Am rămas o secundă nemișcată. Mă speria Katherine și mă speria obiectul pe care îl ținea în mână. Mă speria chiar și zâmbetul său ironic. Am vrut să fiu prima care întrerupe tăcerea ce se lăsase, dar nu am reușit. Nu puteam să îmi deschid gura. Primul care a vorbit a fost Damon.

-Bună, Katherine. Au trecut cam mulți ani de când nu ne-am mai văzut. Și acum regret momentul în care te-am scos din mormântul ăla.

Simțeam cum îmi bubuie capul, cum camera se învârtea cu mine. Despre ce era vorba? Am rămas doar cu întrebarea.

– Da, nu-i așa? Regreți asta doar pentru că acum sunt lângă tine și îți pot simți inima cum bate cu putere pentru mine. Încă mă mai iubești, Damon.

Nu mai suportam asta. Am vrut să mă năpustesc asupra ei, dar Damon mi-a trimis gândul << Tu ai 18, ea 600. Încetează!>>. Nu vroiam să accept ideea că este mai puternică decât mine, dar l-am ascultat pe Damon.

-Da, rămâi cu visele tale mărețe, Katherine. De fapt, nici nu am de gând să te mai ascult. O să îți spun direct cum o să facem. Tu o să-mi spui care e tembela aia de vrăjitoare care te-a ajutat să îl controlezi pe Stefan chiar acum și chiar aici.

-Damon, Damon. Tu încă nu ai înțeles cine face regulile, așa-i? Uite cum facem. Tu pleci din casa mea înainte că eu să te omor și pe tine și pe iubițica ta și totul este bine și frumos.

-Hai să îți arăt eu cum facem, s-a repezit Damon. Tu îmi zici acum și aici cine e vrăjitoarea aia, sau…

-Sau ce, Damon? Mă ameninți?

-Damon, ăsta e planul tău? am intervenit eu. Nu o să ne zică niciodată nimic. Credeam că ești mai bun de atât.

-Sunt, a răspuns triumfător.

S-a întors spre Katherine și a continuat:

-Sau o să îl dezgrop pe iubițelul tău Tyler.

Un râs puternic a învăluit-o pe Katherine. Apoi a răspuns.

-Ca și cum tu chiar ai știi unde se află el.

-Atunci cine stă în fântâna familiei Lockwood?

-Damon, să nu îndrăznești.

-Mi-l dai pe Stefan, ți-l dau pe Tyler. Asta înseamnă să fi mereu cu un pas înaintea adversarului, Katherine. Ai atâtea de învățat de la mine.

Am văzut cum Katherine se zbătea de nervi. Pierduse și trebuia să o recunoască.

-Fie, a răspuns în cele din urmă. Dar războiul nu s-a terminat, Damon. Elena tot trebuie să moară.

-Cum ziceai că o cheamă pe vrăjitoarea aia? a întrebat Damon parcă plictisit.

-Vicky Donovan.

Damon a zâmbit. M-a luat de mână și am ieșit repede din casă.

Am cotit la stânga și am urcat în mașina sa. Când Damon a apăsat pe accelerație, l-am întrebat:

-Damon, ție chiar îți bătea inima când ai văzut-o?

-Tu chiar credeai că nu am un plan de rezervă?

-Tu încă o mai iubești?

-Tu chiar nu credeai în mine?

-Damon, stop! am râs eu. Eu am întrebat prima. Răspunde.

-Nu, Elena, nu o mai iubesc. Nu credeam că te îndoiești de mine. Katherine ar spune orice ca tu să nu mai fi sub protecția mea și să te poată omorî mai ușor. Acum, răspunde tu.

-Știam că mai ai un plan de rezervă. Mereu ai. Dar trebuie să îmi spui atât de multe.

-Despre?

-Despre tine, Katherine și trecutul vostru.

-Nu sunt prea multe de spus. Nu te-ai întrebat niciodată de ce Katherine îl vrea pe Klaus mort? Pentru că în trecut el a legat-o în lanțuri și a băgat-o într-un sicriu. Nu a omorât-o însă. Încă mă întreb de ce. Eram însă foarte îndrăgostit de ea pe atunci. Când am auzit ce s-a întâmplat am căutat-o prin toată lumea. Am găsit-o în cele din urmă și am eliberat-o. Dar ea niciodată nu mi-a mulțumit. S-a gândit doar la ea și la planul ei de răzbunare. D-aia vrea să îl omoare pe Klaus.

-De ce regreți că ai salvat-o?

-Singurul motiv pentru care am salvat-o era pentru că vroiam să fim iar împreună. Dacă aș fi știut că ea nu m-a iubit niciodată,crezi că aș mai fi salvat-o?

-Damon, dacă ar fi nevoie să omori una dintre noi, ai putea renunța la ea?

-Da, a răspuns hotărât. Elena, acum avem altceva de făcut. Sun-o pe Caroline. Spune-i că suntem pe cale să o găsim pe Vicky.

-Încă ceva. Cine e Tyler?

-Iubițelul ei. După ce am scos-o din mormânt a fugit, precum ți-am spus. Și-a găsit un alt bărbat pe care să îl transforme în vampir și de care să își bată joc. Cum a făcut și cu mine. După ce l-a transformat l-a aruncat într-o fântână. Am aflat de loc din întâmplare. Ăsta se numește atu, a zâmbit el.

-De ce nu l-a omorât pur și simplu?

-Doar ea știe. Îl lasă să sufere cum a suferit și ea. Nu găsesc alt motiv. Acum sun-o pe Caroline.