Lumina soarelui strălucea în camera mea, în ochii mei. Îmi mijeam ochii împotriva luminii dure, în dorința de a vedea ceva. Când m-am așezat în pat, un val de amintiri mi-a cuprins mintea. Frânghia care mă ținea legată de scaun. Lumina slabă din cameră. Buzele lui Damon deasupa alor mele. Mi-am atins gura, amintindu-mi de sărut. Am sărit în sus, infuriindu-mă de mine însămi. De ceea ce făcusem.

“Trebuie să oprești chestia asta, Elena!” mi-am spus eu. “Pentru tine. Pentru Stefan” am gândit dând din cap afirmativ în timp ce căutam în grabă printre sertarele dulapului meu haine noi.

“Mă duc să îl văd pe Damon și să îi spun să stea departe de mine, mi-am spus eu. De ce m-a legat? Doar ca să mă sărute? O să îi spun să se oprească înainte să ajungă prea departe. Sună bine” mi-am zâmbit eu.

Am tras în parcarea familiei Salvatore și am ieșit ușor din mașina mea neagră. Am mers până la ușa din față, am sunat la sonerie și am așteptat. Deodată, ușa s-a deschis iar în spatele său stătea Damon.

-Bună Elena, a flirtat cu ochii strălucindu-i. Inima mea a început să bată cu putere.

-Trebuie să vorbim, Damon! am spus calmă. S-a dat la o parte din fața ușii.

-Te rog, intră, a spus el cu un zâmbet uriaș pe față. Am respirat adânc și am intrat în casă.

-D-Damon, am început eu, întorcăndu-mă cu fața spre el. Nu am reușit să spun mai mult pentru că în secunda următoare eu eram lipită de un perete, iar el, cu fața spre mine, la un milimetru.

-Damon! am strigat eu. A zâmbit.

-Da, Elena! a șoptit el ușor. Am simțit cum coloana mea vertebrală e ruptă în două.

-Nu o face! am spus eu slab. Tu și eu… Nu putem!

-Elena, Elena, Elena, a repetat el batjocoritor. Sigur că putem.

-Stefan!

-Stefan nu-i aici. Și nici nu va fii pentru o vreme.

-Damon!

-Elena, m-am plictisit de jocurile tale. Știu că a fost prea mult să te leg, dar măcar am reușit ce vroiam.

-Ce-ce ai reușit? am întrebat eu. Damon s-a apropiat de urechea mea.

-Ai recunoscut că mă vrei. I-am simțit buzele atingându-mi gâtul, făcându-mi inima să bată nebunește.

-De ce trebuie să faci asta?

S-a tras deoparte și a început să mă urmărească cu ochii săi pătrunzători, neputându-mă scăpa din ochi. Corpul mi se cutremura.

-Pentru că ești o fată extraordinară, Elena.

Apoi, buzele sale le atingeau, din nou, pe ale mele. Parcă se năpustiseră asupra mea, cu foc. Nu mai gândeam. În schimb, simțeam. L-am sărutat apăsat, gemând în gura lui. Mi-am băgat degetele prin părul său și i le-am simțit și pe ale lui pe spatele meu. În momentul ăla, nu-mi păsa că nu ar fi trebuit să fiu acolo, că nu ar fi trebuit să fac ce făceam, că nu ar fi trebuit să mă sărut cu Damon, fratele ex-ului meu. Nici măcar nu îmi păsa dacă Stefan ar fii venit acolo și ne-ar fi văzut. Tot ce vroiam era ca momentul să nu se termine niciodată.