După două ore de căutat strada și implicit casa lui Katherine, Damon o găsi și îi întinse 100 de dolari taximetristului, apoi se îndepărtă. Pe strada unde era casa ei, felinarele dădeau o atmosferă plăcută, iar Damon se gândi cum ar fi fost să se plimbe pe acolo cu Elena, de mână, doar ei doi. Dar își luă gândul de la ea și intră în frumoasa curte a lui Katherine. La etajul al doilea, dincolo de perdelele crem, se zăreau două corpuri, iar Damon își dori să fie doar imaginația lui. Intră pe ușa din spate și urcă scările în spirală, care urmau să îl lase pe balcon. Când părăsi balconul, intră în baia lui Katherine, unde aprinse lumina. Apăsă ușor pe clanță, încercând să se miște ca un șoricel. Vroia să îi facă o surpriză. Dar cea care făcuse o surpriză fusese Katherine. Damon își deschise gura involuntar și țipă ușor:

-Wow! Fusese tot ce putuse să spună.

Katherine și Elijah au înghețat. Elijah sări din pat și îl privi pe Damon ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

-Da… Damon, rahat! țipă și Katherine.

Damon se uită la cei doi. Elijah purta doar o pereche de boxeri albi, iar Katherine lenjeria intimă, primită de la el. Părul era legat într-o coadă, iar obrajii ei roșiseră complet.

-Pot să explic! zise ea și se apropie de Damon. Elijah încă zâmbea, ca și cum s-ar fi uitat la show-ul lui favorit. Katherine îi luă mâinile, privindu-l în ochi. Cum naiba ajunsese el acolo? Ce naiba urma să îi zică acum? Dar nu avu timp să se gândească la asta, pentru că Damon îi dădu la o parte mâinile de pe el.

-Să nu mă mai atingi niciodată în viața ta! țipă el și fugi către baie. Imediat ce coborî scările în spirală, realiză ceva. Realiză că nu reacționa ca un bărbat normal și că în loc să îl ia la bătaie pe Elijah, el doar părăsi camera.

“Un bărbat îndrăgostit ar fi făcut asta” gândi el și atunci realiză. Realiză că tot ce simțea pentru ea era doar recunoștință. Îi era recunoscător pentru cât îl ajutase. Dar între iubire și recunoștință e mult. Asta era. Nu o iubise niciodată, iar după ce făcuse acum, cu siguranță nu o va iubi niciodată. Katherine era în spatele lui, strigându-l iar și iar. Dar nu îl interesa. Era în fața curții sale, uitându-se după un taxi care ar putea, miraculos, să apară din senin și să îl scape de o ceartă cu ea.

-Damon! țipă ea încă o dată, iar el se întoarse către ea. Avea ochii umezi de la atâtea lacrimi și rimelul întins. Îți pot explica… O, Doamne, îți pot explica! Ce ai văzut acolo… nu e ceea ce pare! continuă ea, nesigură pe ea.

-Nu e ceea ce pare? întrebă el.

-Damon, iubitule. Lasă-mă să vorbesc. Trebuie să mă lași să îți explic! spuse ea și îi sărută buzele de zeci de ori.

-Lasă-mă să discut cu acea parte din creier căreia îi pasă de explicațiile tale. Ce să vezi? Nu există! spuse el nervos, dezgustat.

-Damon, devi nepoliticos! se răsti ea. Iubitule… continuă, dar lăsă în aer propoziția.

-Niciun “iubitule” cu mine!

Katherine își înfășură brațele în jurul taliei lui, dar el se eliberă, dându-i mâinile cu putere la o parte.

-Damon… nu… nu știu ce să îți zic! recunoscu ea.

-Păi, eu știu! răspunse el.

-Ce… ce? întrebă, ușor sfioasă.

-Știi Katherine, azi m-ai întrebat dacă te iubesc. Răspunsul e în fața ta. NU! țipă ea, accentuând cuvântul al naibii de tare.

-Minți, minți pentru că te simți rănit! Dar îți pot spune de ce s-a întâmplat asta.

-Nu dau doi bani pe ce vrei tu să-mi spui. S-a terminat! spuse el, aruncându-și inelul de pe mână jos, în iarbă. De acum, ești liberă să faci ce vrei. Nu că până acum nu ai fi făcut! zâmbi el ironic. Cât de prost putea fi! Era ca și cum ea îi călcase pe demnitate.

Katherine îngenunche în fața lui și luă inelul de jos.

-Putem rezolva asta. Nu fi atât de rău cu mine! îl rugă ea. Nu după ce ai făcut! încercă ia să preia conducerea.

-Ce am făcut? o întrebă el, enervat la culme. Ce dracu am făcut? țipă el.

-Revista. Te-am văzut, erai acolo, cu Elena. Mă înșeli cu Elena. Deci, suntem chit.

-Îți bați joc de mine? râse el. Mă cunoști și știi atât de bine că, spre deosebire de tine, eu nu aș înșela într-o relație. Dar acum îmi dau seama că ar fi trebuit să mă culc cu ea. Pentru că da, am vrut. Dar nu am făcut-o. Pentru tine. Și acum realizez cât de prost am putut fi. Și știi ce? Ea e de o mie de ori mai bună decât tine. Ea nu ar fi niciodată în stare să facă ce ai făcut tu.

Katherine se ridică și încercă să îl pocnească. Dar el îi prinse mâna la jumătatea distanței și îi zâmbi ironic.

-Damon, te rog, ascultă-mă. Trebuie să mă crezi! țipă ea, în timp ce începu să plângă.

-Trebuie să te cred? repetă el cuvintele, înțepat de-a dreptul de nesimțirea ei. Asta e deja riscant. Te-am crezut, Katherine. Întotdeauna. Dar uite unde m-a dus încrederea mea.

-Oprește-te! țipă ea, plângând în hohote.

-Du-te sus, Katherine. Ești aproape dezbrăcată, deci nu cred că ai vrea ca paparazzi să te vadă așa. În plus, bărbatul de sus te așteaptă.

-El nu înseamnă nimic. Serios… el e doar un.. joc. E de plictiseală! îl asigură ea.

-Nu înseamnă nimic pentru tine? Păi, la fel e și cu tine. Nu m-ai insemni nimic pentru mine. La revedere, Katherine. Cum ți-am spus, am terminat-o. Ești liberă, și eu la fel! îi spuse el.

-Nu, nu pleci până nu îți explic! Damon, Damon, Damon! țipă ea, în timp ce el se îndepărta. Nu am terminat încă de vorbit. Damon Salvatore! încercă ea din nou, dar în zadar. Nu poți să o termini cu mine. Nimeni nu-mi dă mie papucii. Eu dau papucii, nu tu! Eu! țipă ea, astupată de lacrimi.

-Hai, hai să intrăm în casă! îi spuse Elijah. Are probabil nevoie de timp să se gândească la asta. Oricum, notă 10 din partea mea. S-a comportat că un șot model. Scuze, ca un ex-soț model. Adică, nici nu te-a lovit! râse el.

-Încă e soțul meu! țipă Katherine, gata să își smulgă firele din cap. Nu îl pot pierde! NU! NU!

-Păi, scumpo, se pare că deja ai făcut-o. De ce nu mergem sus, să terminăm ce am început? Ești în lenjerie intimă, deci nu cred că îl mai poți urmări. În plus, oricum nu cred că mai vrea să mai vorbească cu tine.

-Nu am timp de așa ceva! se răsti ea. Am nevoie de un plan să îl aduc înapoi. Asta nu s-a terminat. Nu îmi poate da papucii. Nu el mie! Singurul mod în care relația noastră se poate termina este dacă eu îi dau papucii. Doar eu pot termina această relație! țipă ea și își linse buzele.

*

Elena se așeză în pat, speriată, cu gândul la cuvintele doctorului Stefan Pierce. Spusese că mai avea de trăit doar 4-5 luni. 4-5 luni și ea nici nu se apucase de listă. De fapt, învățase câteva cuvinte în italiană. Era convinsă că în câteva zile, cu ajutorul lui Damon și a dicționarului nou-nouț, urma să știe cât de cât italiană, iar punctul șapte de pe lista ei putea fi tăiat. Dar restul? Avea timp oare să le facă și pe restul în puținul timp rămas?

-Da? răspunse ea telefonului care vibra de 10 minute.

-Știu că te stresez, dar nu mă pot opri din a mă gândi la ce a spus doctorul, Elena! răspunse vocea lui Bonnie.

-Și eu m-am gândit la asta Bonnie, dar nu e nimic din ce am putea face.

-Ba da, Elena, este. Trebuie să facem ceva. În primul rând îți iei tratamentul, apoi vei face chimioterapia. Știu că sunt riscuri mari, dar trebuie să încerci, Elena. TREBUIE! Unde este prietena mea care nu se dădea în lături de la nimic? Care era curajoasă și făcea orice chiar și cu prețul ei? Unde? întrebă nervoasă Bonnie și începu să plângă zgomotos.

-Nu plânge Bonnie! Te rog, nu plânge! spuse ea și își închise ochii, pentru a preveni lacrimile.

-Nu înțelegi, Elena! șuieră Bonnie.

-Nu, Bonnie, tu nu înțelegi. Tu nu mă vezi, dar sunt epuizată. Sunt absolut obosită. Nu mai pot lupta. M-am săturat. Tot ce vreau este să dorm. DEFINITIV. La urma urmei, toți murim, Bonnie. Toți. Nu putem împiedica asta.

-Dar ai spus că vrei să trăiești. Să îți trăiești viața. Să faci lucruri pe care nu le-ai mai făcut. Acum de ce vrei să adormi definitiv? întrebă Bonnie, înfundat. De ce te dai bătută?

-Nu mă dau bătută. Doar că îmi accept destinul.

-La dracu cu destinul ăsta! țipă Bonnie. Știi ce? Uneori, lumea are nevoie de o palmă pentru a înțelege că face o greșeală. Vrei o palmă? Ți-o dau din inimă! îi spuse ea. Vrei să îți dau una ca să îți arăt cât de proastă ești? continuă ea, în timp ce Elena începu să râdă. Nu mai râde! se enervă Bonnie.

-Știu că nu ar trebui să râd, îmi pare rău! spuse ea și mai chicoti o dată. Te iubesc, Bonnie. Tu și Caroline sunteți cele mai bune prietene din lume. Și sunt atât de norocoasă să am pe cineva care va fi mereu acolo pentru mine! zâmbi ea.

-Și noi te iubim, Elena. Și d-aia nu vrem să te pierdem. De ce să te pierdem? Doar pentru că… pentru că ce? Zi-mi încă o dată de ce nu vrei să lupți pentru viața ta.

-Nu mai vreau să vorbesc despre asta. Am spus-o de prea multe ori. E viața mea. Decizia mea. Gata, Bonnie.

-Vreau doar să te ajut! spuse Bonnie.

-Știu, dar deja mă doare capul, Bonnie.

-Apropo, sunt bune pastilele pe care ți le-a dat azi doctorul?
-Nu știu, abia le-am luat. Dar oricum, au un gust oribil! se plânse Elena.

-Gust? Nu se presupunea că trebuie doar să le înghiți? întrebă Bonnie, confuză.

-Nu. Oh, ai fost acolo. Nu ai auzit când a spus că trebuie să le mestec? Oh, gata Bonnie, ești incurabilă.

-Ohh, dar nu eram atentă la ce zicea. Ci doar la cum arăta. E absolut fabulos. Nu știu cum de nu salivai după el.

-Era ok. Oricum, nu la fel de minunat ca… nu contează! oftă Elena.

-Ca Damon! continuă Bonnie propoziția Elenei.

-Știu că nu ar trebui să mă gândesc la el, dar…

-De ce nu? Ce e în neregulă cu asta? Ești femeie, iar el e bărbat! râse Bonnie. Femeile sunt atrase de bărbați. Totul e perfect!

-Dar e practic păcat să ne gândim la el.

-Păi, d-asta a inventat Dumnezeu iertarea. Deci, un mic păcat nu-ți va face chiar mult rău! chicoti ea.

-Nu. Vreau să fac lucrurile corect. Nu vreau să îi ruinez căsnicia cu Katherine. Vreau să mă îndrăgostesc de un bărbat liber, fără angajamente.

-Ooh, haide. E în oraș de câteva zile și nu a fost nicio secundă cu Katherine. Sunt ca niște roboți, programați să presupună că se iubesc, când de fapt nu au nici o treabă unul cu celălalt. Nici măcar nu știu ce-i dragostea…

-Dar tu știi? o întrebă Elena, zâmbind.

-Iubirea e iubire, Elena. Fără definiție. Nu poate fi descrisă.

-Corect! aprobă Elena.

-Ok, gata, știu că e târziu și trebuie să dormi. Dar să nu uiți ce ți-am spus. Trebuie să lupți.

-Să nu începem din nou!

-Ok, ok. Noapte bună, Elena! spuse Bonnie și închise telefonul.

Elena își închise ochii, imediat după aceea. Dar oricât ar fi încercat să adoarmă, nu reușea.Se hotărî să facă un duș, în care să se gândească asupra ceea ce îi spusese Bonnie. Gândurile îi fură întrerupte însă de ciocăniturile insistente de la ușă. Cine naiba putea fi? Merse la ușă doar în prosop și privi cu ochiul pe vizorul micuț. Inima ei începu să danseze când îl văzu pe Damon, stând nerăbdător pe veranda ei. Era atât de nepoliticos să stea într-un prosop în fața lui, dar de asemenea nu putea să riște să meargă să se îmbrace. Ar fi putut pleca.

Respiră ușor și deschise ușa. Corpul ei vibra când îl văzu acolo, în fața ei, cu privirea ațintită asupra ei. Damon se apropie de ea și o îmbrățișă, frecându-și ușor nasul de părul ei ud. Elena zâmbi, se simțea atât de bine. Dar totuși, nu putu simți cum mirosul de vin roșu și probabil whiskey îi umplea camera. Își dădu seama că băuse peste măsură, când fuse nevoie de ajutorul ei pentru a-l stabiliza pe picioare.

-Damon, ești beat! se încruntă ea.

-Nu… ăăă… uh… nu. Nu sunt beat! șuieră el. Sunt la fel de treaz ca un bebeluș.

-Damon! oftă Elena, așezându-l pe canapea.

-Uite, o să-ți spun un secret. Nu sunt beat. Sunt pierdut. Dezamăgit. Și poate că am și băut. Dar doar un pic! râse el.

-De ce ai băut? Ce s-a întâmplat? îl întrebă ea. Deja era curioasă în legătură cu motivul pe care îl avusese Damon să se refugieze în alcool.

-Nu s-a întâmplat nimic. Doar că am fost într-un bar și mi-am lăsat dracul din mine să bea, oftă el.

-Vorbești fără sens. Ce tot spui? se încruntă Elena.

-Nimic nu are sens în viața asta. Nimic, spuse el și luă o gură din o sticla mică albă de… gin?

-Hei! protestă Elena și îi luă sticla din mână. Nu văzuse până atunci că venise cu ea.

-Elena, dacă vrei, poți doar să ceri. Nu trebuie să fii agresivă!

-Uff, puți a vin, gin, ce dracu o fi ăsta! De când nu ai mai băut? îl întrebă ea, dar îl văzu cum cade pe podea. Damon, hei, uită-te la mine! spuse ea speriată.

-Trebuie să plec. Am nevoie de aer. O să mor! se plânse el. Vorbea fără înțeles. Își rezemă cotul de umărul ei drept și trecură prin bucătărie, ieșind apoi pe terasă.

-Uite, stai pe hamac! îi spuse ea și îl conduse într-acolo.

-Aș prefera să înot cu tine! îi spuse el, privind piscina imensă din spatele curții Elenei.

Se îndreptă spre piscina albastră și își dădu jos tricoul, fluierând. Elena se încruntă, uitându-se la trupul lui atât de perfect.

-Hei, ce crezi că faci? îl întrebă Elena când îl văzu că se descălța. Dar chiar atunci Damon alunecă, trăgând-o și pe ea în apa rece.

Elena tremura, însă Damon era extrem de fericit. Simțurile lui reveniseră la viață. Ok, era beat, conștientiza asta, dar tot putea observa, chiar și prin ochii săi încețoșați, ce corp superb avea.

Elena ieși ușor, luându-și prosopul pe ea. Nu putea să creadă că tocmai rămăsese dezbrăcată în fața lui. Roși și intră în casă “ca să îi aducă un prosop”. În realitatea, trebuia să se liniștească și să se… îmbrace!

Când se întorsese cu prosopul, el stătea în hamac. Se legăna ușor, iar când s-a apropiat mai mult de el, a realizat că de fapt dormea. I-a pus prosopul peste, pe cât de ușor posibil. Nu vroia să îl trezească, dar nici să facă hipotermie. Îi sărută fruntea și îi atinse ușor obrazul.

-Sper că te vei simți mai bine mâine! șopti ea și se întoarse.

El îi prinse mâna și îi zâmbi ușor, când ea se întoarse înapoi, cu fața la el.

-Ar trebui să stai cu mine! spuse el, iar ea începu să râdă.

-Credeam că dormi.

-O să dorm, dar tot trebuie să stai cu mine! spuse el, iar ea dădu din cap afirmativ. Se pregăti să plece, dar el o prinse înapoi. Mă refeream, cu mine aici, în hamac! zâmbi el și o luă în brațe, punând-o lângă el.

Nu putea să creadă. Era atât de aproape de el. Pielea ei ardea, acolo unde el o atingea.

-Deci, ce s-a întâmplat? îl întrebă Elena, încercând să evite să se arunce pe el.

-Katherine s-a întâmplat! îi spuse el.

-Vrei să vorbești despre asta? îl întrebă ea, în timp ce el se uita la lună.

-Mi-am dat seama că nu o iubesc! spuse el senin.

-Ce? De ce? îl întrebă ea, dar pe cât de îngrijorată părea, pe atât de fericită era că Damon era acum liber. Se uită în sus, la luna și la micuțele stele apărute recent. Se întoarse spre el, îmbrățișându-l și punându-și capul pe pieptul lui. Atunci, realiză. Să doarmă sub stele, cu el. Asta era pe lista ei! Tresări ușor, când își dădu seama nu numai că dorința 2 era îndeplinită, dar avea ceva în plus. Nu dormea sub stele cu prietenele ei, cum își imagina. Ci cu el, cu Damon.

-Mi-am dat seama că  nu o iubesc. Niciodată nu am iubit-o! continuă el.

-Damon, nu știu ce s-a întâmplat, dar trebuie să te culci. Sunt sigură că o iubești pe Katherine, o să îți dai seama de asta mâine! îi spuse ea, zâmbindu-i ușor.

-Știu ce simt. Nu o iubesc, Elena! repetă el sigur pe el.

-Dacă nu ai fost niciodată îndrăgostit, atunci cum de știi cum e să fii îndrăgostit? Dragostea e ceva care nu poate fi descris! repetă ea cuvintele lui Bonnie. Ești doar beat și nu îți dai seama ce spui.

-Poate că sunt beat, Elena, dar știu ce spun. Și dacă aș fi de acord cu ce ai spus, am greși amândoi. Da, nu știu cum să descriu iubirea, dar sunt aproape sigur că știu cum se simte. Am fost doar orbit. Nu am iubit-o. Niciodată.

Au rămas apoi tăcuți, uitându-se la stele și ascultând greierii din iarbă, cântând.

-Damon? îl strigă Elena ușor, după momente bune de liniște. Damon? încercă ea din nou.

-Hmm? fuse răspunsul lui. Avea ochii închiși și mâinile împreunate pe corpul ei.

-Nu știu ce s-a întâmplat, dar îmi pare foarte rău dacă te-a rănit! spuse ea, iar el doar dădu din cap, zâmbind. Noapte bună! îi spuse ea, așezându-se și mai bine pe pieptul lui, continuând să se uite la stele. Poți să-mi spui ce s-a întâmplat mâine! îi spuse ea și își puse mâna pe talia lui. Era cea mai frumoasă noapte din viața ei și știa asta.