Elena și-a închis ochii. În vis, viziunile sale au început să fugă de la un monstru la altul. De la Damon la Klaus, de la Klaus la Damon. În cele din urmă mintea sa s-a oprit asupra unuia și coșmarul avea să înceapă. De fapt, nu era un coșmar. Elena avea cel mai frumos și mai liniștit vis pe care îl avusese vreodată, un vis la care poate nu se așteptase niciodată. Damon era acasă, erau o familie. Mâncau în jurul unei mese rotunde, stând pe trei scaune confortabile: ea, Karina și Damon. Da, Damon. Însă visul nu putea ține mult, așa cum nici o vară nu durează mult, așa cum nici un om nu rămâne veșnic pe pământ. Așa și visul ei s-a transformat repede într-un coșmar și zâmbetul de pe buzele sale într-un zâmbet de disperare. Damon plecase. Și nu avea să se mai întoarcă. Elena a sărit din pat, rămânând în capul oaselor, sprijinându-se în mâinile care acum păreau că nu pot ține nici o pană. Mâinile îi tremurau și păreau mai fragile ca niciodată.

-A fost doar un vis! își spuse ea în timp ce dădu drumul unei lacrimi.

________________________________________________________________

Dragă jurnalule,

Nu am crezut niciodată că voi mai visa ceva frumos cu privire la el. Dar de asemenea nu am crezut că totul se va petrece atât de repede și că visul va dispărea imediat. Nu credeam că îl voi visa, din moment ce m-am culcat cu o ură imensă pentru el. Pentru ceea ce a făcut. Venise acasă și aveam o familie. De ce încă îl mai aștept? De ce încă mai tânjesc după sărutarea lui, după atingerea lui, după iubirea lui, după iertarea sa? Simt că inima și mintea sunt într-un război cumplit. Una vrea ceva, alta altceva. Gata! Trebuie să îmi păstrez mintea clară, având în vedere că trebuie să lupt cu Klaus. Dar am impresia că războiul dintre inima și mintea mea este mai aprig decât cel dintre mine și Klaus. Salvează-mă… D.

_________________________________________________________________

Elena a decis că va face față. Va reuși. Planul său era perfect, nu avea cum să dea greș. Și dacă avea nevoie de cineva, acela era Stefan. Nici măcar nu s-a mai gândit cu ce să se îmbrace, lucru asupra căruia ar fi meditat altă dată ore în șir. A pus doar mâna pe o pereche de blugi albaștri, pe un tricoul alb mulat și a pășit spre camera Carinei.

Carina încă dormea. În dorința de a nu o trezi, Elena s-a oprit în fața camerei lui Stefan. Încrederea în sine parcă zburase însă, așa că s-a lăsat pradă unei emoții puternice și a mers spre sufragerie. Nu avea nici măcar un strop de curaj să îl înfrunte pe Stefan. Însă el avea.

-Elena, îmi pare rău pentru noaptea trecută.

Știa că trebuia să își înfrunte teama, să o ia de la început, să se concentreze pe planul său. Se întoarse.

-E ok! spuse ea, chiar dacă se mințea. Chiar dacă nimic nu i se părea ok. Trebuie să ne concentrăm pe altceva, continuă ea. Klaus a venit să mă vadă aseară, spuse ea în cele din urmă.

-Ce? De ce nu mi-ai spus? răbufni el. Stefan a ieșit din camera sa și a luat-o în brațe. Ești ok? Te-a… Respiră adânc. Te-a rănit? întrebă în cele din urmă. Își dăduse seama că e ok înainte că ea să mai răspundă. Corpul său părea curat, nici urmă de miros de sânge.

-Sunt bine. Mi-a cerut să mă căsătoresc cu el.

-Ți-a cerut să ce? întrebă el. Dar nu a mai avut nevoie de un răspuns, pentru că i-a văzut inelul cu piatră albastră cum stă pe degetul său.

-Mi-a cerut să mă căsătoresc cu el. Mi-a spus că nu plănuia să mă răpească, ci să se căsătorească cu mine. Vrea să avem o familie. Vrea să învăț să îl iubesc.

-Și presupun că nu ai de gând să te căsătorești cu el, nu-i așa? Stefan îi ridică mâna și se uită la inel. Elena uitase că încă îl purta.

-Nu, nici gând. Nu am de gând să fac asta. Dar am de gând să îl fac să creadă asta, pentru a câștiga ceva timp.

-Te joci cu focul, Elena. Nu e bine să faci asta cu Klaus.

-Am un plan, Stefan. Dar am nevoie de timp ca să îl pun în mișcare. Fără timp, planul meu nu va reuși.

-Ce fel de plan ai tu?

-Am pus-o pe Bonnie să lucreze la niște vrăji de protecție pentru Carina, dacă mi se va întâmpla mie ceva.

-De câte ori să-ți mai spun că nimic nu o să ți se întâmple ție sau Carinei?

Elena s-a uitat la el. Și-a încrucișat mâinile la piept.

-Dar, Stefan, se va întâmpla ceva cu mine. E de neevitat. Tu mă vei trasforma. Când mă vei transforma, se va declanșa vraja de protecție, iar Klaus nu va fi în stare să o atingă pe Carina. Nimeni nu va fi în stare, cu excepția familiei.

-Asta nu îl va opri pe Klaus să te omoare.

-Aș prefera să îmi încerc norocul ca vampir cu Klaus, decât să îmi petrec o eternitate cu el, ca om.

-Trebuie să existe altă cale. Nu asta e ceea ce îți dorești. Chiar tu ai spus că niciodată nu ți-ai dori să fii un monstru.

-Fata mea nu e un monstru! În plus, este pentru ea. Nu am de gând să rămân umană doar pentru că nu-mi place să fiu vampir, în timp ce fata mea rămâne fără mamă. Având în vedere că e un vampir, vreau să fiu și eu unul. Să îmi petrec eternitatea cu ea. În plus, nu voi deveni un monstru ca Damon, pot fi un monstru <bun>, ca tine.

-Elena, nu pot face asta. Nu cred că te pot omorî.

-Ai cel mai important lucru de care am nevoie și ăla e sângele tău. Înainte de toate, mă voi duce la Bonnie să văd dacă a reușit cu vrăjile și dacă a contactat-o pe mama sa. Apoi îi voi spune lui Jeremy să aibă grijă de Carina, pe parcursul întregii zile. O voi aduce pe Bonnie să facă vrăjile, iar tu mă vei transforma imediat ce Klaus va pleca.

-Elena, ești sigură de asta? Adică, dacă este despre Damon, te pot ajuta să uiți. Nu trebuie să te transformi pentru asta.

-Tu nu înțelegi? Nu-i despre Damon, e despre viața mea și a fiicei mele. Am totul sub control. Acum mă duc să o trezesc pe Carina și o voi duce la Jeremy. Am nevoie să o suni pe Bonnie și să îi spui să fie aici într-o oră. Poți face asta pentru mine?

-Da.

-Ok, ne vedem într-o oră. Elena l-a sărutat pe obraz.

______________________________________________________________

-Neața, mami!

-Neața, iubito. Cum ai dormit? întrebă Elena în timp ce îi căuta haine micuței în dulap.

-Am dormit chiar bine. Mami, tati a venit să mă vadă în dimineața asta.

Elena era șocată. S-a pus în genunchi, în fața patului micuței.

-Ce vrei să spui, scumpo?

-Când m-am trezit, el era aici, lângă mine, mami. Se juca cu părul meu. Ba chiar mi-a spus “iubito”, cum îmi spui tu.

-Ești sigură că era tati? Ești sigură că nu a fost un vis?

-Nu, mami. A fost aici. Mi-a spus să nu vorbesc și să mă prefac că dorm. Uite, mi-a dat acest ursuleț și mi-a spus că își cere iertare că a lipsit de la ziua mea. Mi-a mai spus că nu va mai lipsi la următoarea și că mă iubește.

Elena a luat-o pe micuță în brațe.

-Este ok, iubito. Mami e aici.

-Mami, de ce ești speriată? Tati nu era speriat și nici nebun. Ne iubește, mi-a spus el, mami!

-Hai, iubito. Hai să te îmbrăcăm. Mergem la unchiul Jeremy. Te vei juca cu el azi.

-Ok, mami.

Elena încă se uita în jurul camerei. Nu îi venea să creadă că el fusese acolo, că fusese cu ea și nu spusese nimic. Sigur nu o vroia pe Elena, altfel de ce ar fi stat acolo liniștit, fără să o anunțe de venirea lui? De ce venise? De ce acum? Elena se îndreptă spre fereastră, în timp ce Carina se îmbrăca.

-Damon, ești aici? întrebă ea încet.