-Nu am fost destul de clară aseară, Elena? Care parte din “Du-te și întâmpină fiecare invitat care își face apariția!” nu ai înțeles-o? țipă pentru a 20-a oară Katherine la Elena. Elena oftă și se plimbă dintr-o parte în alta a biroului, încercând să găsească ceva suficient de convingător. Noaptea precedentă, după ce Damon plecase de la ea, Bonnie și Caroline o sunaseră și o avertizaseră că urma o zi de foc. Katherine se înfuriase la petrecere când observase dispariția ei. Ceea ce a făcut-o și mai nervoasă a fost momentul când a observat dispariția Elenei împreună cu Damon. Atunci s-a dezlănțuit iadul pentru ea. Mă asculți? reluă Katherine la fel de furioasă. Te-am întrebat ceva! Elena luă loc într-unul din scaunele comfortabile ale lui Katherine, fără a i se da permisiunea. Nici măcar nu ascultase ce spusese Katherine, fiind prea ocupată cu ochii ăia albaștrii care nu îi puteau părăsi mintea.

-Puteți repeta încă o dată? întrebă Elena în timp ce Katherine își dădu ochii peste cap.

-Te-am întrebat care parte din “Du-te și întâmpină fiecare invitat care își face apariția!” nu ai înțeles-o. Cum poți fi atât de iresponsabilă? Cum poți părăsi petrecerea fără permisiunea mea? Și încă nu pot să cred că ai plecat cu soțul meu. Asta e de-a dreptul nesimțire. Cum îndrăznești să ieși cu soțul meu? Să nu îmi asculți ordinele și să pleci cu soțul meu… încă nu pot să cred! Este de neacceptat. Nici măcar nu îl cunoști! urlă Katherine. Își dădea plămânii, încercând să o intimideze pe Elena. Totuși, nu reușea. Elena nu părea deloc afectată. Și asta nu numai pentru că era obișnuită cu țipetele șefei ei, dar și pentru că nici măcar nu îi păsa că ea era nervoasă. În schimb, nu se putea opri din zâmbit. Damon urma să o ajute cu lista. Nu se putea opri din a se gândi la asta. Elena, mă asculți? mai țipă ea încă o dată. Era geloasă. Știa că era geloasă pe asistenta ei. Cu o seară înainte, după ce Damon se întorsese la petrecere, singur, avuseseră o discuție extrem de ridicată. Se certaseră până când le explodaseră creierii. De dimineață, ea încercase să îl sune, dar el nu îi răspunsese. Știa că Damon era un bărbat încăpățânat. Asta o făcea să creadă că soțul ei nu va mai vorbi cu ea cel puțin o săptămână. Ce spui? reveni ea, observând că nu ascultase nimic din ceea ce spusese Elena.

-V-am întrebat dacă v-a explicat Damon de ce am plecat de la petrecere. V-a spus de ce m-a condus acasă? Dar presupun că nu v-a spus, pentru că sunteți foarte agitată. M-am simțit rău și… spuse Elena, dar se opri când Katherine își apropie degetele de buzele ei, simulându-i tăcerea.

-Lasă-mă mai întâi să îți lămuresc situația. În primul rând, doar eu îi spun Damon, pentru că este soțul meu. Pentru tine este Domnul Salvatore, pentru că nici nu îl cunoști. În al doilea rând, mi-a explicat totul și chiar dacă nu este cea mai credibilă variantă, nici măcar nu mă interesează. Oricum nu sunt geloasă. El este prea frumos pentru tine. Cu siguranță nu s-ar uita la tine. În al treilea rând, trebuie să știi că dacă se mai întâmplă o singură dată ceva de genul ăsta, te concediez! urlă iar Katherine, iar Elena doar dădu din cap, râzând în mintea ei.

-Da, doamna Petrova! afirmă ea și ieși din biroul ei. Știa că cea mai bună alegere era să fie de acord cu ea, chiar dacă în realitate nu era. Imediat ce ieși din birou, uită de discuția dintre ele și își trimise din nou mintea către Damon. Se gândea la faptul că ei puteau deveni ușor buni prieteni. Bineînțeles că în sufletul ei ar fi vrut să devină mai mult decât prieteni. Dar știa și ea că nu se putea. În fine, chiar trebuia să se oprească din a se mai gândi la soțul șefei ei, la care oricum nu avea nici o șansă. Oricum, să devină prietena lui Damon S. era singura opțiune care rămânea valabilă.

-Bună, Elena! îi răvași gândurile Rose, când o văzu pe Elena trecând visătoare prin fața biroului ei.

-Bună, Rose! zâmbi Elena.

-Vino după mine. Trebuie să vorbim! îi făcu cu ochiul Rose și îi ceru să o urmeze în baia fetelor. Imediat după ce au rămas singure în baie, Rose a început: Deci, ai auzit noua bârfă? șopti Rose, iar Elena chicoti.

-De ce vorbești în șoaptă? se amuză Elena. Nu mai e nimeni aici.

-Nu-mi spune că nu ai auzit! își drese Rose vocea, uitându-se în stânga și în dreapta, analizând zona. Vino mai apropae! șopti din nou Rose, iar Elena chicoti încă o dată. Este prin toate ziarele și la televizor, la știri de asemenea. Aseară, după petrecere, paparazzi i-au prins pe Katherine și soțul ei, certându-se, în hotelul unde urma să aibă loc o superbă noapte de dragoste. Paparazzi spun că el ar fi ieșit cu o altă fată și de aceea ar fi lipsit de la petrecere o mare parte din seară. Apropo, tu pe unde ai fost? Katherine te-a căutat ca o nebună.

-Nu ți-au spus Bonnie și Caroline unde am fost? întrebă Elena, în timp ce se gândea la ce să facă. Să îi spună lui Rose că Damon o invitase în oraș? Sau să păstreze totul secret? Rose era o prietenă foarte bună, dar totuși, parcă nu îi venea să aibă atâta încredere în ea. Oftă și luă decizia să păstreze totul în secret.

-Nu, nu mi-au spus! zâmbi Rose.

-Nu m-am simțit prea bine! minți Elena.

-Pun pariu că de asta era supărată azi Katherine. Te-ai certat cu ea?
-Un pic. M-a și amenințat! râse Elena. Mi-a spus că o să mă concedieze dacă nu îi indeplindesc ordinele.

-Ohh, las-o. E doar supărată din cauza soțului ei. În plus, nu ar putea trăi fără tine. De ce crezi că nu te-a concediat până acum, deși te-a amenințat de atâtea ori? Pentru că nimeni nu este mai ordonat și mai responsabil decât tine.

-Hmm, mersi Rose! zâmbi Elena și ieși din baie.

-Vrei să ieșim puțin mai târziu să mâncăm undeva? Mor de foame! chicoti Rose.

-Eu aș vrea, dar nu voi avea timp cu siguranță. Se pare că Katherine este cam nervoasă pe mine și nu mă lasă nici o secundă să stau locului.

-Ohh, atunci eu merg să mănânc ceva. Vrei să îți aduc și ție ceva?

-Hmm.. un sandwich, dacă vrei. Mersi! zâmbi Elena și se așeză la scaunul biroului ei, în momentul în care ușile liftului în care se afla Rose se închiseră.

*

 

După-amiaza aia a fost teribilă pentru Elena. Durerile capului se înmulțeau și nu o lăsau să se concentreze asupra a ceea ce avea de făcut. Singurul lucru care o făcu să zâmbească fu prezența prietenelor ei în biroul ei.

-Heiii! țipă Caroline entuziasmată și se rezemă de biroul Elenei.

-Heii! Pentru asta sunt scaunele! râse Elena și îi dădu unul lui Bonnie.

-Sunteți patetice! Aveți glume de copii în voi! râse Bonnie, încercând totuși să facă pe serioasa.

-Ești doar geloasă că noi încă mai ținem contact cu copilul din noi! spuse Elena, zâmbind.

-Da, țineți contactul cu monstrul din voi. Nici măcar nu știu cum de sunteți prietenele mele! le tachină Bonnie.

-Ohh, relaxează-te Bonnie. Cred că ți-e foamne. D-aia ești morăcănoasă, nu? râse Caroline.

-Mă rog! se dădu bătută Bonnie. Am venit să te întrebăm dacă vrei să ieșim să mâncăm ceva! continuă ea zâmbind.

-Nu pot. Am o durere oribilă de cap. În plus, trebuie să copiez toate astea! se plânse ea, arătând către un teanc imens de foi. Și de sunat treizeci și nouă de designeri din Anglia.

-Tu chiar ai nevoie de o programare la doctor! Ai avut o groază de dureri de cap în ultima vreme! îi sugeră Bonnie.

-Mergem cu tine! se oferi Caroline.

-O să îmi fac programare diseară! le anunță Elena, făcându-le să zâmbească simultan.

-Perfect. În plus, trebuie să te relaxezi și să îți iei puțin timp liber. Trebuie să completăm lista împreună! spuse Caroline.

-Auuu, apropo de asta! Încă nu putem să credem ce ne-ai spus. Damon vrea să te ajute cu lista? Asta e atât de drăguț! râse Bonnie, făcând o față de cățel bleg.

-Șșșt! Nu mai țipa. Dacă vă aude Katherine? șopti Elena speriată. Chiar atunci, îi sună telefonul. Vorbeam de lup! râse ea și răspunse: Da, voi fi acolo într-un minut! spuse ea și puse receptorul jos. Bucurați-vă de după-amiază, fetelor! oftă Elena și ieși din birou. În două secunde se afla în biroul lui Katherine, unde rămase șocată. Katherine Petrova plângea. Dacă nu ar fi văzut-o cu ochii ei, Elena nu ar fi crezut că femeia aia era capabilă de așa ceva.

-Nu m-a sunat încă! Damon nu m-a sunat! țipă printre lacrimi Katherine, în timp ce Elena râdea în gând. Nu își va cere scuze niciodată! țipă din nou Katherine. Aia era probabil cea mai proastă zi din viața ei.

-Eu.. ăăă.. eu.. ăăă.. de ce îmi.. ăăă.. spuneți mie asta? întrebă Elena, bâlbâindu-se.

Deodată, diavolul se întoarse la starea lui normală. Katherine își șterse lacrimile și începu să țipe:

-E numai vina ta! Ești singura vinovată pentru asta!

-Doamna Petrova, am vrut să vă explic… începu ea, dar Katherine țipă peste ea, acoperindu-i vorbele.

-Taci! Nici nu vreau să te mai văd! Ieși afară. Nu vreau să îți mai văd fața pe ziua de azi! țipă ea încă o dată și își ascunse fața în palme. Du-te acasă! adaugă ea, iar Elena ieși din biroul ei.

Se simțea atât de bine. Ooh da, îl pierduse. DEFINITIV!

*

Era nouă seara când Elena se așeză în pat. Durerile de cap se opriseră. Ceea ce o durea acum era burta, care cerea mâncare. Era prea obosită și să își facă mâncare, dar totuși se ridică de pe canapea. Chiar atunci, soneria a sunat.

În drum spre ușă, se întreba cine putea fi. Bonnie și Caroline erau cu siguranță la ele acasă, iar cu Rose vorbise cu puțin timp în urmă. Când a deschis ușa, a rămas șocată. Pe partea cealaltă se aflau acei ochi albaștrii, de care chiar îi era dor.

-E total neașteptată vizita mea. Știu. Dacă vrei, plec. Doar că am nevoie de puțină companie. Nu am avut o zi prea bună și ești singura persoană din oraș pe care o cunosc. Mă rog, cu excepția lui Katherine. Dar cum nu vorbesc cu ea, am zis “De ce să nu îi fac o vizită Elenei? Poate că ea mă va caza puțin timp la ea!” zâmbi el, iar Elena începu să râdă.

-Wow, nu ai avut o zi prea bună! spuse și ea. Părul lui era ciufulit, iar cămașa albă era mototolită. Avea cearcăne și părea clar extenuat.

-Nope! spuse el, accentuând “p-ul” într-un mod foarte drăguț.

-Ce sunt astea? întrebă Elena, privind spre două pungi mari de plastic care stăteau la picioarele lui.

-Ohh. Din moment ce am venit neinvitat, m-am gândit că ar trebui să aduc ceva. Am adus niște paste. Le vom.. adică.. eu le voi găti! zâmbi el.

-Hmm, te las să mă convingi. Oricum, sper că abilitățile tale sunt destul de bune încât să nu îmi arzi casa! râse ea.

-Nu-ți face griji! Familia mea e italiană, deci sunt un bucătar excepțional! îi făcu el cu ochiul.

-Ok, ce ar fi să facem un pact? Eu te invit înăuntru, iar tu mă înveți să fac paste. Nu am gătit niciodată paste până acum.

-Glumești? Nu ai mai gătit niciodată paste? întrebă el amuzat.

-Nope. Nu sunt o bucătăreasă prea bună! spuse ea, dându-și ochii peste cap.

-Ok. S-a făcut. Dar pe lângă asta, ți-am spus că te voi ajuta și cu lista. Îți amintești?

-Păi da, dar nu am nimic pe listă care să includă gătitul pastelor! glumi ea, în timp ce el aprobă.

-Știu asta. Voi găti în timp ce te voi învăța italiană. Așa mă voi simți ca în Italia.

-Sunt confuză! spuse ea detașată.

-O să vorbesc toată seara în italiană. Sunt sigur că vei prinde repede câteva cuvinte! zâmbi el ușor.

-Dar nu o să înțeleg nimic! protestă ea, în timp ce el dădu din umeri.

-Non preoccuparti, andrà  tutto bene! începu el și intră în casă.

-Ce? întrebă ea confuză, iar el râse zgomotos.

-Non preoccuparti, andrà  tutto bene! repetă el.

-Non…ăăă…pre… ce? mai întrebă ea o dată.

Dintr-o dată, plămânii ei au rămas fără oxigen. Era gata să explodeze când l-a văzut atât de aproape de ea, piepturile lor atingându-se ușor. Mâinile lui îi atinseră ușor fața, după care se mutară pe buzele ei.

-Mișcă-ți buzele așa! îi spuse el și începu să râdă când îi văzu expresia feței.

-Îmi strângi obrajii! spuse ea printre dinți.

-Spune! râse el, în timp ce ea se încrunta.

-Non preocu..Nu pot! se dădu ea bătută.

-Non preoccuparti, andrà  tutto bene! zâmbi el și îi mută buzele cu degetele arătătoare.

-Asta e atât de ciudat! spuse ea.

-Spune-o! râse el încă o dată.

Luă o gură de aer și încercă să își miște buzele și limba pe ritmul impus de degetele lui.

-Non preoccuparti, andrà  tutto bene! țipă ea, bucurându-se că a reușit.

-Atta girl! îi făcu el cu ochiul.

-Ce înseamnă asta? întrebă Elena, în timp ce degetele lui se îndepărtau de buzele ei, atingându-i părul mătăsos.

-Înseamnă să nu îți faci griji, totul va fi bine! îi spuse el, iar ea dădu din cap afirmativ.

-Totul va fi bine! repetă și ea și îl îndrumă către bucătărie.