Nina_si_ian_3be51f3f58

-Damon, te rog, nu mai fi supărat pe mine.

-Nu sunt, protestă Damon. Doar că…

-Te-am dezamăgit, îi continuă propoziția Elena. Știu și-mi pare rău. Promit că nu te voi mai minți niciodată.

Damon se aplecă peste patul ei de spital și-o sărută.

-Sigur?

-Sigur! aprobă ea.

Damon zâmbi.

-Te iubesc! șopti Elena.

– Și eu, răspunse Damon, sărutând-o lung. Deci, continuă el, ce spui de parașutism, mâine? Ca să completăm lista.

– Serios? Dar, am voie?

-Am vorbit cu Mason. Totul e ok, zâmbi el. Deci, mergem?

-Normal. Apoi, am și eu o surpriză pentru tine. Una maaare, chicoti Elena.

-Ce e?

-E surpriză, nu înțelegi? zâmbi satisfăcător Elena. O să-ți placă.

*

 -Ești ok? o întrebă Jenna pe Elena în timp ce urcă în taxi pentru a merge la parașutism cu Damon. Ești cam palidă…

-Sunt ok, spuse ea. Trebuie să fie din cauza faptului că n-am dormit prea mult azi-noapte.

-Și din cauza ameţelilor, continuă Jenna.

-Jenna, nu ai de ce să-ți faci griji. Voi scăpa de tumoarea asta curând, o să vezi, o asigură Elena.

Jenna zâmbi. Spera să fie așa.

Când ajunseră cu toții pe “câmpul de luptă”, un instructor le puse echipamentul și îi rugă să se urce în avion pentru a zbura la 2000 de metri altitudine.

-Nu cred că pot face asta! spuse Elena. Vocea îi tremura și pentru prima oară în viață ei, îi era frică să își îndeplinească o dorință de pe listă.

-Ba sigur că poți. Uite, în aer, o să ne ținem de mână, ok?

Instructorul zâmbi. Elena îl imită.

Când avionul ajunsese destul de sus cât să nu mai vadă niciunul pământul, Damon îi luă mâna Elenei și, îi dădu imediat drumul, urmând-o în jos. Când se văzu în aer, alături de instructorul ei, Elenei îi tremurau mâinile. Parașuta părea incredibil de greu de desfăcut. Dar cu toate acestea, își închise ochii, simțind adrenalina cum îi curge prin vene. Îi era dor să facă ceva atât de periculos. Îi era dor.

Când își deschise ochii, văzu că instructorul ei îi deschisese parașuta și acum se afla la doar un metru de parașuta lui Damon. Acesta se apropie și mai mult și îi strânse mâna cu toată puterea lui.

Era un vis. Un vis al naibii de frumos.

Cu cât pământul devenea mai mare, cu atât Elena se simțea mai bine. Și deodată, se gândi că avea o viață frumoasă. Că alături de Damon, avea coroana și castelul dorit de o prințesă din povești. Alături de Damon, trăia.

*

 -Elena aproape că a făcut pe ea! râse Damon, vorbind cu Caroline care tocmai se urcase în taxi pentru a îi duce pe cei doi la locul unde Elena pregătise surpriza.

-Ba nu-i adevărat. Tu erai mai speriat decât mine! i-o întoarse Elena.

-Mda sigur. Stai puțin, ce naiba facem pe plajă?

Taxiul se opri și Caroline îi plăti șoferului, după care coborâră cu toții.

-O să vezi. Urmați-mă, spuse Caroline și o luă în față, în timp ce Damon și Elena o urmau, încă vorbind despre frumoasa lor experiență.

Damon se încruntă când, în depărtare văzu un cerc din lumânări, în mijlocul căruia se afla Bonnie, într-o frumoasă rochie roz pal.

-Ce-i cu cercul ăla? întrebă el speriat. Elena, nu-mi place magia.

Elena râse zgomots.

-E o inimă. Nu ești deloc romantic. Și nici bun la geometrie. Asta e surpriza mea. Ne vom căsători aici, pe plajă.

Razele soarelui se făceau tot mai mici, până când dispăreau în zare, lăsând noaptea să curgă ușor la orizont. Abia atunci Damon observă un bărbat, stând lângă Bonnie.

-Și el cine e?

-Este un preot, zâmbi Elena.

Damon zâmbi. Valurile albastre, nisipul care se răcea odată cu ridicarea soarelui, marea învolvurată.

-Hai să devii doamna Salvatore! râse el, luând-o pe sus și sărutând-o de mii de ori.

*

 -Înainte de a vă declara soț și soție, mai aveți ceva de spus? întrebă preotul.

Elena dădu din cap.

-Știu că asta nu-i chiar așa cum poate ne așteptam. Nimic nu e pregătit, pentru că nu am vrut ca tu să știi nimic despre asta. Tot ce vreau să știi este însă că ești cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată în viață. Fără tine, nu aș mai fi fost de mult. Sunt cea mai norocoasă persoană din lume, pentru că te-am întâlnit pe tine. Să devin soția ta este cel mai frumos lucru din viața mea. Și vreau să știi că, indiferent de ce se va întâmpla mai departe, te iubesc. Enorm! spuse ea. Și ar mai fi continuat dacă lacrimile nu ar fi năvălit cu putere.

Se auziră suspine și din partea fetelor, care stăteau în spatele lor. Damon își pregăti vocea și își începu și el discursul:

-Simți asta? o întrebă el pe Elena, punându-i mâna pe pieptul lui. E bătaia inimii mele, care bate pentru tine. Numai pentru tine. Nu o să vorbesc prea mult pentru că o să încep să plâng, recunoscu el. Tot ce vreau să știi este că te iubesc cum n-am mai făcut-o cu nimeni altcineva și cum nu voi mai iubi pe nimeni altcineva. Vreau să știi că de astăzi, nimic rău nu ni se va întâmpla pentru că vom fi mereu unul alături de celălalt.

Damon se apropie ușor de ea, în ceea ce urma să fie un sărut, dar preotul îi întrerupse.

-Nu încă! spuse el, zâmbind. În această frumoasă atmosferă, sub această lună și în fața acestor valuri strălucitoare, în numele lui Dumnezeu, în fața acestor două frumoase domnișoare, vă declar soț și soție până când moartea vă va despărți.

Damon se aplecă peste Elena și o sărută, rămânând acolo secunde bune.

-Te iubesc! zâmbi Damon.

-Damon… aghhh! Elena scânci și mii de lacrimi îi inundară fața.

-Sper că sunt lacrimi de bucurie! spuse Damon.

-Damon… spuse Elena încă o dată. Fața îi păli și culoarea îi dispăru din obraji.

-Sunați la 911, țipă Damon. Repede!

Bonnie se năpusti asupra telefonului și tastă, cu mâinile trumurânde, numărul indicat de Damon. Cât timp ea îi dădea indicații celui de la capătul liniei, Damon o strângea cu putere, pe nisipul moale, pe Elena, în brațe.

-Elena, Elena, hei, sunt aici, ok? O să fie bine.

Lacrimi îi inundară fața. Nu se putea așa ceva!

-Totul va fi bine! repetă el, dar fură ultimele cuvinte pe care le mai prinse Elena înainte să leșine.

*

 -Mason, ce s-a întâmplat? întrebă Damon, panicat.

-E tumoarea ei. Trebuie să între sală de operație, acum. Lucrurile s-au complicat. Damon, sun-o pe Jenna și spune-i să vină. Cineva care este rudă cu ea trebuie să semneze toate actele că s-o putem băga în sala de operație.

-Semnez eu! Sunt soțul ei acum, suspină el.

Și își trecu semnătura pe toate foile pe care i le înmâna Mason. Nu mai rămânea decât să spere.