Mi-am relaxat mintea, încercând să nu întru în panică. Știam că era numai vina mea. Știam că îl salvasem doar pe jumătate pe Klaus, dar o dată cu el îl omorâsem pe Damon. Plus că tot nu îl cunoșteam pe Klaus din prezent. Trebuia să mă întorc rapid. Să schimb lucrurile. Să îl pun pe Klaus să nu plece cu Tatia. Trebuia să o las pe Tatia să se sacrifice. Nu aveam altă opțiune. Iar lui Klaus trebuia să îi spun să continue să trăiască, așa cum o face el mai bine. Apoi, trebuia doar să mă întorc în prezent și după ceva zile să mă întorc în trecut, să vedem unde a ajuns Klaus. Aveam o groază de lucruri de făcut, iar întrebarea supremă era pentru Bonnie.

-Bonnie, trimite-mă în trecut. Iar!

Bonnie se uită speriată la mine, vorbindu-mi din privire. Privirea mea însă o implora, îi spunea că nu am altă opțiune.

-Nu am altă opțiune! am țipat eu, ca să fiu sigură că înțelege ce vreau să spun.

S-a așezat în genunchi și a făcut din nou acea vrajă. Nu mi-a mai spus nimic, părea nervoasă. Apoi, m-am trezit în curtea părinților lui Klaus, trecând prin același minuscul portal. Mă întrebăm dacă acum Klaus mă recunoștea, dar ia-l pe Klaus de unde nu-i. Am văzut-o pe Esther și m-am apropiat de ea, trăgând-o de mână.

-Esther, unde e Klaus?

-Tu ești acea Caroline? mă întrebă ea, ușor crispată.

-Deci vă amintiți de mine. Da, eu sunt. I-am zâmbit ușor, iar ea s-a apropiat de urechea mea, șoptindu-mi cât de ușor poate:

-A plecat cu iubirea vieții lui, Tatia. A spus că așa l-ai sfătuit tu. Că așa e mai bine pentru toți.

-Ohh, știi unde a plecat? Vreau să îl găsesc.

-De ce? Nu e bine? Va muri? Klaus al meu va muri?

-NU! am țipat eu. În nici un caz nu voi permite asta. Uite, Esther, în timpul în care eu îl voi căuta pe Klaus, tu nu trebuie să faci absolut nimic cu copii tăi. Trebuie să îi transformi pe toți o dată. Da?

-Chiar dacă nu știu despre ce vorbești, e ok. Nu o să fac nimic cu ei. Klaus și Tatia au plecat în orașul vecin, de unde provine Tatia. Trebuie să mergi doar paisprezece kilometri pe jos. Drum bun!

14 kilometri?? Dar ce sunt eu? O mașină sau măcar o căruță nu aveau și ei? Ohh, pentru el aveam să o fac și asta.

-Mulțumesc, Esther! am spus eu și m-am îndepărtat rapid, gata să încep să alerg dacă e nevoie pentru a ajunge mai repede acolo.

Drumul a fost lung, dar a meritat. Cu ajutorul unor oameni destul de drăguți, i-am găsit pe cei doi într-o colibă destul de mică. Tatia era foarte frumoasă pentru vremurile acelea, în timp ce Klaus era… Klaus. Numele spune totul.

-Klaus! am țipat eu, strângându-l în brațe. Mi-a zâmbit ușor, întrebându-se probabil ce mai caut acolo.

-Caroline… ce s-a întâmplat?

Vocea lui ușoară mi-a trezit un al nouălea simț. Era atât de blândă, de duioasă. Îl iubeam. Îl iubeam, dar nu îi puteam spune asta. Aveam altceva de făcut.

I-am fixat ochii Tatiei și am vorbit, neluându-mi privirea de la pupilele ei închise la culoare.

-Tatia, trebuie să te întorci în orașul lui Klaus și trebuie să mori sacrificată. Îmi pare rău, dar e necesar.

-O să mă întorc în orașul lui Klaus și o să mor sacrificată. E necesar! repetă și ea, iar Klaus mă privi urât.

I-am explicat totul și l-am sărutat ușor pe obraz. Tot ce trebuia să mai fac era să mă întorc în prezent, iar apoi trebuia să o pun pe Bonnie să mă trimită iar în trecut, dar doar cu doi-trei ani mai în urmă. Totul era perfect. Am mers la vrăjitoarea lui Esther și am rugat-o să facă ceea ce mai făcuse. Să mă trimită înapoi. A zâmbit și a început să recite o vrajă în latină. Apoi, ochii i s-au mărit și a început să țipe:

-Nu mai pot, nu mai am putere. E cineva de pe partea cealaltă care nu te lasă să te mai întorci. Opune rezistență și e puternică. Ești blocată aici!

___________________________

Autor: Bianca & Miky

Corector: Miky