Ploaia îmi stricase părul definitiv. Cele două ore și jumătate petrecute cu ondulatorul în fața oglinzii se duseseră pe apa sâmbetei din cauza unei ploi care s-a dovedit a fi mai enervantă decât m-aș fi așteptat. Eram abătută și nu aveam chef să merg acasă. Străzile New Yorkului erau aproape libere, cufundate într-o tăcere gravă, care mă speria. O asemenea amorțeala nu se mai instalase de mult în orașul nostru full mereu. M-am îndreptat spre bulevardul principal, unde doar câțiva oameni rătăciți se mai zăreau. Tristețea mă cufundase mai mult ca niciodată și, profitând de faptul că picăturile de ploaie îmi cufundaseră obrajii, am dat drumul și câtorva lacrimi. Nu voiam să mă opresc, nu aveam niciun motiv. Când am ajuns în capătul bulevardului, am realizat că lacrimile curgeau într-un număr mult mai mare decât le dădusem eu voie. M-am oprit în fața barului “Gold” și am luat aer adânc în piept. Am intrat și m-am scuturat de apa care curgea șiroaie după mine, cerându-mi scuze patronului. Un bărbat zâmbăreț și bondoc m-a invitat să iau loc, în timp ce un altul mă întreba ce doresc.

-Doar o tequila, am răspuns eu printre lacrimi.

Încă mă gândeam cum de putuse să mi se întâmple așa ceva când bărbatul bondoc mă întrebă:

-Nu ești prea mică pentru tequila?

M-am simțit indignată și, cum eram destul de nervoasă, m-am ridicat de la masă și m-am îndreptat spre bar. I-am spus imediat patronului ce vreau, care, se pare că s-a conformat mult mai repede și mi-a întins un pahar micuț. Am dat mai multe shoturi pe gât, afundându-mă de tot în băutură. Era pentru a doua oară când o făceam, de data asta într-un bar. Aveam și un motiv, pe care se pare că patronul vroia să îl afle.

-E deja al cincilea. Ai pățit ceva?

Nu aveam dispoziția necesară să vorbesc cu el despre problemele mele personale, dar chiar nu aveam altceva de făcut. La urma urmei, peste două zile oricum avea să uite toată povestea asta.

-E Damon. Damon Salvatore.

-Nu îl știu, nu cred că frecventează acest bar. Dar totuși, ți-a făcut ceva?

-Ar fi fost bine să îmi facă ceva. Măcar asta nu m-ar fi adus în starea asta. Știi ce? Las-o baltă. Am plecat.

I-am întins cinci dolari și am ieșit din bar. Afară ploaia părea mai liniștită acum. M-am îndreptat spre casă, însă m-am răzgândit imediat când am simțit cum îmi bubuie capul. Cu siguranță cele șapte shoturi nu mă ajutaseră și nu mă prea simțeam aptă să merg pe propriile-mi picioare. Mi-am scos telefonul din buzunar și am hotărât să îl sun pe Matt. Dacă cineva avea să mă ajute, el era acela.

Aici Matt, lăsați un mesaj.

La dracu! Mereu își ținea telefonul închis în timp ce eu hoinăream la două noaptea străzile. Nu era niciodată acolo pentru mine. Am simțit cum mi se înmoaie picioarele, așa că am hotărât să iau loc pe asfaltul rece. Între timp, bulevardul se umpluse de oameni. Cu toții se grăbeau, făcându-și loc prin mulțime. Lacrimile îmi cufundaseră din nou obrajii și mă simțeam mai dezamăgită ca niciodată. Am auzit telefonul cum sună, dar nu m-am obosit să îl scot din buzunar. Dacă cineva avea nevoie de mine, putea să aștepte. Am simțit cum un fior îmi cutremura corpul și cum îmi străbatea măduva oaselor.

Mi-am ridicat privirea și am văzut acele cizme negre. M-am ridicat în picioare însă m-am dezechilibrat și m-am întors în vechea poziție.

-Acum ce mai e, Damon? am întrebat eu rece.

Am înghețat când două mâini masive îmi ridicau umerii și mă sprijineau ușor. Ochii lui, de un albastru strălucitor, arătau o furie imensă. Am fost urcată cu forța într-o mașină și legată cu o tâmpenie.

-Ce dracu crezi că faci, Elena? mă întrebă el tăios.

Nu aveam de gând să îi răspund. Nu avea nici un drept să îmi spună ce să fac.

-Elena! a țipat el.

Îmi venea să îi dau o palmă. Păcat că mai eram și beată și om. Nimic nu mă ajuta.

-Lasă-mă în pace, nenorocitule. Acum de ce te-ai întors? Ca să vezi cum sufăr? am întrebat eu. Am realizat imediat că nu vorbeam coerent și cuvintele abia dacă ieșeau.

-Ești beată. Tu nu obișnuiești să bei.

-Acum o fac. Ceva probleme? Să fie, știu și eu, gelozia?

-Elena, încetează să te mai porți ca un copil!

-Tu să încetezi! am zbierat eu. Într-un acces de furie am încercat să mă arunc din mașină, dar, la naiba cu cureaua aia!

-E o centură! îmi spuse el zâmbind.

-Mda, acum ești și în mintea mea. Fă ce vrei cu mine, Damon. M-am săturat de jocurile tale stupide.

-Jocurile mele stupide sunt pentru a te apăra pe tine.

-Tu nu înțelegi că nu mai am nevoie de ajutorul tău?

-Eu zic să taci. Ți s-a urcat băutură la cap și spui numai tâmpenii.

Am ridicat mâna să îl pocnesc, dar am fost oprită în aer de mâna sa care a reacționat imediat.

-Nu aș face asta! a dat el din cap zâmbind.

Am renunțat să mă mai zbat. Dacă simțeam ceva în acel moment aceea era ură. Da. Ură pentru el. Ură pentru Damon Salvatore!

Am putut să cobor din mașină abia când a parcat în fața vilei sale. Mai fusesem acolo de câteva ori, în seri care se teminaseră frumos cu el. Păcat că fuseseră și se duseseră. Păcat pentru că îl iubeam. ÎL IUBEAM.

-Acum du-te direct în patul din camera mea și culcă-te! îmi porunci el.

-Habar nu am ce vrei să faci și nici nu am dispoziția să gândesc. Îți spun doar că eu nu am de gând să intru în casa ta, cu atât mai puțin în camera ta. Mă duc acasă, Jenna cu siguranță mă așteaptă disperată. Mi-am amintit că cineva mă sunase și mi-am scos telefonul. Un apel de la Jenna, cum îmi imaginasem. Uite, m-a și sunat, am continuat eu, încercând să par credibilă. Păcat că a părut cam patetic.

-Nu vreau să îți fac nimic, ci doar să te las să îți revi din beția asta cruntă. O să o anunț eu pe Jenna că rămâi la mine.

-Nu ai înțeles, băiatule! Nu rămân la tine.

Ce dracu se întâmpla cu mine? “Băiatule”? Eram clar beată. Rău de tot.

Nu mi-a mai zis nimic. M-a luat doar în brațe și în două secunde eram la el în cameră.

-Noapte bună.

Și a închis ușa. Cu cheia.

-Rahat! Vei plăti pentru asta, Damon! Știu că m-ai auzit.

M-am conformat și m-am ascuns în pătura lui albă, în care i se afundase parfumul. Patul ăla îmi amintea de atât de multe încât am adormit imediat.