tumblr_lqaz5jLTrg1qfvf47o1_500

-Unde este? O pot vedea? Damon, o pot vedea? urlă Jenna la el, făcându-l să tresară. Damon, Caroline mi-a spus ce s-a întâmplat… te rog, spune-mi că e bine.

Lacrimile îi șiroiau pe obraji fără încetare. O durea. Și pe Damon îl durea și ar fi vrut cu adevărat să spună că nu s-a întâmplat nimic. Dar se întâmplase…

-O să între cât de curând în operație! răspunse Bonnie în locul lui Damon, care era incapabil să articuleze vreun cuvânt.

-Nu trebuie să ne îngrijorăm! Nu avem de ce să ne îngrijorăm! țipă Caroline. Totul va fi bine, știu asta.

Când Mason apăru de după colț, fetele săriră pe el.

-Mason, ce face?

-Deocamdată, e bine. Din nefericire creierul ei a început să sângereze, ceea ce afectează și mai mult tumoarea ei. Uite, o să între în operație chiar acum. Damon mi-a semnat foile. Suntem pregătiți să luptăm pentru viața ei.

Mason încercă să zâmbească, chiar dacă în realitate, nu-i ieșea prea bine.

-Putem s-o vedem? întrebă Jenna. Putem s-o vedem înainte să între în operație? adăugă ea.

-Nu prea cred. Este inconștientă, așa că mai bine vorbiți cu ea după operație. Va fi bine, ok? Acum trebuie să plec, nu-i timp de pierdut. Vom lupta pentru ea, aveți încredere, ok?

Niciunul nu răspunse. Mason se apropie de Damon și-i șopti:

-Fii puternic, Damon. Fii puternic!

*

 -Damon, oprește-te! țipă Elena, în timp ce părul îi flutura în zeci de direcții.
 
 -Te voi prinde! râse Damon, alergând după ea prin nisipul fin.
 
 Când o prinse, Damon își aruncă brațele peste umerii ei.
 
 -Ești fericită? o întrebă el.
 
 -Cea mai fericită! Cum aș putea să nu fiu cu tine alături de mine? Aici ne-am căsătorit acum un an. Mă bucur că suntem din nou aici, dar Damon… eu trebuie să plec.
 
 -Trebuie să ce? Elena, nu mai glumi cu d-astea! comentă Damon.
 
 -Trebuie să plec dar voi fi mereu aici cu tine! spuse ea, lipindu-și palma dreaptă de pieptul lui.
 
 -Te voi mai revedea vreodată? 

 -Cu siguranță. Atâta timp cât nu vei înceta să mă iubești, spuse ea, simțind valurile mării cum îi ating picioarele. Trebuie să plec, Damon. Trebuie să-mi revăd părinții, să-l revăd pe Jeremy. Trebuie să mă întâlnesc cu ei, acolo, pe lumea cealaltă.  
 
 -Pot să vin cu tine? întrebă el.
 
 -Nu poți, spuse ea, dezamăgită, sărutându-l gentil. Dar îmi promiți ceva?
 
 -Orice! zâmbi el.
 
 -Promite-mi că vei fii fericit și fără mine.
 
 -Nu pot să-ți promit asta! spuse el. Tot ce-ți pot promite este că te voi iubi mereu.
 
 -Ok, e bine şi aşa. Te iubesc. Elena îl sărută din nou. Trebuie să…
 
 -Chiar vrei să pleci? Chiar vrei să mă lași singur, aici, pe lumea asta? Damon părea dezamăgit. Îl durea. 

 -Mi-ar plăcea să mai rămân. Dar nu mai pot! lacrimi începură să-i năvălească din ochi. Nu sunt destul de puternică. O să mă întâlnesc cu părinții mei, cu Jeremy. Voi fi alături de ei. Dar și de tine, Damon. Mereu voi fi alături de tine. Să nu uiți asta!
 
 Buzele lor se atinseră din nou, într-un ultim sărut. Un sărut lung, pasional.
 
 -Promite-mi că nu o să-mi uiți gustul săruturilor! chicoti ea.
 
 -Promit!
 
 Elena îi îndepărtă brațele și fugi în marea învolburată.  
 
 -Te iubesc, Mr Salvatore!
 
 -Și eu, Mrs Salvatore! Elena, stai! Aşteaptă, te rog, nu pleca.

Dar ea dispăru. Pentru totdeauna.

-Damon, trezește-te! Ești ok?

Adormise în camera de așteptare.

-Pff, am avut un vis urât. Sau coșmar? râse Damon, buimăcit.

-Îi tot strigai numele Elenei. Hei, o să fie bine, ok?

Damon zâmbi.

Chiar atunci, Mason se ivi de după colț.

-O putem vedea? întrebă Caroline.

-Mason! O putem vedea? întrebă și Damon.

-Este bine? țipă Jenna, cu lacrimi în ochi.

Mason nu-i privi. Nu putea.

-Mi pare rău. Nu știu cum să vă spun…

-Îți pare rău? Ce? Despre ce vorbești? urlă Bonnie.

-Am pierdut-o! Uite, am făcut tot ce era mai bun de făcut. Ne-am chinuit mult, cinci ore mai exact. Dar nu s-a putut. Tumoarea ei a avansat prea repede. Îmi pare sincer rău.

Îl durea să spună asta. Și în ochii lui se zăreau lacrimi. Damon simți că leșină. Nu putea fi adevărat. Nu era adevărat, așa e? NU ERA ADEVĂRAT!

Elena să fie moartă? Nu era posibil. Bonnie se așeză pe un scaun începând să urle. Caroline se prăbuși pe gresia rece. Era o glumă proastă, așa e? O glumă proastă!

-Vreau s-o văd! fuse tot ce mai putu să spună Damon. Mason dădu din cap și-l lasă pe Damon să-l urmeze.

*

 Acolo era tăcut, îngerul lui.

Chiar și așa, cu fața pală, tot era cea mai frumoasă femeie pe care o văzuse vreodată.

Damon se așeză cu stângăcie lângă ea, luându-i mâinile în ale sale.

Era reci, era așa de… plecată?

Plecase.

Murise.

Pentru totdeauna.

-Elena, iubito! Trezește-te. Te rog, ne sperii! șopti Damon, cu lacrimile curgându-i fără încetare. Te rog, iubito, întoarce-te.

Dar nu veni niciun răspuns din partea ei.

-Elena, asta nu e o glumă prea frumoasă. Mă doare… Elena, mă rănești! Te rog, trezește-te. Doar dormi, așa-i? E doar un somn…

Nicio reacție.

-Elena, te rog trezește-te! Mi-ai promis că nu te dai bătută. După ce am trecut prin atâtea… Nu poți să te predai așa… Elena, te rog, trezește-te! țipă el, cu mâinile tremurându-i în mâinile sale. Te rog! șopti din nou.

Și rămase acolo. Minute în șir, fără să vorbească. Doar suspinând, cu lacrimile curgându-i pe pieptul ei.

-Te iubesc, Elena Salvatore. Te iubesc atât de mult!

Vorbea sacadat, printre lacrimi.

-Spune-mi și tu că mă iubești. Haide, Elena, vorbește cu mine. Elena… tocmai ne-am căsătorit. Avem o viață frumoasă înainte. Te rog, vorbește cu mine!

-Elenaaaa! țipă el, zguduind întreg salonul. Vorbește cu mine. Te rog! Îi luă brațele în ale lui. Te rog, îmbrățișează-mă.
Te rog, nu mă părăsi.

Șoptea. Vocea abia i se auzea. Îi lipi pieptul de al lui și o sărută. Pe buzele acelea reci, dar încă umede. O sărută cu pasiune, fără să aștepte un răspuns.

Atunci își aminti de visul lui. De faptul că urma să plece cu părinții ei, cu Jeremy. Că urma să fie alături de el mereu, indiferent de unde era. Că îi promisese că o va iubi.

-Te voi iubi mereu, amore mio! reuși să șoptească. Și știu că vei fii mereu aici, alături de mine. Și eu voi fi. Doare, Elena. Doare, dar te înțeleg.

Iar acum Elena Gilbert, devenită Elena Salvatore, plecă dincolo.

Prea devreme, dar avusese viața pe care și-o dorise.

Își completase lista. Iubise. Fusese fericită.

Își găsise iubirea vieții, se măritase și fusese fericită. Cea mai fericită.

Știa ce e iubirea, ce e durerea. Luptase până în ultimul moment.

Alături de prietenii ei. De oamenii care o iubeau.

Dormise sub stele. Își făcuse un tatuaj. Pierduse bani la ruletă în Vegas, făcuse baie într-o cascadă, pilotase un avion, zburase cu parașuta, făcuse dragoste într-un tren, zburase cu un balon cu aer cald, învățase italiană, dar cel mai important, se îndrăgostise. Se îndrăgostise de cineva care la rândul lui o iubea necondiționat.

Își trăise viața cu adevărat! Până la ultima sa suflare.

În brațele lui trăise. Sărutase de mii de ori și își luase la revedere cum se cuvenea.

Elena trăise o poveste și deși finalul nu era unul fericit, o trăise, alături de cine trebuise. Și îi plăcuse.

THE END!

*Mi-a fost super greu să scriu acest final. A fost un fic lung, unul care m-a marcat. Blogul acesta a crescut odată cu el. Ştiu că aţi votat foarte mulţi pentru un final fericit, dar am vrut să fie special. Dacă v-am dezamăgit, îmi pare rău. Am scris acest final cu lacrimi în ochi, am plâns odată cu Damon… Sper că v-a plăcut. A fost un fic frumos, din punctul meu de vedere. Şi nu ştiu dacă voi mai scrie vreodată unul ca acesta.

Vă mulţumesc pentru spijinul arătat la finalul fiecărui capitol. Vă mulţumesc că m-aţi împins să scriu şi iată că până la urmă am ajuns şi la final. Vă mulţumesc, iar şi iar. Vă iubesc!

Vă aştept opiniile. Chiar vreau să ştiu cum vi s-a părut.