Întregul fic se bazează pe ideea bunei noastre prietene C0rinutza, căreia îi mulțumim pentru ideea strălucită.

O sumedenie de lumânări stăteau întinse în jurul nostru, alături de cărți groase și vechi deschise la anumite pagini. Lângă ele se aflau diverse pergamente cu vrăji și alte câteva surse de lumină, precum chibrite, brichete și lămpi stinse. Am văzut-o pe Bonnie cum trage aer în piep, îmi face cu ochiul, iar apoi îi închide. Vraja ei avea să îmi spună cu cine mă potrivesc. Aiurea! Nu credeam în chestiile astea, dar merită să încerc, din moment ce relațiile mele cu Matt, Tyler, Jeremy, Elijah și Klaus eșuaseră. Pur și simplu ei nu erau pentru mine. Și dacă cineva m-ar întreba la cine am ținut cel mai mult, aș răspunde clar și sincer: Klaus. Brunetul ăla cu ochi albaștrii chiar mă făcuse să mă simt bine în preajma lui, fusese de altfel și singurul după care plânsesem. Chiar mă gândeam dacă aveam să fiu vreodată fericită, pentru că nici o relație de a mea nu durase mai mult de opt luni, deși la coadă stăteau mulți alți liceeni. Jumătate din liceenii clasei a doisprezecea mă visau, însă nu îndrăzneau să mi-o zică. Cealaltă jumate se aliniase deja în cercul de iubiți ai Elenei Gilbert, dar doar cinci dintre ei obținuseră un “Da”, la care visaseră o viață întreagă.


Adică nu mă laud eu cu faptul că sunt Miss High School, dar pur și simplu întregul liceu era îndrăgostit până peste cap de mine. Un singur tip nu îmi căzuse niciodată în plasă, deși el era singurul căruia îi dădeam cu adevărat speranțe. Brunet, cu ochii verzi și cu un șarm extraordinar, Damon Salvatore, fratele mai mare al lui Stefan Salavatore, îmi făcuse ochi dulci mult timp. Îl refuzasem la început, însă cu timpul îmi dădusem seama pe cine pierdusem. A fost prea târziu, pentru că nu s-a mai întors. A revenit de curând în oraș și aș putea să îl am oricând doresc, dar nu vreau să se mai întâmple. Nu vreau să se întâmple ce s-a întâmplat și cu ceilalți și anume să îi resping ca să nu afle ce sunt. Da, soarta a fost foarte crudă cu mine și din cauza a ceea ce sunt nu pot să fiu cu nimeni, de frică să nu afle și să nu fie nevoie să îi trimit în alt oraș, făcându-i să uite tot ce s-a întâmplat.

-Elena! Ești aici?? țipă Bonnie la mine.

M-am trezit din amintirile mele și am privit-o. I-am făcut un semn că poate începe și a zâmbit. Și-a închis din nou ochii și a început să recite ceva în latină. În câteva momente, cartea din fața ei s-a închis, iar în copertă au început să se scrijelească litere, formând un cuvânt. Nu puteam să cred. Am rămas șocată.

-Bonnie! am strigat eu, zdruncinând-o și făcând-o să își întrerupă vraja. Ai greșit vraja! Nu se poate.

-Ce scria Elena?

Mi-am mușcat buza de jos.

-Damon Salvatore.

A râs.

-Ai greșit Bonnie. Nu are cum. Adică nu am cum să mă potrivesc cu el. Sau poate, dar nu am cum să fiu cu el. Imposibil.

-Elena, vrăjile nu mint.

-Asta a făcut-o.

Era imposibil. Eu și Damon nu aveam să fim împreună niciodată. Îmi părea rău că o pusesem să facă vraja asta. Acum imaginea lui nu îmi mai ieșea din cap.