În fața noastră se afla o femeie înaltă și blondă. Era foarte frumoasă. Pentru un moment m-am gândit la mama mea. Îmi era atât de dor de ea. Femeia s-a apropiat de mine și m-a dat la o parte.

-Mulțumesc, am șoptit eu.

-Nu am făcut-o pentru tine, dragă. Sunt aici pentru el.

-Pot să plec? am întrebat eu timidă. Știam că nu aveam șanse, dar merita să încerc.

-Nu. O să mă ajuți și tu. Dar așteaptă numai un pic, să îmi termin și ultimele neînțelegeri cu el, iar apoi începem ritualul.

Ritualul? Habar nu aveam despre ce vorbea, și chiar dacă vroiam să clarific asta, nu mai puteam. Amorțisem. Tot ce vroiam era ca acest Klaus să fie mort. Atât. Și uite că, cineva avea să mă ajute.

-Klaus, Klaus, Klaus! am auzit-o pe Vicky vorbind. A trecut atâta timp. Nu pot să spun că mi-a fost dor de tine, pentru că nu mi-a fost. Ceea ce mă interesează de fapt este altceva. Cum ai înviat? Erai așa frumos în coșciugul ăla, așa cum te pusese sora ta. Nu-mi spune că au apucat-o regretele după tine.
-Nu am de gând să îți zic nimic.

-Klaus, tu chiar nu știi nimic nu-i așa? Răspunde-mi la o singură întrebare, ca să îți arăt cât de prost poți fi. Ai idee ce sunt eu?

-Un vampir. Original. Altceva? Pot să plec acum?

Pe Vicky a apucat-o un râs ironic.

-Ești amuzant, fiule. Dar, îți mai dau două șanse.

-Vârcolac? întrebă el temându-se.

-Nu. Încă o șansă.

-Vrăjitoare.

-Greșit! Vezi, vezi că nu știi nimic, băiete?

-Nu mai minți! Nu ai ce să fi altceva.

-Serios? Hai să îți zic o mică istorioară. Poate înțelegi și tu ceva, deși, mă cam tem. Ești destul de prost. Nu semeni deloc cu mine.Deci, acum o mie patru sute cincizeci și nouă de ani, eu mă nășteam. Mama mea umană, tatăl meu uman. Nimic neobișnuit. Desigur, și eu eram la fel de umană. În fine, știi și tu că m-am descurcat cum am putut, și datorită genei mele de vrăjitoare, am devenit una. Una puternică. CEA MAI PUTERNICĂ. Vezi tu, eram prima vrăjitoare. Dădeam naștere unei noi linii. Când m-am căsătorit cu tatăl tău, habar nu aveam ce este. Am aflat târziu că este un VAMPIR. La rândul său, original. Și el deschisese o nouă linie. Chestia aia romantică cu mine și cu tatăl tău de care nu vreau să îmi amintesc, și apoi a ieșit și primul copil. Încă regret, crede-mă. Nicklaus. Da, născut dintr-o vrăjitoare originală și dintr-un vampir original. Și tu crezi că ești un vampir. Mda, ești atât de prost precum ziceam. Vezi tu, copilul născut dintr-o vrăjitoare și un vampir se numește “hibrid”. Ăsta ești tu. Faci exact ce face și un vampir, cu o singură chestie în plus. Pe care, nu ai știut-o. Și nimeni nu a știut-o. Copacul ăla original, de care tot știi tu, mă omoară doar pe mine. Mă omora de fapt. Acum m-am transformat și nici la acel copac nu mai sunt vulnerabilă. Acum, datorită forțelor extraordinare pe care le am, am devenit altceva. Vezi tu, nu sunt nici vampir, nici vârcolac și nici vrăjitoare.

-Hibrid? Ca mine? întrerupse Klaus.

-Serios? Pe tine chiar nu te duce capul? De ce aș vrea să fiu ca tine? Există doar cinci hibrizi în această viață fiule. Voi cinci. Tu, Rebekah, Finn, Kol și Elijah. Pentru că nu ați avut copii, nici unul dintre voi nu a răspândit geana de hibrid. Și nici nu o va face, pentru că vreau să vă omor pe toți, mai puțin pe Rebekah. Ah, stai, făcând o paranteză, nu poți trăi veșnic, așa că nu o mai vâna pe fata asta. Nimeni nu poate. Asta e soarta, Klaus. Nimeni nu trăiește veșnic.

-Nici tu? întrebă el. Vocea îi tremura.

-Nici. Continuând totuși, cum spuneam, vreau să te omor. Vrei să știi motivele?

-Nu.

-Bine, pentru că am să ți le spun. Klaus, tu ți-ai omorât propriul tată. Ce credeai că ai să rezolvi cu asta, ă? Răspunde!! Vicky țipă cu toate forțele.

-Nu am să îți răspund.

-Nu ai să îmi zici pentru că nici tu nu știi motivul. Ești un prost.

-Încetează să mă mai faci prost și zi-mi o dată ce dracului ești.

-Să vedem. Amestecă o vrăjitoare cu un vampir și cu un vârcolac.

-Elf, spiriduș?

-Nu, Klaus. Vezi tu, ceea ce este cu adevărat superb în viața asta este că din trei creaturi ale Întunericului iese una a Luminii. Sunt un înger, fiule. Am văzut-o cum își deschide două aripi, superbe și în același timp imense. Și le-a strâns la loc și a continuat. Acum înțelegi de ce vreau să te omor? Pentru că vreau să înfrunt Întunericul cu toate armele mele. Vreau ca toate creaturile să devină Lumină.

-Și de ce nu mă transformi în una și alegi să mă omori?

-Pentru că tu nu vei putea fi niciodată o ființă a Luminii. Hibrizii nu pot. Poți să devi o creatură a Luminii doar dacă ești vampir, vrăjitoare sau vârcolac.

-Și Rebekah? De ce pe ea o vrei în viață?

-Pentru că ea, spre deosebire de tine, nu a trăit decât doi-trei ani, deși este considerată cel mai vechi hibrid. Asta pentru că ai fost tu deștept și ai ținut-o într-o cutie. Klaus, totul se încheie aici. Elena, scumpo, ți-am salvat viața. Klaus te-ar fi putut omorî, chiar fără motiv, pentru că tot nu ar fi trăit veșnic, așa cum credea el. Așa că îmi ești datoare. Eu, ca ființă a Luminii, nu pot să omor oameni. Sunt o ființă bună acum. Așa că te las pe tine să ai onoarea asta.

-Nu pot să fac asta. Eu sunt umană. Sunt o ființă la fel de bună ca tine.

-Păi, cam ai de ales. Între viața ta și a lui.

-Nu mă poți omorî, am zis eu. Eram sigură însă că nu-i așa.

-Dar pot pune pe alții. Of, voi nu înțelegeți că în aceste momente sunt cea mai puternică ființă a tuturor timpurilor? Rebekah, hai. Termină tu această treabă. Rebekah, o fată foarte frumoasă, cu câțiva centimetri mai înaltă decât mine s-a așezat în fața mea și și-a arătat colții. Era clar că aveam să mor. Nu mă mai zbăteam, nici măcar nu mai încercam să fac ceva. Preferam să mor decât să iau viața cuiva, chiar dacă acel cineva era însuși vânătorul meu. I-am simțit dinții cum îmi străpung gâtul, și o mușcătură puternică mi-a capsat pielea. Totul a devenit negru, iar în urma mea rămăsese o mare baltă de sânge.