Elena s-a rostogolit în pat de câteva ori, până când și-a deschis ochii. La parter mirosea a gogoși și cafea. A coborât scările și le-a văzut pe Caroline și Bonnie luând micul dejun în sufragerie.

-Heii, nu trebuia să rămâneți! spuse Elena zâmbind și înfășcând o gogoașă. A oftat când Caroline i-a dat o ceașcă de cafea. Se simțea atât de bine cu ele. Cu niște asemenea prietene! Cele două rămăseseră la Elena acasă peste noapte, în ciuda conversației contradictorii pe care o avuseseră cu o noapte în urmă. Elena își bău toată cafeaua, își linse buzele și privi în interiorul ceștii.

-Ce se va întâmpla în următorii ani? întrebă Bonnie, mușcând dintr-o gogoașă cu zahăr.

-Vreau ca nimeni să nu știe! zâmbi Elena, în timp ce Caroline o privea speriată.

-Să nu știm despre.. despre.. despre! începu Caroline, dar lasă propoziția așa.

-Da. Nu vreau ca nimeni altcineva să mai știe despre tumoarea mea, în afară de voi două! zâmbi Elena și își lipi buzele de ceașcă.

-Elena, nu poți să ascunzi asta pentru totdeauna. Cum rămâne cu mătușa ta, Jenna? Și cu colegii tăi de muncă? Dacă se întâmplă în timpul orelor de muncă și ei nu știu ce să-ți facă? întrebă Bonnie neliniștită, iar Caroline aprobă imediat.

Se făcu liniște în cameră. Cele trei se holbau la șemineu. Elena își închise ochii și se imagină în Hawaii. Își imagina că era cu părinții ei, distrându-se într-un yaht. Cât îi lipseau acele vremuri! Acele vremuri în care se certa cu părinții ei, în care țipa la fratele ei mai mic, în care plângea din prostii. Acele zile în care era fericită! Își deschise ochii și se întinse pe canapea, stând cu capul pe picioarele lui Caroline și cu picioarele pe Bonnie.

-Mă simt ca și cum mi-am irosit toată viața, că și cum nu am trăit deloc. M-am concentrat doar pe munca mea și am încercat doar să le fac plăcerile oamenilor. Vreau să simt că trăiesc. Să fac lucruri idioate, scoase din tipar. Să mă distrez cum nu am făcut-o niciodată, să fiu fericită fără motiv. Vreau să mănânc înghețată în fiecare zi, fără să mă gândesc la consecințe. Vreau să dansez în ploaie. Vreau să trăiesc! spuse Elena în timp ce le luă mâinile celor două fete și le strânse puternic.

-Te înțeleg, Elena. Crezi că dacă lumea va afla, te va compătimi. Nu te vor mai vedea la fel. Nu te vor lăsa să îți trăiești viața. Nu te vor lăsa să “guști” viața! afirmă Caroline, puțin dezamăgită.

-Eu doar cred că dacă voi păstra asta între noi, durerea nu se va răspândi. Și nu vă faceți griji pentru mătușa Jenna, o să înțeleagă. Nu vreau ca eu să fiu motivul pentru care ea nu doarme noaptea. Știu că după ce s-a măritat cu șeful ei, Alaric Saltzman, a fost cea mai fericită femeie de pe pământ! șopti Elena, strângându-le și mai tare mâinile.

-Ok, dar vei fi atentă, da? Dacă te vei simți obosită, ne vei spune, da? întrebă Bonnie, urmărind-o cu privirea pe Elena, care se plimba prin bucătărie acum.

Toate puseră ceștile în chiuvetă și priviră frunzele cum zburau din cauza vântului puternic de afară.

-Sigur! răspunse Elena, în timp ce se uita la micuțul ceas digital, care arăta că e timpul pentru muncă. Trebuie să plec și la fel ar trebui să faceți și voi! Nu am vrea ca Katherine să ne muște cu dinții ei ascuțiți! râse Elena, în timp ce Caroline o privea speriată.

-Nu scumpo. Nu cred că va mai putea. Cred că îi cresc fire albe în cap acum, țipând la vreun angajat. Ai lipsit două săptămâni, îți dai seama că e nervoasă. I-am spus că ai fost bolnavă și că ai avut niște probleme în familie. Dar i-am promis că te vei întoarce, așa că, fugi, dacă nu vrei să rămâi și fără cele mai bune prietene ale tale. Baba cloanță ne-ar putea face să dispărem! exclamă Caroline, iar Bonnie râse.

-Ai ceva tupeu, Elena Gilbert! Nu oricine se pune cu diavolul! spuse și Bonnie, în timp ce Elena oftă și își trecu o mână prin păr.

*

Elena intră în companie cu capul deja obosit. Ignoră șoaptele celor care o înconjurau și urcă în lift, până la etajul cinci. Când a ieșit din lift, i-a zâmbit amabil lui Rose, una dintre colegele ei.

-Elena, în sfârșit te-ai întors! țipă Rose și sări de pe scaunul biroului ei, vărsând o ceașcă de cafea.

Elena zâmbi și se apucă să dea la o parte toate dosarele de pe birou, curățând mizeria.

-Văd că ești bucuroasă să mă vezi! zâmbi Elena și îi dădu o îmbrățișare scurtă.

-Păi, tu faci lucrurile mult mai ușoare pe aici. Ești că o “mama omidă”! zâmbi Rose. Tu ești mereu aici, gata să ne salvezi din gura leului…ăăă… leoaicei bătrâne! râse ea zgomotos.

-O să mă omoare când o să mă vadă! spuse Elena.

-Nu-ți face griji! o încurajă Rose, dându-i o palmă pe spate. E chiar într-o stare bună azi! O păsărică mi-a șoptit că soțul ei va ajunge diseară. Se pare că a făcut o imensă petrecere în cinstea lui. Suntem cu toții invitați.

-Wow! Cred că trebuie să îi mulțumesc acelui bărbat când mă voi întâlni cu el. Asta pentru că el va fi motivul pentru care voi rămâne vie când voi ieși din biroul ei! râse Elena, iar Rose se așeză și începu să tasteze.

-Mult noroc! spuse Rose, înainte să își pună toată atenția în ceea ce avea de făcut.

Elena luă mult aer, bătu la ușă și intră, când văzu că șefa ei nu avea să răspundă.

-Doamnă Petrova? întrebă Elena, căutând-o din ochi pe șefa ei. Se așeză pe un scaun și luă în mână un plic cu numele ei pe el. În interiorul plicului, găsi o foaie cu mai multe nume de hoteluri, nume al unor designeri celebri și al unor directori de petrecere.

-Aș fi crezut că te-a înghițit pământul dacă nu apăreai azi! exclamă Katherine, ieșind din baia ei micuță. Explică toată absența ta! ordonă Katherine, lingându-și buzele și luând loc pe un scaun.

-Probleme de familie, doamnă Petrova! Ă.. ăă…ăăă… mătușa mea… a… ăă… murit! se bâlbâi Elena.

-Sună ca o problemă de familie. Totuși, data viitoare te voi concedia, Gilbert! Noi nu amestecăm viețile personale cu locul de muncă. Îți mai dau o șansă, Gilbert! se răsti ea, mergând lângă Elena.

-Mulțumesc, doamnă Petrova. Nu veți regreta nici o secundă! spuse Elena clar.

-Așa sper, Elena. Acum, să lăsăm trecutul și să ne gândim la viitorul meu. Katherine îi puse mâna stânga în față Elenei. Vezi asta? continuă ea.

-Nu! oftă Elena și își mută privirea pe un perete alb.

-Îți lipsești imaginația, scumpo! Aici va fi un inel, de la soțul meu. Mi-l va da diseară, la petrecerea de bun venit. Și va merge perfect cu rochia mea minunată al celui mai faimos designer din Europa! spuse Katherine și Elena dădu din cap. Vezi tu, Elena, am nevoie de tine să faci această noapte specială. Pentru asta e acest plic. Îi vei suna pe toți cei de acolo și le vei cere ajutorul. Spune-le că le voi trimite banii mai târziu! spuse Katherine și Elena dădu din nou din cap.

-Și pentru ce sunt adresele acelor hoteluri? întrebă Elena, în timp ce Katherine se enervă.

-Off, Elena! Vreau să gândești puțin! Te vei duce să îl iei pe soțul meu de la aeroport diseară și îl vei duce la un hotel, preferabil cel mai scump. Acolo, vei face o rezervare, după care îl vei aduce aici, unde va primi cel mai frumos cadou de bun venit. Înțelegi? Elena dădu din cap, încercând să rețină tot ce are de făcut. Acum, du-te la treaba ta și vezi ca totul să fie perfect pentru diseară! ordonă ea și așteptă răspunsul afirmativ al Elenei.

-Aveți cumva o poză de a Domnului Salvatore? Nu am cum să-l recunosc dacă nu știu cum arată! spuse Elena încrezătoare că va primi o fotografie pentru a-l cunoaște și ea pe acel bărbat bun despre care vorbea Caroline.

-Urăsc când îmi pui întrebări, Elena. Nu te plătesc ca să pui întrebări! țipă Katherine. Te plătesc ca să-mi găsești soluții pentru problemele pe care le am. D-aia te-am angajat ca asistenta mea personală! Găsește singură o cale să afli cum arată. Doar uită-te după cel mai arătos bărbat! Sigur îți vei da seama care norocos a luat-o de soție pe Katherine Petrova!

-Ok! spuse Elena și părăsi biroul, dându-și ochii peste cap.

“Visează, Katherine, visează!” își spuse ea.