-Gata, am găsit. Cum să readuci la viața sa anterioară o persoană care a fost controlată de o alta? Dacă e persoană, dacă e vrăjitor, bla bla bla. Uite, dacă e vampir! Latinium expectum vasal, imitum reducem acta varde de mastruc, spuse Caroline aproape șoptind.

Pagina s-a rupt deodată și în centrul său au apărut cuvintele: “5 lumânări, persoana care a controlat-o, vraja pe care vrei să o dezlegi”. Caroline a luat 5 lumânări pe care le-a aprins cu o altă vrajă. Între timp, eu încă așteptam ca tipul ăla să vină și să o oprească pe Caroline într-un fel. Nici vorbă de el însă. Am auzit-o pe Caroline spunând “Vicky Donovan” și aceeași vrajă de mai devreme. Și-a închis ochii și părea că ascultă ceva. I-a deschis și a rostit hotărâtă “Stefan Salvatore”. Lumânările s-au stins și un vânt puternic a învăluit camera. Cartea s-a închis și a căzut zgomotos pe podea. Caroline s-a dezmorțit, a bătut din palme ușor, a zâmbit și, îndreptându-se spre Damon zise:

-Îmi rămâi recunoscător, Damon. Fugi la frățiorul tău, înainte să mai pățească ceva.

-A mers? am întrebat eu uimită.

-Da!

-Foarte bine, Caroline Forbes, râse ușor Damon. Pentru asta nu-ți mai spun Barbie.

-Glumețule! se amuză și Caroline.

-Încetați, ciudaților. Caroline, mersi mult de tot. Rămân datoare.

-N-ai pentru ce, Elena. Ba chiar știu și cu ce mă poți ajuta.

-Nu îți fac cadou de Crăciun costumul ăla. E prea scump.

-Nu, e altceva.

-Cred că nu vreau să aud asta. Barbie, pardon, Caroline are fantezii urâte și nu vreau să iau parte la asta, zise Damon în timp ce se îndrepta spre scări.

Ca și cum nu l-ar fi auzit, Caroline continuă:

-Vreau să faci cumva ca Tyler să fie al meu. M-am săturat să fiu invizibilă pentru el.

-Mereu am știut că îți place de Tyler! am exclamat eu rapid. S-a făcut! Mâine e la tine acasă.

-De ce să așteptăm până mâine?

-Ok, îl sun chiar acum.

L-am mințit pe Tyler să vină acasă la Caroline pentru o petrecere cu întreaga clasă, ca de final de a XII-a. Nu credeam că o să și creadă idioțenia asta de poveste, dar a făcut-o.

-Eu plec, Caro. Mă suni după ce termini. Folosește-ți toate metodele de sedus. Tyler e un tip dificil.

-Da, Elena. Știu că și el a fost al tău. E timpul să nu te mai lauzi, Miss Elena, râse Caroline.

-Baftă, Caro. Mersi încă o dată. Te iubesc!

-Și eu.

Am ieșit. Am mers la Damon acasă cu gândul să îl văd pe adevăratul Stefan din nou. Și așa a fost.

Am urcat scările în grabă și am observat că Damon și Stefan se certau. M-am oprit la ușă și am ascultat.

-Stefan, mai bine încheiem această discuție aici. Oricum nu ești recunoscător și nu am de ce să mai vorbesc cu tine. Du-te la iubita ta Katherine.

-Damon…

-Am zis că terminăm aici. Elena, scumpo, nu-i frumos să asculți la ușă.

Am intrat zăpăcită în cameră și nu știam pe cine să ascult. Damon bălmăja ceva în timp ce Stefan zâmbea și mă saluta drăguț. Am alergat spre el și l-am luat în brațe. Peste umărul său masiv l-am văzut pe Damon. Era furios. I-am spus doar mișcându-mi buzele, fără să scot vreun sunet “Ce s-a întâmplat?”. Mi-a trimis gândul “Nu te băga”.

-Stefan, mă bucur mult că ești bine. Dar totuși, cum a reușit Katherine să te controleze?

-E mult mai bătrână decât mine. E suficient.

-Mă bucur că ești bine. Sper că acum ești alături de noi în lupta contra ei.

-Nu, Elena. Asta e problema. Stefan nu știe să mulțumească. Ba chiar va fi împotriva noastră în lupta contra idioatei ăleia.

-Nu o face idioată! răbufni Stefan.

-Nu pot să cred că încă mai ai sentimente pentru ea, răspunse mirat și Damon.

-Încetați! Ce se întâmplă, Stefan? Katherine a vrut să mă omoare.

-Știe. Dar nu îi pasă, Elena. Îl doare în…

-Încetează, Damon. Tu chiar nu știi să porți o discuție civilizată?

-Da, eu sunt cel care nu știe să… Știi ceva? O să plec și o să te las cu iubițelul tău, Stefan.

-Dam…

Nu am mai apucat să spun ceva pentru că ușa se închisese.

-Elena, știu că o să mă crezi nerecunoscător, idiot și…

-Nu! Nu cred asta.

-Dar Katherine m-a salvat în 1912 de la moarte. Nu merită să o omor. Am plănuit să o închid într-o pivniță, dar Damon vrea să facem totul cum vrea el.

-Stefan, e ok.

-Ok?

-Da. Nu trebuie să omorâm pe toată lumea ca Damon să fie mulțumit. Tot ce vreau e ca Katherine să fie pedepsită pentru gestul ei. Și dacă tu crezi că așa trebuie, e ok.

-Știu că nu înțelegi. Nimeni nu înțelege. Nici măcar eu. Dar, încă mai țin la ea și tu știi asta. Nu o pot lăsa să moară.

-Stefan, e ok. Katherine nu va muri. Dar trebuie să facem ceva cu ea înainte să mă omoare.

-De ce te vrea moartă?

-Damon mi-a spus că Katherine vrea să se răzbune pe Klaus. Omorându-mă pe mine, nu îi dă șansa lui Klaus să îmi bea sângele și să trăiască veșnic.

-Dacă Katherine va sta închisă într-o pivniță nu va mai putea face asta.

-Da.

-Elena, de ce ești cu mine?

-Pentru că m-am săturat ca Damon să facă mereu victime pentru că așa îi place lui.

-Atunci rămâi cu Stefan pentru totdeauna, Elena, a strigat Damon de la parter.

O lacrimă s-a prelins pe obraz. Eu și Damon o terminasem.

L-am văzut pe Stefan cum se apropie de mine. Nu știu ce avea de gând să facă. La început m-am gândit că o să mă îmbrățișeze. Apoi, un gând mi-a învăluit capul. Damon fusese gelos. Și eu eram. Nu mai gândeam, nu mai eram eu. Printre lacrimile ce curgeau și prin ochii încețoșați i-am văzut fața lui Stefan apropiindu-se tot mai mult de mine. Și chiar în momentul în care mi-a luat trupul între brațele sale uriașe pentru a mă îmbrățișa, m-am ridicat pe vârfuri, i-am ridicat bărbia și l-am sărutat. Pe STEFAN. Prima mea iubire, Stefan. Mi-am dezlipit repede buzele după un sărut deloc pasional. Nu mai gândeam și încă mă întrebam de ce făcusem asta. Nu am avut timp să răspund la întrebare pentru că am făcut-o din nou. L-am sărutat din nou, mai lung, mai apăsat, mai pasional. Eram pur și simplu dezorientată și nu înțelegeam de ce tot făceam chestia aia. Am realizat abia mai apoi că o făceam probabil din dorința de răzbunare. Nu acceptasem ca Damon să fie deasupra mea, să fie el cel care îmi dă papucii. Sau poate că o făcusem pentru că îl iubeam pe Stefan? Nu, asta nu era posibil. Stefan îmi era doar un prieten și știam asta. Ba știam chiar mai mult. Știam că mai nou, îi dădusem speranțe false lui Stefan. Că îl făcusem să mai creadă în iubirea noastră, o iubire stinsă de mult. Fusesem răutăcioasă și mă jucasem cu sentimentele pe care Stefan încă mi le mai purta. Din cauza lui Damon. Aș fi vrut să clarific situația, zău că aș fi vrut, dar nu puteam. Mâinile îmi tremurau și îmi simțeam tot corpul zbuciumat de o durere interioară care parcă îmi ardea stomacul. O durere care nu s-a stins nici după ce Stefan a părăsit camera.