Mă simțeam groaznic. Rămăsesem singură în casa lui Damon și nu mai știam ce trebuie să fac. I-am zărit printre lacrimi jurnalul, sub pernă. Într-un gest disperat cred, căci așa mă simțeam, l-am băgat sub geacă și am coborât scările. Frații Salvatore stăteau pe canapea, fiecare sorbind ușor din paharul său cu sânge.

-Eu am plecat, am spus eu timidă.

Nu mi s-a răspuns. Nici nu am așteptat prea mult. Am preferat să plec, de frică să nu se iște o nouă ceartă.

M-am retras în cafeneaua “You and me” din centru. Am stat acolo ore în șir citind despre Damon și Katherine. Știam cât de rea, nesimțită și egoistă mă făcea faptul că citeam jurnalul iubitului meu, de fapt, FOSTULUI meu iubit, dar nu-mi mai păsa. Am văzut cât de mult ținea Damon la Katherine, o iubire stinsă acum însă. Acum, ar fi făcut orice să o omoare. Stefan în schimb…el era altfel. E adevărat că ne despărțisem tot din cauza lui Katherine, dar rămăsesem prieteni. Sau cel puțin așa speram. Pentru că în adâncul sufletului meu, nici măcar eu nu mai credeam că Stefan mă mai considera amică.

16 iulie 2011.

E ziua când ne-am întâlnit noi, am tresărit eu.

“Am reușit. Știu că sună dur și am promis să nu mai fiu așa, dar sunt foarte fericit. Cred că nu am mai fost atât de fericit de două sute de ani. Elena, frumoasa Elena este a mea. O iubesc. Doamne, cât o iubesc! Încă nu pot să cred că a trecut peste faptul că sunt vampir, că sunt fratele ex-ului său, că a trecut peste toate. Nu pot să cred că a acceptat să fie cu mine, vampirul rău și insensibil. Știu că Stefan suferă și sincer, nu-mi place. Credeam că nu am sentimente pentru el, dar parcă a mai rămas o fărâmă de “umanitate” cum o numește Elena, în mine. Îmi pare rău pentru el, sincer. Dar îmi pare atât de bine pentru mine, încât nu mă pot concentra asupra sa. Nu vreau să fac pași greșiți, nu vreau să îi dau vreo oportunitate Elenei să se despartă de mine. Nu vreau asta pentru nimic în lume. Voi lupta pentru iubirea ei până la capăt. Voi lupta să fie a mea până ce vom muri, împreună.

Doamne, uite ce sentimentalist m-a făcut fata asta, îngerul ăsta. Nu am mai scris de mult în jurnalul ăsta, dar acum… Acum o fac pentru că mă cutremur de fericire. Nu pot să exprim fericirea mea în cuvinte, nici n-ar avea sens.

Gata, e timpul să plec la vânătoare. Mațele fac urât și mă enervează. Stai, înainte să plec, îți mai zic ceva. Ce prost sunt, să scriu în jurnalul ăsta. Nu că tu ai putea citi, sau ceva de genul ăsta, dar mă rog. Deci, să-ți spun. Dacă o pierd pe Elena vreodată -sper că nu o să se întâmple niciodată- voi citi pagina asta de 15-20-100-600-infinit de ori. De asta e de fapt bun jurnalul. Ca să mă facă să îmi amintesc de iubirea pe care i-o port Elenei și pe care i-o voi purta toată viața.

TE IUBESC ELENA!”

O lacrimă mi s-a prelins din nou pe obraz. O lacrimă care a picat pe foaie și a udat-o. A întins ușor cuvintele “Te iubesc”. Damon mă iubea atât de mult. Nici nu realizasem cât de mult poate să țină la mine. Totuși, se purtase oribil de dimineață. Am dat câteva pagini, până la ultima scrisă. Pe prima pagină liberă am început să scriu:

“Damon, te iubesc!”

Vroiam să scriu mai mult, dar n-am mai reușit.

Mergeam spre casă, cu jurnalul lui Damon strâns bine în mână. Se întunecase de-a binelea și pășeam aleatoriu pe cărămida rece. Nu se mai vedea nimic. Nici măcar luna, ascunsă printre nori. Gândeam absentă la discuția dintre Damon și Stefan. Era a doua oară când se certaseră pentru mine. Și gestul meu…

În depărtare se auzea foșnetul violent al pădurii și urletul dezamorțitor al lupilor. Am auzit pașii unui om în spatele meu. Mă simțeam atât de rău încât nici măcar nu m-am obosit să întorc capul. Nici nu m-am gândit la posibilitatea de a-mi face rău, așa cum aș fi făcut altă dată. Nu mai gândeam absolut deloc bine. Am simțit o mână cum îmi atinge gâtul și alte degete cum se plimbă ușor prin părul meu înghețat de frig. Nu am reacționat. Tot ce am făcut a fost să îmi continui drumul. Mi-am întors privirea doar atunci când mâna s-a mutat de pe gâtul meu fragil pe inimă. M-am uitat în jos și am văzut degetele cărnoase ale unei persoane ce ținea în mână un țăruș.

-Nu sunt vampir, am spus eu aproape șoptind.

Nu eram speriată absolut deloc, ca și cum moartea ar fi fost o favoare pe care mi-o putea face cel care se afla în spatele meu. Am descoperit mai apoi că era o “ea” când am auzit-o cum vorbește:

-Elena, dulce Elena. Damon te-a părăsit, Stefan nu vrea să mai audă de tine și Katherine și Klaus umblă după sângele tău.

-Ce vrei Katherine? am întrebat-o.

Mi-am întors privirea și mi-am îndreptat ochii spre ea. Nu am deslușit decât un contur, în rest nimic. Intunericul nu-mi permitea.

-Dacă vrei sângele meu, poftim! am spus eu nelăsând-o să-mi răspundă și întinzându-i mâna.

Katherine mi-a îndepărtat repede mâna, ca și cum i-ar fi fost silă să o vadă.

-Ce? Nu vrei să mă omori? Mușcă-mă! am vorbit eu apăsând pe cuvinte.

-Nu, Elena. Nu vreau să te omor. Vreau să îl omor pe Klaus.

-Stai, ce? Damon mi-a spus că singurul mod prin care poți să îl omori pe Klaus, este dacă mă omori pe mine. Astfel nu-mi mai poate bea sângele și nu mai poate trăi veșnic și…

-Da, da, da! Știu ce ați crezut tu și Damon, zise râzând ușor Katherine. Dar asta nu a fost niciodată planul meu. Păcat că voi nu ați înțeles niciodată intențiile mele. De fapt, ceea ce vreau este să vă am pe voi trei de partea mea. Să-ți explic cum stau lucrurile. Vreau să îl omor pe Klaus, cum și tu, Damon și Stefan vreți. Însă, există o problemă, ca mereu de altfel. Klaus poate fi omorât doar cu o țepușă din arborele “ORIGINAL”. Arborele care i-a dat viață. Din nefericire, arborele ăla a fost ars de mult.

-Katherine, ușurel. Deci, dacă nu vrei să mă omori, de ce ai încercat totuși?

-Elena, planul A era să te omor. Astfel Klaus nu trăia veșnic și trebuia să îl omor cu o țepușă din copacul original. Exact același lucru are și Planul B care nu presupune și moartea ta. Am realizat asta mai târziu. Îmi pare rău că am încercat să te omor, Elena. Am aflat însă că există și altă soluție, adică un plan B de la o vrăjitoare. Și am hotărât să îți cruț viața.

-O, și ar trebui să îți mulțumesc?

-Nu, nu mă aștept la asta. Tot ce vreau este să îi iei pe “Salvatori” cu tine și să vă alăturați planului meu.

-Mă tem că ei vor să lucreze pe cont propriu.

-Să-ți mai dau un detaliu. După ce copacul a ars, tatăl lor, Matt Donovan, soțul lui Vicky Donovan, ceea care m-a ajutat să îl iau pe Stefan de partea mea, a păstrat cinci țepușe în casa sa, pentru a-și omorî copii oricând are chef. Doar că a murit el înaintea lor. Vicky mi-a spus unde sunt țepușele. Dar pentru asta trebuie să trecem prin multe.

-Bun, Katherine. Ăsta e planul tău pentru că vrei să te răzbuni pe Klaus. Eu nu am de ce să mă bag.

-De fapt, dacă nu facem toată chestia asta, când va avea loc prima aliniere de soare și planete în linie dreaptă din ultimii 500 de ani, tu vei fi moartă. Atunci, Klaus se va transforma într-un vrăjitor-vampir și te va sfâșia imediat.

-Ce?? Și când are loc această aliniere?

-11 iunie.

-Adică peste două săptămâni? Glumești, nu?

-Nu, nu glumesc.

-De unde să știu eu că pot avea încredere în tine?

-Gândește-te. Ce aș câștiga dacă te-aș trage pe sfoară? Nimic. Nu pot lupta de una singură. Am nevoie de voi trei. Du-te la băieți și spune-le că mâine ne întâlnim la casa mea pentru câteva detalii, ok?

-S-a făcut.

-Încă ceva. Când Stefan, constrâns de mine și de vrăjitoare, a intrat în camera lui Damon , nu îți căuta inelul. Venise după o cheie. Spune-i lui Damon să o ia mâine cu el. Știe despre ce e vorba.

S-a întors și a plecat. Am pășit spre casă și m-am făcut nevăzută în întuneric.