Elena_-Embraces_-Damon

-Ce face frumoasa adormită? o întrebă Damon pe Elena, în timp ce aceasta se întindea în pat.

-A rămas doar frumoasă, că adormită nu mai e, râse ea.

Damon o sărută ușor.

-Unde sunt fetele? întrebă Elena, ridicându-se în capul oaselor.

-Am plecat să-ți aducă ceva de mâncare.

-Tu unde ai fost? întrebă suspicioasă Elena.

-Mason a vrut să vorbească cu mine, își drese Damon vocea.

-Despre…?

Elena părea îngrijorată. La fel și Damon.

Damon nu voia să o îngrijoreze, și cum știa că Elena chiar nu avusese semne averse, însemna că nu trebuia să-și facă griji despre asta.

-Nimic interesant, minți el.

Ceea ce nu știa era că Elena îl mințise. În realitate, efecte chiar apăruseră, motiv pentru care Elena se afla în pericol. Mințind-o și ascuzandu-i faptul că era în probleme, Damon nu făcea altceva decât să-i agraveze, în mod indirect, și mai mult sănătatea.

-Voia doar să știe dacă ești ok. Deci, ești? continuă el.

-Da, zâmbi ea.

-Dacă se întâmplă ceva, îmi spui, ok?

-Am ajuns! țipă Bonnie și Elena doar zâmbi.

Damon o sărută calm pe nas.

-În sfârșit, mor de foame! râse Elena.

-Da, sigur. Asta nu e important acum, Elena! Trebuie să ne spui cine va fi domnișoara de onoare. Serios, Bonnie nu înțelege că mă vei alege pe mine! râse Caroline, iar ceilalți patru chicotiră în cor.

*

– E un restaurant foarte frumos! zâmbi Elena.

Damon îi promise Elenei că avea să-i facă o surpriză și o dusese în cel mai frumos restaurant din oraș. În ultimele zile, Elena avusese tot mai multe efecte averse: îi căzuse părul, sângera, se simțea amețită. Dar hotărâse să nu-i mai umple pe prietenii ei cu probleme ei.

-Nu mai frumos decât tine! zâmbi Damon.

-Ohh, când o să încetezi să-mi mai faci  complimente d-astea? râse Elena.

-Când o să încetezi să mai fii frumoasă.

Elena râse.

-Ohh, știi că semăn cu tine! glumi Elena.

-Da, știu. Crede-mă, mă uit în fiecare moment al zilei în oglindă și mă întreb ce-am făcut de merit să fiu atât de sexy. Crezi că e legal? întrebă Damon sarcastic și Elena își dădu ochii peste cap.

 Damon îi făcu cu ochiul unei chelnerițe și îi spuse să aducă un vin roșu. Când femeia veni cu paharele și cu sticla de vin, Damon puse în ambele câte jumătate și ciocni cu Elena.

-Pentru însănătoșirea ta! spuse el și Elena zâmbi.

După ce ceii doi ciocniră paharele, Damon îl puse pe masă și-și duse mâna dreaptă la buzunarul de la pantaloni.

-Știu că mi-ai dat deja un răspuns, dar că s-o facem cum se cuvine… spuse el și scoase o cutiuță roșie, cu un inel superb, cu diamant. Elena Gilbert, continuă el, îmi faci extraordinara plăcere de a deveni doamna Salvatore? își găsi el cu greu cuvintele, emoționat.

Îi împinse apoi cu delicatețe inelul pe deget, iar Elena roși. Mii de lacrimi îi curgeau acum șiroaie pe obrajii ei moi. Suspinând, tot ce mai putu să spună fuse:

-Te iubesc!

Damon o privi cu delicatețe.

-Nu plânge! o rugă el. Asta trebuie să fie un moment frumos. Cel mai fericit din viața noastră.

-Nu plâng! încercă ea să mintă. Între timp, toată lumea făcuse un adevărat spectacol din asta, chicotind în jurul lor.

Elena se ridică și îl sărută delicat, în fața tuturor, șoptindu-i încă o dată.

-Te iubesc! Sunt așa de norocoasă să te am. Este cel mai… dar nu mai termină propoziția, pentru că lacrimile începură iar să curgă șiroaie.

Dar odată cu el, simți și sângele cum îi năvălește din nas. Panicată, găsi prima scuză, spunându-i lui Damon că lacrimile i-au întins mascara, și se îndreptă grăbită către baie.

Damon o urmă speriat, dar Elena se încuie în baie.

-Elena, ești ok?

-Da, sigur, spuse ea panicată, uitându-se la oglindă cum se umple de picături de sânge. Vin imediat.

-Nu, nu ești ok. O pot simți din vocea ta.

-Ba sunt ok! insistă Elena, cu vocea tremurându-i.

-Elena, dă-mi drumul înăuntru, sau o să fac o scenă din asta.

Elena cedă și deschise ușa. Damon rămase șocat în fața ușii, nevenindu-i să creadă ceea ce vedea.

-Ești calmă! observă el. Înseamnă că nu e pentru prima oară. Elena, de când au început sângerările? o întrebă el, în timp ce-i lăsă ușor capul pe spate.

-De cam o săptămână, spuse ea, oftând.

-O săptămână? Elena, glumești, nu?

Era panicat. Îl mințise. Nu putea să creadă.

-Trebuie să-l vedem pe Mason. Acum! țipă Damon, cu adevărat nervos.

*

 -Spui că ai asta de mai bine de o săptămână și tu nu ai spus nimic? o mustră Mason pe Elena.

-Da… spuse aceasta.

-Tu realizezi cât de gravă este situația? o întrebă dojenitor Damon.

-Damon, calmează-te… îi spuse Mason. Elena, au mai apărut și alte semne?

Elena se roși și le povesti amândurora despre părul care-i cădea, despre sângerări, amețeli și toate celelalte efecte.

-Nu au vrut să îngrijorez pe nimeni! termină ea, în semn de apărare.

-Elena, sunt doctorul tău. Trebuia să știu despre toată astea de la început. Uite, îmi pare rău, dar chimioterapia asta va mai rămâne doar o săptămână. Dacă efectele nu se schimbă, va trebui să trecem la operație. Nimic nu mai este de făcut dacă corpul tău nu e de acord cu chimioterapia.

Elena se întristă. Dar nu avea de ales. Merita să încerce orice pentru a rămâne alături de Damon toată viața ei. Îi datora asta.

*

 Elena stătea pe un pat de spital, cu Jenna, Caroline și Bonnie lângă ea. Cele trei o mustrau pentru că nu le spusese adevărul, dar Elena insista că o făcuse pentru a nu îngrijora pe nimeni.

Imediat, Damon și Mason intrară în cameră, iar Mason își drese glasul:

-Elena, îmi pare rău. A trecut o săptămână și nicio celulă cancericenă nu a fost distrusă. Trebuie să intri în sala de operație cât mai curând posibil.

Elena oftă și mii de lacrimi îi inundară fața.

-Damon, vreau să completez lista înainte de a intra în sala de operație.

Era ceva în ea care simțea că nu va mai ieși de acolo cu bine. Voia să aibă lista completată până atunci.

-O vom completa, o asigură Damon. Te iubesc, știi asta? Vom trece cu bine împreună peste, o strânse ea în brațe, lăsându-i câteva lacrimi să-i curgă pe umărul ei.