el vocea. Îl acuza cumva de ceva?

-Știi perfect despre ce vorbesc. Nu te preface că nu știi. Ca o chestiune de fapt, sună-mă când ești pregătit să-mi dai o explicație bună la ceea ce tocmai am citit în ziar! țipă ea și închise.

Damon se ridică din pat, când cineva bătu la ușă.

-Room service! O femeie roșcată zâmbi, când Damon îi deschise ușa.

-Nu am nevoie de room service, se încruntă el.

-Ohh, scuzați-mă, cred că am greșit camera! zâmbi ea și se îndepărtă. Când se întoarse, Damon citi pe o revistă care stătea pe masa pe care tânăra o împingea: Cea mai tare bârfă din oraș.

Inima lui galopa acum.

-Scuză-mă, doamnă. Pot să văd asta? întrebă el, iar ea zâmbi.

-Desigur, spuse ea și îi oferi revista.

Damon întoarse pagina și privi titlul:

“Cerul s-a despicat pentru Katherine Petrova.

Imaginile spun totul”

Damon privi peste poze și rămase șocat. Ăsta era motivul pentru care Katherine avusese o răbufnire. În imagini apăreau el și Elena, pe prispa casei ei. El o săruta pe obraz, iar ea zâmbea. Oftă și se întrebă de ce îl urmaseră paparazzi și acolo. Nu avea nici cea mai mică idee în legătură cu scuza pe care ar fi trebuit-o să i-o spună lui Katherine.

*

Katherine se plimba nervoasă prin biroul ei, unde cu două minute în urmă zburau lucrurile. Își dărâmase tot biroul, își spărsese telefonul, izbindu-l de perete și își vărsase ceașca de cafea pe pantaloni. Arăta oribil, ca și sufletul ei. Încă nu putea crede că el îi făcuse asta. Privi din nou ziarul. Ce mai rămăsese din el. Și oricât ar fi vrut să se înșele, știa că erau ei doi. Iar el o .. săruta pe obraz. Totul era un coșmar. Se așeză calmă pe scaun și se întrebă:

“De ce ar merge Damon la Elena acasă? De ce ar vorbi cu ea, când mă are pe mine? Mult mai frumoasă, mai inteligentă, mai sexy pentru el. De ce?”

Propria-i voce îi răsuna în urechi. Dar gata cu suferința. Katherine Petrova nu suferea. Avea nevoie de o distracție. Da, avea nevoie de Elijah Smith. Iubitul ei de weekend. Norocul ei că numărul lui era scris pe o agendă. Așa că îl sună cu ajutorul telefonului fix de pe birou.

-Alo?

-Bună, domnule Smith! vorbi ea cu o voce senină.

-Mmmm, îmi era dor de vocea ta. Ce mai faceți, doamnă Petrova? chicoti el.

-Nu prea bine. Totuși, tu mă poți ajuta! vorbi ea calm.

-Hm, nu prea știu. De când soțul tău a ajuns în oraș, nu prea m-ai băgat în seamă.

-Hmm, gelos?

-Eu nu sunt gelos niciodată, darling.

-Am nevoie să te văd.

-Dorința ta e ordin pentru mine! șuieră el.

-Unde să fie? Locul tău sau al meu? îl întrebă ea, fluturându-și genele.

-Nici colo, nici colo. De ce nu închiriem un hotel, ca în vremurile bune? Sau ești speriată de paparazzi care ne pot vedea? spuse el ironic.

-Nu mă prea cunoști, Elijah. Știi că pot să mituiesc oricând paparazzi.

-Atunci, ne întâlnim la locul tău, în două ore! spuse el și închise telefonul, zâmbind triumfător.

*

-Cât mai stăm aici și așteptăm? întrebă nerăbdătoare Caroline, în timp ce Elena își freca mâinile de genunchi.

-V-am spus că nu trebuie să veniți cu mine. Deci, nu vă mai plângeți! se răsti Elena.

-Nu ne plângem, doar că stăm aici de două ore! spuse și Bonnie.

Elena era pierdută în gânduri, când Caroline sări ca arsă de pe scaun și țipă.

-Taci! țipă și Bonnie, când toată lumea își întoarse privirea spre ele. Se uită lumea la noi! o certă Bonnie.

-Ce e, Caroline? întrebă Elena amuzată.

-Ai o mulțime de explicații de dat! îi spuse Caroline, iar o asistentă o mustră din priviri. Uită-te la asta, Elena! spuse ea, iar Elena își dădu ochii peste cap.

-Ce-i asta? îi luă revista din mână Bonnie. Ochii ei ieșiră din orbite când văzură poza de pe coperta revistei.

-Exact! chicoti Caroline. Spune tot, acum!

-Ce naiba să vă spun? întrebă ea și luă revista. Dar ceea ce văzu în fața ochilor aproape că o făcu să leșine. Nu putea să creadă. Era imposibil.

-Ce dracu e asta, Elena? Ce cauți tu pe coperta revistei “Gossip magazine”, sărutându-l pe soțul lui Katherine? țipă în șoaptă Bonnie.

-Corecție! interveni Caroline. El o sărută pe ea.

-A fost doar un sărut pe obraz! răspunse ea și își înghiți nodul din gât. Oh, sunt terminată! continuă ea.

-Deci, ne explici cum s-a întâmplat asta? întrebă Bonnie, iar Caroline aprobă.

-Spune-ne! Spune-ne! o încurajă Caroline.

-Eu… Damon… el a venit aseară la mine acasă. Să luăm cina. Nimic mai mult, le asigură ea.

-Serios? L-ai invitat la tine acasă? Eu de ce nu știam despre asta, Elena? se răsti Bonnie.

-Nu l-am invitat. Se certase cu Katherine, iar eu eram singura prietenă pe care o are în oraș. Avea nevoie de companie! le explică Elena.

-Mai nou sunteți prieteni! spuse ironică și Caroline. Ce faci dacă află Katherine?

-Probabil că știe deja. Nu am de gând să mă duc la job azi. Clar! replică ea. Sunt terminată! continuă.

-Doamnă Gilbert, doctorul Pierce vrea să vă vadă! o anunță o asistentă drăguță, îmbrăcată doar în alb.

-Doctorul Pierce? Unde este doctorul Thorn? Vreau să vorbesc cu doctorul personal! se răsti Elena.

-Nu se prea poate. Doctorul Pierce e nou aici. Îi ține locul doctorului Thorn pentru câteva zile! El e plecat din oraș! o informă asistenta.

-Ce vreți să spuneți, doamnă? Doctorul Thorn e plecat din oraș? Dar am vorbit cu el de dimineață. Era aici.

-Uitați, doamnă Gilbert. Doctorul Thorn a avut o problemă foarte delicată și a trebuit să plece. Dar Stefan Pierce este un doctor foarte experimentat. Cred că o să vă înțelegeți bine. Doar mergi în față și intră pe dreapta, cabinetul 101.

-Dar el nu știe despre… începu Elena propoziția, dar asistenta o întrerupse:

-Sunt aproape sigură că știe. Doctorul Thorn l-a informat despre asta. Acum, duceți-vă acolo.

-Hai, Elena! zâmbi Bonnie și merseră spre cabinetul 101.

-Bună fetelor! zâmbi ușor doctorul Pierce, când cele trei intrară în cameră.

-Mă bucur să vă cunosc! Eu sunt Elena Gilbert! îi șopti ea ușor.

-Și eu, doamnă Gilbert. Hai, ia un loc! îi spuse el politicos.

-Ele sunt prietenele mele, Caroline și Bonnie.

-Mă bucur să vă cunosc, fetelor! le zâmbi el. Am fost informat despre problema ta și știu exact de ce ai venit azi, doamnă Gilbert! o informă el.

-Da.. uh.. tumoarea asta chiar își pune amprenta pe mine. Am avut o groază de amețeli și discomforturi. Dureri de cap. Nu e chiar plăcut! îi explică ea, iar Stefan zâmbi.

-Da, îmi imaginez. Încercând să nu fiu nepoliticos, trebuie să te întreb de ce nu vrei să faci chimioterapie.

-Am întrebat-o același lucru! intră în discuție și Bonnie.

-Doctor Pierce, sunt sigură că doctorul Thorn v-a spus cât de avansată este tumoarea mea. În plus, e un risc prea mare. Aș putea muri în timpul operației. Vreau doar să îmi trăiesc restul zilelor rămase în pace! zâmbi ea ușor.

Ok, nu înțelegea nimic. Simțea nevoia să pună atâtea întrebări, dar totuși nu pentru asta era acolo. Dar, de când ea intrase în cameră, curiozitatea îl înmuia și era gata să pună sute de întrebări care îi umpleau capul. Nu se putea gândi la ceea ce îi spusese doctorul Thorn să facă.

-Înțeleg. Dar sunteți conștientă că, dacă nu vrei să faceți chimioterapie, viața dumneavostră se va termina mai rapid decât vă imaginați?

-Păi.. da, sunt! îl asigură Elena.

-Păi.. nu cred că mai mult de 4-5 luni! vorbi el cu subînțeles. Nu înțelegea de ce o tânără atât de frumoasă nu vroia să trăiască mai mult.

-4-5 luni? țipă Caroline, iar ochii Elenei se umplură de lacrimi.

-Da, suspină și Stefan.

-Păi, prietenele mele știu de ce nu vreau să fac chimioterapia și nu am de gând să mă explic din nou. Oricum, nu am venit să vorbim despre asta, ci despre durerile mele de cap. Există vreo posibilitate să le previn cumva?

-Da, doctorul Thorn ți-a lăsat asta! îi spuse el și îi înmână niște pastile micuțe.

*

Damon își scoase telefonul din buzunar și o sună pentru a o mia oară pe Katherine. Și pe telefonul ei, și pe cel de la birou. Totuși, nici un răspuns. Se apropie de un taximetrist și îl privi peste geam.

-Unde mergem? întrebă bărbatul scund.

-2220 Honeybay Street, oftă Damon și își legă centura.

-În zona asta duc toți oamenii bogați! comentă bărbatul.

-Da… aici locuiește soția mea! oftă el.

-O iubești? îl întrebă bărbatul, iar Damon se sperie. De ce i se tot punea întrebarea asta? Și de ce îl întreba șoferul taxiului o întrebare atât de personală?

-Scuză-mă? zâmbi ironic Damon.

-Îmi pare rău. Sunt prea curios din fire. Doar că nu păreai fericit când ai vorbit despre soția ta. D-asta te-am întrebat dacă o iubești! vorbi bărbatul.

-Sigur că da.. ăăă.. da! zâmbi el, pierdut în gânduri.

Se gândea la ce urma să îi spună lui Katherine. Că avea nevoie de puțină companie? Ahh, nu, asta avea să o înfurie și mai mult. Dar ce naiba îi putea spune? Era conștient că o dată ce pășea în biroul ei, viața lor urma să se schimbe pentru totdeauna.