Elena s-a îndepărtat puțin de băieți. Părea șocată.

-Elena, trebuie să știi ce avem de gând să facem pentru a te proteja de Klaus. Stefan aproape că plângea.

-Nu Stefan. Am o petrecere a fetei mele, așa că trebuie să ne oprim chiar acum. Am lungit prea mult această discuție, în timp ce ea stă acolo singură. De ziua ei. Astăzi, trebuie să vorbim doar despre ea, despre nimeni altcineva. Klaus nu este aici. Și ar fi cu adevărat nebun să vină într-o casă plină de vampiri și vârcolaci. Elena a ieșit din cameră.

-Stefan, e doar șocată. Nu-ți face griji, facem noi ceva. Klaus nici măcar nu o să o atingă, nu dacă noi suntem aici. Kol se străduia să îl facă pe Stefan să se simtă mai bine.

-Ea… Ea are un plan. O știu, Kol. Nu stă niciodată deoparte, fără să facă ceva. Acum, nu mai raționează corect, și ar putea să își facă un plan cu totul greșit. Sper doar să își dea la timp seama de el și să nu plece cu Klaus singură.

-Asta nu se va întâmpla, Stefan. Pentru că dacă se ajunge până acolo, dacă Klaus o va lua cu el, ăsta va fi sfârșitul ei. El e un original, ea e umană. Nu va supraviețui nici o secundă în plus. Nu are nici o șansă.

-Ca și cum ar fi avut vreodată vreo șansă în fața lui. Și totuși, au trecut șase ani și încă este în viață. Dar niciodată nu e prea târziu. Elena se joacă cu propria ei viață. Stefan făcu un pas către ușă. Haide, Kol. Elena are dreptate. Am vorbit prea mult despre asta. Avem afară o fată care ne așteaptă, spuse Stefan.

-Stefan! spuse Kol, dar e tot ce mai apucase, pentru că Stefan ieșise deja.

Elena merse direct spre camera sa pentru a se îmbrăca pentru petrecere. Apoi, merse în camera fetei. Bonnie încă se juca cu păpușa de la Elena cu Carina.

-Wow, mami! Arăți superb.

-Mulțumesc, scumpo! Acum, e rândul tău să te îmbraci. Ți-am lăsat rochița pe pat, du-te și îmbracă-te și apoi vin-o aici să îți facem părul, ok?

În loc să răspundă, sări din pat și ieși din cameră țopăind și cântând un cântec vesel.

-Bonnie, am nevoie de tine. Trebuie să găsești două vrăji. Sunt destul de greu de găsit, așa că s-ar putea să ai nevoie și de ajutorul mamei tale.

-Ce vrăji?

-Prima vrajă este pentru camera Carinei. Vreau o vrajă care să nu îi mai permită nimănui să între în camera sa, fără să fie invitat. Cu excepția familiei. A doua este pentru ea. Pentru protecția ei, mai exact. Vreau ca nimeni să nu o poată atinge, cu excepția familiei. Dacă au nevoie de ea, să mă ia pe mine. Și aș mai vrea ceva, o altă vrajă, dar de care să nu afle nimeni.

-Ok. O să le încerc pe primele două în această seară. O să caut prin cărțile de vrăji ceva despre asta, iar dacă nu găsesc nimic, o sun pe mama. Dar, care este cea de-a treia vrajă pe care trebuie să o fac?

-Uite, asta e o scrisoare pentru Damon. I-am scris câteva rânduri și i-am atașat și o poză cu Carina. Dacă se întâmplă ceva cu mine, dacă mă ia Klaus, vreau ca tu să faci o vrajă de localizare și să trimiți această scrisoare acolo. Trebuie să o vadă. Sigur când o va vedea, o va recunoaște și o va lua cu el. Vreau ca după plecarea mea, Carina să trăiască măcar alături de un părinte care să aibă grijă de ea și să o protejeze. Și te rog, nu-i spune lui Stefan.

-Elena. Ea are deja doi părinți care au grijă de ea și o protejează. Tu și Stefan.

-Este dreptul lui Damon să își vadă fata. Bonnie, îmi promiți că vei face asta?

-Îți promit.

-Mamiiii, animalele sunt aici. Animalele sunt aici. Trebuie să te grăbești să îmi faci părul, spuse micuța agitată.

-Gata, am lăsat-o pe mami liberă, spuse Bonnie, în timp ce părăsea camera. Ne vedem jos! a strigat ea.

____________________________________________________________

Invitații începuseră să apară. O dată cu ei veniseră și Tyler și Rebekah. Caroline apăru și ea, ținând de mână un copil. Era îmbrăcată superb, cu o rochie roșie care îi evidenția formele.

-Elena, ai cei mai tari copii la petrecere, spuse ea râzând.

-Da, știu că au venit și ei. Nu înțeleg de ce.

Caroline lăsă o lacrimă să curgă.

-Caroline, tu și Tyler a-ți rupt-o de mult.

-Știu Elena. Dar îmi iese fum pe nas când îi văd împreună. Ooh, apropo, unde sunt Matt și Jeremy? Aș vrea să îl fac gelos cu unul dintre ei.

-Ooh, serios Caroline? Matt nu cred că va fi pe aici. E cam supărat, știi tu. Iar Jeremy, este cu prietena sa. Mă bucur că și-a găsit o prietenă umană. De ce nu încerci cu Stefan?

-Nuu, toată lumea știe că nu s-ar da la mine. El te iubește pe tine, Elena. Cu toții am văzut cum te privește, cum se comportă cu tine. Și, în plus, o iubește pe Carina ca pe propria lui fată.

-Nu începe iar chestia cu Stefan. Ți-am mai spus de o sută de ori. Îl iubesc pe Damon. Doar pe Damon. Și dacă nu ai cu cine să te “joci”, du-te acolo. Kol și-a adus niște hibrizi cu el. Vezi doar să nu te muște. Și dacă totuși o să o facă, avem niște sânge de-al lui Klaus în cămară. Uite-i! adăugă ea glumind, uitându-se la bărbații din jurul lui Kol. Du-te.

-Încerci să scapi de mine, Elena?

-Dacă aș fi vrut să scap de tine, nu te-aș fi invitat, nu crezi? Elena zâmbea. Distrează-te!

Elena se plimba printre musafiri, încercând să pară o gazdă bună. Stefan veni lângă ea și, frecându-și mâinile ușor, spuse:

-Mă bucur că totul a ieșit cum trebuie. Ești gata pentru tort?

-Da, mă duc acum să-l iau.

-Nu, tu stai aici. Bucură-te de petrecere, mă duc să îl iau eu. Stefan o sărută pe frunte.

-Ok, o să o chem și pe Carina.

În timp ce Stefan se îndepărta, Elena auzi un pahar spărgându-se. Fugi în sufragerie, însă acolo nu era nimeni. Doar paharul spart.

-E cineva acolo? Heiii! Nu a răspuns nimeni. Elena a mers în camera sa de unde și-a luat o jachetă. Când vroia să coboare scările, a auzit dușul pornind. Merse direct în baie, însă nimeni nu era acolo. Văzu însă, pe oglindă, scris cu litere mari mesajul <Al cui este copilul ăsta?>