-Caroline, sunt eu, Elena. Ai aflat vreo vrajă?

-Ohh, Elena, lucrurile sunt complicate.

-Ce s-a întâmplat? am întrebat-o eu brusc cu inima vibrându-mi nebunește.

-Mă tem că nu va fi așa ușor.

-De ce? Am găsit vrăjitoarea.

-Nu e doar asta. Uite, Elena, peste o oră la biblioteca din Central Park, ok? Am multe de povestit. Ia-l și pe Damon.

-S-a făcut, a strigat și Damon de la volan.

Am închis.

-Nu înțeleg ce naiba s-a mai întâmplat, am răbufnit eu.

-Cred că am eu o vagă idee, dar de data asta vreau să mă înșel.

Peste o oră eram la bibliotecă, așteptând-o nerăbdătoare pe Caroline. Damon nu vroia să îmi spună despre bănuiala sa, “ca să nu cobească”. Câteva secunde mai târziu am văzut-o cum venea tristă, cu părul ciufulit și nemachiată.

-Caroline, ești ok?

-Sunt bine. Hai să intrăm. Am multe de povestit.

Atmosfera bibliotecii era foarte plăcută. Încă mă gândeam de ce Caroline a ales un loc în care probabil orice vorbă era auzită și bine contorizată. Ne-am așezat pe niște scaune roșii din colțul cel mai îndepărtat al bibliotecii și am lăsat-o pe Caroline să povestească:

-Știu că ți-am spus că te voi ajuta în legătură cu Stefan.

-Și o vei face, am stăruit eu întrerupând-o rapid.

-Lasă-mă să îți spun Elena. Și încă îmi mai doresc să ajut, dar sunt atât de multe lucruri. Să încep cu începutul. După ce mi-ai închis telefonul am rămas singură cu cărțile mele de vrăji. Căutăm prin cele mai vechi volume de-ale bunicii, când un zgomot oribil s-a auzit în casa mea. M-am temut, o recunosc. Am întrebat fără speranța cine este, dar nu am primit nici un răspuns. Sau cel puțin, nu unul verbal. Pentru că în realitate, s-a stins lumina și începeau să se audă pași urmărindu-mă prin toată casa. Am închis ochii și am făcut o vrajă. Am aprins câteva lumânări în jurul meu, dar nu prea multe. Am văzut în lumina lor puternică un bărbat înalt cu o jachetă neagră și cu părul negru. Nu i-am văzut fața, dar părea extrem de fioros. L-am întrebat cine este, ce vrea, dar în zadar. Nu a răspuns, continuând să se apropie de mine. Stătea deja cu fața la mine și îi puteam desluși fața, dar crede-mă nu mai știu nimic. A șoptit doar câteva cuvinte și apoi s-a făcut nevăzut.

Caroline a oftat, de parcă se temea să ne spună ce a spus bărbatul. În cele din urmă și-a închis ochii și a spus:

-Mi-a spus doar “Nu o face, sau vei plăti cu viața”.

Am observat cum o lacrimă se prelinsese pe obrazul său moale. I-am luat capul în palme și apoi am îmbrățișat-o. Nu știam ce pot să spun, cum să reacționez. Încă mă întrebam cine era tipul și la ce se gândea. De unde știa de planul nostru, de Stefan și de cum încercam să îl aducem înapoi? Și ca și cum Damon mi-ar fi citit gândurile spuse:

-Oare Katherine ne-a auzit cum plănuiam? Eram la mine acasă și ea era jos cu Stefan. Așa cred. Dar, Caroline, trebuie să o faci. Te rugăm. Îți promitem că nu o să ți se întâmple nimic. Dar e mai mult de atât așa-i? De ce arăți așa și de ce ești nemachiată?

Caroline s-a temut prima dată să ne spună, dar apoi a început:

-Nu am mai căutat de atunci nici o vrajă, de frică. Nu am avut nici măcar curajul să te sun, Elena. Știu că sunt o lașă, o recunosc. Mi-am petrecut zilele în mod normal uitând puțin de faptul că sunt vrăjitoare până azi dimineață. Mi-am propus să încerc din nou să caut o vrajă. Teama îmi trecuse, aproape că uitasem de el. Și atunci a apărut din nou, în camera mea. Mi-a spus să încetez sau mă omoară. M-a luat de cap și mi-a întins gâtul spre el. Mi-era teamă să nu fie vampir și i-am promis că o să stau departe de cărțile de vrăji.

-Caroline, erai cu mama ta astăzi?

-Nu, era la serviciu.

-Dar totuși, pe numele cui este casa?

– Al mamei.

-Înseamnă că tipul care a intrat în casa ta nu era vampir.

-De ce spui asta?

-Nimeni nu l-a lăsat să intre. Mama ta nu a fost acasă, așadar…

-Așadar s-a prefăcut că te mușcă doar ca să te sperii, spusei și eu.

-Hai să aflăm cine e ăla, Caroline și să îl aducem pe Stefan înapoi, vorbi Damon.