Elena s-a oprit pemtru un moment. Dacă ar fi iubit-o, atunci de ce pleca? Din nou? De ce nu rămăsese? De ce e atât de supărat pe Stefan? Elena nu lăsă lucrurile astea să o deranjeze. Pentru prima oară în ultimii cinci ani era fericită. Și acum avea toate motivele să lupte. Să lupte pentru el, pentru ea, pentru fata sa. Klaus nu avea să câștige. Nu acum. Pentru că acum simțea că îl va avea din nou. Și nu avea să îl mai piardă. Niciodată!

Elena se îmbrăcă mai special. Simțea nevoia să o facă. Își luă o cămașă lungă de noapte din mătase, albă. Avea să “se căsătorească” și să se transforme într-un vampir, așa că simțea nevoie de ceva special. Singurul lucru care lipsea era o modalitate de al învinge pe Klaus. Una care să meargă. Dar prima data știa că trebuie să își facă jumătatea de plan și să îndepărteze pe oricine ar fi putut să o oprească.

_________________________________________________________________

Elena stătea, plimbându-se prin casă când Stefan bătu la ușă.

-Hei. Fetele au terminat. Imediat ce te voi transforma, doar tu și familia ei va putea să mai intre în camera sa. Și, oricine o va atinge și nu face parte din familia sa de sânge va fi rănit.

-Bun. Acum trebuie doar să îl așteptăm pe Klaus. Deci, îi voi spune că mă mărit cu el. Apoi tu mă vei transforma.

Stefan se așeză în pat.

-Elena, ești sigură? Adică, acum că Damon e înapoi…

Elena se așeză lângă el.

-Am de gând să mă lupt cu Klaus pentru acea parte din mine care va mai rămâne umană. Ești sigur că vei fi în stare să mă omori?

-Vreau doar să fiu sigur că ai destul sânge în corp. Mi-e frică că sângele nu va fi suficient și îți voi rupe gâtul și nu te vei mai întoarce printre noi.

-Auci! Elena își puse mâna pe gât.

-Scuze, nu trebuia să zic asta. Vrei tu neapărat ca eu să fiu cel care te omoară? Stefan își puse capul între palme. Nu cred că voi putea face asta!

-Sigur că poți, Stefan. Să-mi rupi gâtul sună cam aspru. Poți pur și simplu să-mi bei sângele, să te hrănești cu mine.

-Nu știu. Presupun că voi decide la fața locului. E aproape timpul, trebuie să plec. Stefan îi sărută mâna Elenei, jucându-se cu inelul său. Începu să râdă și ieși din cameră.

_________________________________________________________________

Elena se ridică din pat și merse până la fereastră. Nu îl vedea. Merse până la pat, până la fereastră și tot așa zeci de minute. Nu știa ce trebuia să facă. Să îl aștepte, să se culce? “Ce trebuie să faci când te măriți cu cineva pe care nu îl iubești?” se întrebă ea. Dar înainte să își ofere un răspuns, el apăru în spatele său. Presându-și mâinile de gura sa. Cât și-ar fi dorit să fie Damon, dar nu, era Klaus.

-Deci, dragostea mea frumoasă, trebuie să-mi dai un răspuns.

Elena se gândi să nu îi spună din prima “da”, ci să mai afle câte ceva.

-Klaus, de ce vrei să te căsătorești cu mine?

-Ți-am spus iubire, vreau să fim o familie.

-Și vrei să trăim împreună pentru totdeauna? Elena se întoarse și îl privi în ochi.

-Da.

-Dar eu sunt un om. Mă vei transofrma?

-Nu știu iubire.

-Dacă mă vei transforma nu vom mai putea avea copii, așa-i?

-Dacă te voi transforma, te voi transforma după ce vom avea deja mulți copii hibrizi, ca să ne trăim eternitatea împreună, alături de ei.

-Deci, tu vrei să fiu soția ta pentru a putea să-mi folosești sângele, să îți creezi copii hibrizi?

-Da iubire. Am nevoie de tine pentru a-mi creea o familie.

Elena se întoarse, cu spatele la el.

-Credeam că vom fi o familie adevărată: eu, tu, Carina și copii noștrii.

-Dar vom fi. O trase lângă el. Vrei să-mi spui că te vei căsători cu mine doar dacă nu îți voi folosi sângele ca să-mi fac copii hibrizi?

-Da. Dacă vrei să ne căsătorim, trebuie să îmi promiți că nu îmi vei face rău.

-Nu am nici o intenție să te rănesc. Dar, ca să ne petrecem eternitatea împreună, trebuie să te transform.

-Da, dar nu să mă folosești pentru a-ți creea copii.

-Deci tu crezi că ne vei putea iubi, pe mine și pe copii noștri, fără să te uiți la noi ca la niște monștrii?

-Sigur că îmi voi iubi copii. Și nu îi voi vedea ca pe niște monștrii. Nu mă uit la Carina ca la un monstru. O iubesc cu toată ființa mea și voi face orice pentru ea.

-Asta înseamnă că te vei căsători cu mine?

-Da, Klaus. Mă voi căsători cu tine. Dar asta nu înseamnă că te voi și iubi.

-Asta e ok. Voi avea tot timpul din lume să te fac să te îndrăgostești de mine și eu de tine. Bun, hai să o luăm pe Carina și să mergem.

Elena rămase mută. Nu credea că trebuie să plece chiar în acel moment.

-Stai, credeam că vrei să ne căsătorim.

-Da, vreau.

-Atunci, de ce e nevoie să o trezim pe Carina?

-Nu ți-am spus unde ne vom căsători. Mama o va face. Să mergem.

-Dar Carina nu-i aici. E cu fratele meu. Și am crezut că vom avea o nuntă mare, având în vedere că îmi voi petrece restul vieții cu tine. Nu ar trebui să fie o nuntă mare, cu toți prietenii?

-Ok, peste două zile la casa fratelui meu. Ne vom căsători, iar apoi vom pleca în luna de miere unde îmi vei oferi și primul nostru copil. Klaus o trase spre el și o sărută. Elena îl împinse. Hai Elena, dacă tot ne vom căsători peste două zile, ar trebui să fii pregătită. Klaus își înfășură mâinile în jurul taliei ei, apropiindu-și corpul la un milimetru de al său. Începu să îi sărute gâtul, umerii, fața, iar apoi buzele. Elena încercă să nu îl mai împingă, dar nu îl sărută la rândul ei.

-Un pic mai bine, iubire. O să fie și mai bine cu timpul. O să îți trimit planul pentru nuntă curând. Ne vedem în două zile.

________________________________________________________________

Elena simți nevoia să vorbească cu Stefan. Coborî la parter și merse în sufragerie, însă Stefan nu era acolo. Urcă în camera sa și bătu la ușă.

-Stefan?

-Da, intră.

Stefan stătea în pat.

-Ești ok? întrebă Elena.

-Da, sigur. Ce s-a întâmplat?

Elena putea simți că ceva nu era bine.

-Klaus tocmai a plecat.

-Totul a mers conform planului? întrebă el privind-o în ochi.

-Da. A vrut să ne ia azi, dar am reușit să obțin două zile. Hei, ești sigur că ești pregătit pentru asta?

-Vrei să o fac chiar acum?

-Da. Cu cât mai repede cu atât mai bine. Trebuie să câștigăm timp pentru a planifica ceva. Stefan luă încă o înghițitură din paharul său. Stefan, cât de mult ai băut în seara asta?

-Nu contează. Sunt un vampir. Pot să beau cât vreau. Stefan își mușcă mâna și o împinse pe Elena în pat. Hai să o facem. Elena mușcă cât de mult putu și încerca să bea cât mai mult sânge. Ochii lui Stefan începură se se înroșească și numeroase vene începură să se contureze pe fața lui. Își trase mâna departe de gura Elenei. Apoi, se apropie cu un cuțit de gâtul său și i-l zgârie ușor. Elena scrânci din dinți. Auzi un mârâit din partea lui Stefan dar nu se temu.

Chiar în momentul în care Stefan avea să o omoare, fu purtat în aer și lovit de birou.

-Ce dracu crezi că faci, frățioare?

Elena rămase statuie. Își atinse gâtul. Nu avea nimic.

-Termin ce ai început tu acum cinci ani! țipă Stefan în timp ce se ridica de jos.

-Îi scurgi sângele din corp? Știu că am rănit-o când am plecat, ba chiar am spus și lucruri îngrozitoare, dar nu cred că am încercat vreodată să o scurg de sânge.

-Nu îi scurg sângele. Am vrut doar să mă joc un pic cu ea înainte să apari tu.

Damon nu putea să creadă ce tocmai îi spusese Stefan.

-Știi, frate, dacă ai fi ținut atât de mult la Elena nu m-ai fi mințit toți acești ani.

Elena nu îi putea privi. Însă îl văzu pe Damon aruncat în fața sa. Probabil că Stefan îl lovise. Putuse să vadă mai multe fulgere. Însă nu înțelegea ce se întâmpla. Tot ce știa era că cei doi se luptaseră. Dar de asemenea știa că avea un lucru de terminat. Așa că, se apropie de geam și vruse să se arunce. Chiar atunci, Stefan se aruncă după ea și căzu pe fereastră în timp ce Damon o apucă la timp de picior și o opri.

-Ce dracu faci, Elena?

-Trebuie să termin tranzacția. Dacă nu, vraja nu va funcționa.

-Nu știu despre ce vorbești, dar nu vei face asta. Ușor, sângele ei avea să se scurgă din corp și tranzacția nu mai putea fi făcută.

-Damon, trebuie să fac asta.

-Nu, nu trebuie. Eu sunt aici și voi găsi o altă soluție pentru această problemă, pe care nici nu o cunosc. Așa că mai întâi trebuie să-mi spui ce s-a întâmplat, începând cu… asta! Damon îi ridică mâna pe care Elena își ținea inelul.

-Mă căsătoresc cu Klaus în două zile.

-Ce? Nu, nu, nu, nu. Damon o sprijini și se îndreptară spre camera ei.

-Damon, sunt ok. Pot să merg. M-am și vindecat. Probabil că nu mai am strop de sânge de-al lui Stefan în corp. Damon a așeză în pat. Elena se ridică și merse la fereastră.

-Stefan? îi strigă ea numele.

-E afară, vindecându-se. Lasă-l.

-Despre ce vorbeai când i-ai spus că te-a mințit?

-Îți voi spune doar după ce îmi vei spune și tu toată povestea cu Klaus și fata noastră.

-S-a făcut. Dar trebuie să mă schimb, sunt plină de sânge.

-Awww, sigur. Te las. Mă întorc imediat.

Elena se îndreptă spre dulap. De data asta îi păsa ce purta. Știa că era importantă vestimentația cu care apărea în fața lui. Își luă o bluză roșie drăguță și o pereche de blugi strâmți. Se puse apoi în pat. Chiar în momentul în care se așeza în pat ca să se îmbrace, cineva bătu la ușă.

-Elena!

-Așteaptă, nu sunt…

Înainte să poată termină propoziția, Damon era acolo, sărutând-o ușor. Doamne, cât de dor îi era de el. Cât de dor îi era de buzele lui.

-Staii! râse Elena. Avem multe de discutat. Nu putem așa, să ajungem deja aici.

Damon se îndepărtă de ea, plângându-se.

-Dar tu mă iubești, așa-i?

-Da Damon. Cu fiecare părticică din corpul meu.

-Atunci, pot aștepta. Damon îi sărută nasul și părăsi camera.

Elena se aruncă în pat. Se ura pentru că îl oprise.