În acele momente îmi doream să fiu uman. Să fie ușor să mă omor. Doar mișcam puțin de volan, cădeam în râu și muream. Dar nu, eu trebuia să mă auto-înjunghi, ceea ce era mai rău decât a te înjunghia cineva. Dar nu îmi păsa. Tot ce voiam era să mor. Nici nu mai conta modul în care o făceam. Nu aș fi putut trăi o viață întreagă cu gândul că Elena era cu altul. Nu. Nu puteam, nici măcar dacă voiam. Era imposibil.

Am zburat pe șosea cu mașina, a cărui volan vibra de la puterea cu care era ținut. Nu mă puteam calma, nu știam ce urma să fac. Aveam atâtea variante: Să îl omor pe tâmpitul ăla, să o omor pe Kath, să o omor pe Elena, sau să mă omor pe mine. Păcat că toate planurile mele includeau moartea,ceea ce mă făcea un criminal pentru că asta urma să devin. Nu aveam să renunț la propria mea viață, doar pentru că am clacat. Nu! Urma să o fac pe acea Gilbert să sufere, cum nu a suferit nimeni niciodată. Și chiar dacă gesturile mele erau pline de răutate, ele păreau totuși patetice. Dar zău că nu îmi mai păsa. Renunțasem la ideea să mă omor, pentru că asta ar fi fost o pedeapsă mult prea ușoară pentru cea pe care o iubisem. Și la urma urmei, singurul care avea să sufere eram eu. Pe ea nu o mai interesa nici cât negru sub unghie de mine.

Am ajuns acasă și am coborât în pivniță. Am golit toate pungile de sânge din ladă, cam opt sute la număr și am plecat în pădure, unde aveau să moară alte opt sute de animele și încă câteva zeci de oameni.

Elena’s Pov:

Am mințit, l-am mințit. Sper doar să nu facă vreo prostie, sau o să regret toată viața că m-am născut. Am dat drumul la televizor, târziu în seara aia, convinsă că ăsta era singurul lucru care mă putea calma. Am greșit mult însă. Pe ecranul televizorului, Amy Wesley anunța o știre bombă.

“Mystic Falls-ul tremură din toate încheieturile după ce, numai în această noapte, o pădure întreagă a fost lăsată fără animale, ele zăcând acum cu gâtul rupt și disecate de sânge. Alte șaizeci și șase de persoane au murit, în același fel. Se pare că un supranatural s-a ivit în oraș și se hrănește cu tot ce apucă. Oricare om poate fi următorul. Nu s-au găsit încă probe incriminatorii, dar se vorbește despre unul dintre membrii familiei Salvatore, pentru că tot ei au mai fost o dată banuiți de așa ceva. Atenție, urmează imagini șocante! ”

Am închis televizorul și am aruncat cu telecomanda în el. Nu voiam să văd acele imagini. Știam cine era. Știam că Damon își vărsase toți nervii pe animale și oameni nevinovați, și asta numai din cauza mea. Trebuia să fac ceva.

A doua zi goneam pe șosea. Când am ajuns în fața casei lui, m-am oprit brusc. Niște sunete de femeie se auzeau din casă. Aveam însă să îl pun la punct pe băiatul ăsta, care se întrecuse cu gluma.

Am intrat cu forță și mi-am acoperit ochii. Damon diseca de sânge o brunetă, apoi încă una și încă una, în timp ce eu stăteam ca o proastă în mijlocul camerei.

-DAMON! am țipat eu cât de tare am putut. Ce dracu vrei să-mi demonstrezi? De ce e nevoie să ucizi atâtea persoane, doar ca să mă faci să îmi pară rău?

-Le ucid pentru că îmi place. Nu vreau să îți demonstrez nimic.

-Damon, încetează! Omoară-mă pe mine, dar nu mai omorî atâtea persoane.

-Asta sunt, Gilbert, un criminal. Asta am fost mereu.

Gilbert? Ce se întâmpla cu el? O lacrimă mi s-a prelins pe obraz.

-Nu sunt cu Elijah, am mințit! am zis eu într-un final. Trebuia să o fac.

-Da, te cred. Poți să pleci! țipă el și se mai năpusti asupra unei frumoase brunete.

M-am năpustit și eu peste el și l-am pocnit. Mi-am pus toată forța în lovitura aia, care a scos un sunet mai mult decât puternic. Apoi m-am apropiat de el și l-am sărutat. Îmi era greață, pentru că întreaga lui gură era plină de sânge. Dar nu-mi păsa. L-am sărutat cu toată ființa mea. Cu toată puterea mea.

La fel a făcut și el. Doar că el m-a împins cu toată puterea lui.

-Pleacă acum! a țipat el.

-Nu! Conversația asta era din ce în ce mai aprinsă și parcă făceam concurs “Cine țipă mai tare”. Nu până nu îmi promiți că termini toată chestia asta, am continuat eu.

-Ieși! a țipat el, mai calm acum.

-Damon…

-Gilbert, ieși! Du-te la Elijah al tău.

-Lasă-mă să îți explic de ce…

-Pleacă! a zbierat el întrerupându-mă. Nici tu nu m-ai lăsat să îți explic ce era cu Kath, e timpul meu să fac asta.

-Damon, îmi pare rău.

-Și mie. Îmi pare rău că te-am cunsocut, Elena.

Ochii lui se înroșiseră, și mii de vinișoare îi împăienjeneau fața.

-Și ce ai de gând să faci acum? am întrebat eu. Să nenorocești întreg orașul și apoi să mă omori și pe mine?

-Nu! O să plec chiar diseară din orașul ăsta. Pentru totdeauna.

Era rândul meu să plâng. Era rândul feței mele să fiu umplută cu lacrimi și să se înroșească.

-Damon, nu mă părăsi.

A început să râdă.

-De ce nu? Am stat în acest oraș doar pentru tine. O să fiu arestat și omorât dacă mă prind pentru ce am făcut.

-Nu o să te prindă, pentru că vom fugi împreună. Eu îți voi explica totul și tu la fel.

-E prea târziu! țipă el. Sentimentele mele pentru tine sunt egale cu zero.

-Minți! am zbierat eu. Noi lacrimi se prelingeau pe obrazul meu.

-Uită-te în ochii mei și spune-mi că nu mai simți nimic pentru mine, iar eu voi pleca pentru totdeauna din viața ta!

Mă rugam să nege asta, dar am rămas șocată când s-a apropiat de mine, și-a fixat oxhii în ai mei și mi-a spus:

-Nu mai simt nimic pentru tine!

Am trântit ușa și am intrat în mașină. De data asta, eu eram cea care voia să moară.