Ești sigur că Katherine nu te va omorî pentru că ai încercat să ieși cu mine să mâncăm ceva? întrebă Elena, rugându-se să primească răspunsul dorit.

-Nope. În plus, nu o să afle! spuse el și o luă de braț, conducând-o în spatele clădirii unde avea loc petrecerea. Elena suspină și se întrebă de ce soțul șefei ei era atât de drăguț cu ea. Nu putea înțelege de ce era atât de îngrijorat pentru ea. Oricum, se simțea minunat că avea pe cineva prin preajmă căruia chiar îi păsa de ea. Mai ales dacă acel cineva e un tip atât de bun ca Damon S. Pe lângă faptul că era politicos și gentelman, mai era și frumos și divin. Dacă Katherine nu avea să afle despre cina respectivă, atunci Elenei i se împlinise una din cele 10 dorințe de pe lista: se îndrăgostise, dorința numărul 8. Așa că avea să se bucure de aceea noapte. Oricum nu îi păsa de Katherine. Nici măcar nu știa de ce încă mai lucra pentru ea. Adevărul era că își iubea serviciul, dar nu și șefa. Pe ea o ura. Și având în vedere că urma să moară, să mai renunțe și la ceva ce îi plăcea din cauza șefei, ar fi fost o mare tâmpenie din partea ei.

-Ei bine, unde vrei să mâncăm? întrebă Elena când intră în mașină.

-Nu eu sunt cel care locuiește aici! râse el. Arată-mi împrejurările și alege tu un restaurant drăguț. Am încredere în tine. Elena dădu din cap și începu să conducă. Încerca să nu îl privească, deși parcă avea magnet, pentru că o atrăgea cu totul. Nu putea să nu scape din când în când câte o privire pe furiș, prefăcându-se că se uită în oglinda retrovizoare a mașinii. Damon spera ca ea să se simtă bine în preajma lui. Avea aceea aură ce îl atrăgea cu totul, era atât de drăguță, de frumoasă și drăguță, de frumoasă, drăguță și sexy. Și totuși era o fată simplă, care lucra pentru Katherine. Chiar se întreba de ce lucrează pentru Katherine. Era adevărat, o cunoștea doar de câteva ore, dar ar fi putut jura că relația ei cu șefa ei nu era tocmai cea mai plăcută. Observase asta, era atât de evident. Nici măcar nu se mai înțelegea pe el. Aproape că regreta că a cerut-o în căsătorie pe Katherine. Nu o văzuse niciodată comportându-se atât de urât cum se comporta cu Elena, iar acum își schimbase părerea despre ea. Și era un  lucru ciudat. Katherine îi spusese în trecut de atâtea ori că își iubea angajații și că sunt foarte importanți pentru ea. Dar se pare că totul fusese doar o minciună, pentru ca el să își facă o impresie bună despre ea. Iar acum, fusese pentru prima oară după mulți ani în care Damon își dădu seama că nu o cunoștea atât de bine pe Katherine. Nici măcar nu știa dacă mai simțea ceva pentru ea. Avea impresia că Katherine ascunde multe alte secrete și că relația lor nu se baza deloc pe adevăr și încredere. După ce murise mama lui, se simțise singur, iar ea îl ajutase. Poate de asta se îndrăgostise de ea. Dar acum trebuia să nu se mai gândească la soția lui. Trebuia să se gândească la noaptea care urma. Să se bucure de noaptea superbă care urma să aibă loc alături de asistenta superbă. Și dacă îi plăcea ceva la ea, aceea era simplitatea ei. Nu părea pretențioasă, ca Katherine. Era doar o fată drăguță, iar lui asta îi plăcea la ea. În plus, sigur ascundea o poveste dramatică. Simțea asta.

-Este un restaurant cu sushi pe aici! Se numește Asia Delight. Cred că îți va plăcea! spuse Elena, întrerupându-i gândurile. El zâmbi, în timp ce ea coti la dreapta pe străzile goale.

-Pot să îți pun o întrebare personală?

-Așa cred… răspunse ea, curioasă deja.

– De ce încă lucrezi pentru Katherine? întrebă el. Era cu adevărat curios, și asta pentru că știa că orice alt designer ar fi vrut să lucreze cu ea și ea totuși o alesese pe Katherine, care se purta… oribil cu ea.

-Ohh… eu.. e o muncă bună! spuse Elena, iar Damon zâmbi.

-Nu ești sătulă de atâtea țipete? Sunt în oraș de câteva ore și deja a țipat la tine de mai mult de o sută de ori! o tachină el.

-Ăăă.. e deja la ordinea zilei. M-am obișnuit! zâmbi Elena.

-Respiră, Elena. Ai nevoie de puțin aer curat, de relaxare. Ești prea obosită și probabil d-aia ai leșinat azi. Elena nu putea crede. Lui chiar îi păsa. O îndemna să își trăiască viața.

-Deci, spune-mi despre tine, Damon! îl îndemnă Elena, schimbând subiectul.

-Ce vrei să știi despre mine? întrebă el.

-Nu știu, orice. Orice ne-ar ajuta să devenim prieteni și nu străini! zâmbi ea.

-Hm.. păi, să vedem. Sunt arhitect! spuse el și Elena își dădu ochii peste cap.

-Știu asta. Zi-mi ceva ce nu știu! chicoti ea.

-Ok. Ce ar fi să începi tu? Apoi spun și eu! propuse el.

-Ok. Uite un secret de-al meu. E top secret! Rămâne între noi, ok?

-Sigur.

-Uneori, aș vrea să fiu vampir! spuse ea chicotind.

-Serios? De ce? întrebă el mirat.

-Nu știu. Presupun că îmi place ideea că aș trăi pe veci. Damon dădu din cap.

-Da, dar știi că mai întâi trebuie să mori și apoi devii un vampir, nu?

-Mai contează? Ideea e că apoi trăiești veșnic. Hei, serios acum, cine nu ar vrea să fie vampir?

-Eu.

-De ce nu? întrebă Elena.

-Cred că ar fi prea dureros să văd persoanele dragi murind. Aș fi singur într-o lume în care nimeni nu știe ce sunt vampirii.

-Așa e. Avea dreptate. Ea știa cel mai bine cum e să pierzi pe cineva drag.

-Și spun asta pentru că mama mea a murit. A fost groaznic să trec prin asta.

-Îmi pare rău pentru mama ta. Și eu mi-am pierdut mama! spuse ea întristată, iar Damon a oftat.

-Îmi pare rău. Păi, cred că e rândul meu să spun un secret.

-Oh, sunt numai urechi! spuse ea entuziasmată.

-Să fiu cinstit, îmi urăsc slujba.

-Ăsta e secretul tău? râse Elena.

-Păi, toată lumea are impresia că o fac din plăcere. Adevărul este că urăsc ceea ce fac. E prea… exigent cred.

-Și atunci, care e pasiunea ta adevărată?

-Aș fi vrut să fiu neurologist, să am grijă de creierele oamenilor. Ar fi fost interesant! spuse el și Elena aproape că se înnecă. Viața e ironică!

-Ce? spuse ea în timp ce pe el îl apucase râsul.

-Ohh, nimic. E amuzant ce mă satisface. Nu mă băga în seamă.

-Ah, oricum, am ajuns! spuse ea, parcându-și mașina în fața unui mic restaurant.

-Asian Delight! citi el pe un afiș.

-O să îți placă! spuse ea în timp ce intrau înăuntru.

-Nu știu să mănânc cu bețișoarele! recunoscu el, când o chelneriță tânără se apropie de ei.

-Te învăț eu! se oferi Elena.

*

După o oră și jumătate, Elena și Damon au ieșit din restaurant.

-A fost drăguț! Păcat că a trecut atât de repede timpul! spuse Damon.

-Da, a fost drăguț, chiar dacă nu ai învățat să folosești bețișoarele. E rușine, să știi! râse Elena.

-Ai fost foarte liniștită. Te simți ok? o întrebă el.

-Ahh, scuze. Cred că am fost cea mai groaznică companie. Am avut durerile alea de cap și uite că am stricat totul! oftă ea.

-Nu, e ok. Deci, nu te simți bine?

-O să fiu ok. Sunt doar puțin amețită.

-Elena, nu cred că ar trebui să conduci. Te duc eu acasă.

-Ce? Nu. Sunt ok. O să-mi treacă totul. Trebuie să mă întorc la petrecere. Dacă Katherine are nevoie de mine?

-Ei bine, va avea de-aface cu mine! Conștiința nu mă va lăsa în pace dacă te vei întoarce la muncă. Îi explic eu totul lui Katherine.

-Dar.. începu ea, dar fuse întreruptă.

-Uite, nu negociez cu tine. Uite, începi să devii palidă. Te duc acasă! zâmbi el.

-Ok, atunci! spuse ea. Presupun că nu pot face nimic altceva.

-Exact. Acum, fă pe GPS-ul și zi-mi unde stai! râse el.

*

-Ce casă drăguță! comentă Damon imediat ce au ajuns acasă la Elena.

-Mersi. Poți parca.. aici! spuse ea și îi indică un loc sub un copac. Oh, nu! Acum tu nu mai știi cum să mergi la petrecere.

-Ăăă, ai dreptate. Am și uitat. Ce ar fi să chemăm un taxi?

-Da, hai în casă.

Lui Damon chiar îi plăcea casa ei. Era spațioasă, dar totuși nu încărcată de lucruri inutile.

-Off, nu am un număr de telefon al taxiului din oraș. Trebuie să găsim în cartea de telefoane. Dar nu știu unde este! spuse zăpăcită Elena.

-Te pot ajuta eu să o găsești, se oferi el.

-E pe undeva pe aici! spuse Elena și dădu pernele de pe canapea pe jos.

-Poate e sub canapea! spuse el, mai mult amuzat.

-Nu prea cred, dar poți încerca. Eu o caut în bucătărie.

Damon o privi până se îndepărtă, după care se aplecă, uitându-se sub canapea. Tot ce găsise, era o listă cu lucruri de făcut.

-Am găsit-o! țipă Elena din bucătărie.

-Ce e asta? întrebă Damon, în timp ce începu să citească tare:

1 Să-mi fac un tatuaj.

2. Să dorm sub stele.

3. Parașutism.

4. Să pierd mai mulți bani decât am la ruletă, în Vegas.

5. Să pilotez un avion.

6. Să călătoresc cu un balon cu aer cald.

7. Să învăț italiana.

8. Să mă îndrăgostesc.

9. Să fac dragoste într-un tren.

10. Să fac duș într-o cascadă.

 -Oh.. asta. Cum putea fii atât de zăpăcită? De ce hârtia aia era sub canapea și nu în camera ei? Ce urma să îi spună acum?

-E o listă cu ceea ce vrei să faci? întrebă el.

-Uhm.. da. Sunt chestiile pe care vreau să le fac înainte să… ăăă… îmbătrânesc! zâmbi ea.

-Păi, ai tot timpul din lume. Ești încă tânără! râse el.

-Uhm.. nu înțelegi. Vreau să fac astea cât mai curând posibil. E o chestie de viață și de moarte. Adică, e doar o expresie, normal! refăcu ea idioțenia spusă.

– E o listă interesantă. Și bănuiesc că dacă tot vrei să termini lista asta cât de curând, atunci te pot ajuta cu unele chestii! râse el, în timp ce ea roși ca un rac.

-Cu care? Cu 8 și 9? întrebă ea direct.

-Sì, bella. Io vi aiuterà a completare questa lista, spuse el.

-Ah, cu asta! răsuflă ea ușurată. Sau poate că nu. Știi italiană? chicoti ea.

-Si.

-Ce? râse ea debusolată.

-Am spus că te voi ajuta să faci unele lucruri. Unele! accentuă el, râzând.

-Perfect! zâmbi ea.