CLX030115_104

cred că în viață ai nevoie de oameni care să îți devină model de urmat și, nu știu cum, într-un singur weekend am cunoscut o groază de astfel de oameni

sunt oameni pe care îi vezi așa cum sunt ei, în cel mai sensibil moment din viața lor, cu lacrimi în ochi și o groază de durere în suflet. îi asculți și știi că te doare și pe tine, pentru că viața chiar nu e corectă cu unii. îi vezi puternici, îi vezi că încă mai pot, după atâtea și atâtea și cumva îți dorești ca într-o zi să ai și tu puterea lor. îți dorești să le ștergi cumva lacrimile și să îi alini, pentru că tu știi că nu merită așa ceva. dar numai tu știi asta, pentru că altora nu le pasă. și tot ce poți e să îi strângi în brațe și să taci. pentru că tu n-o să înțelegi niciodată prin ce trec.

și mai sunt oameni cu un suflet prea mare pentru lumea asta. oameni care ar dărui, fără să ceară nimic la schimb, tot ce au. oameni în ai căror ochi vezi iubire și ceva bun, pe care nu-l poți descrie. și lor tot ce poți să faci e să le mulțumești, deși deep down, simți mult mai mult decât atât. e apreciere pentru cine sunt și dorința ca într-o zi să fii exact ca ei.

și un copil cu suflet mare care încă se mai bucură de vacanțele la țară cu bunicii și care găsește într-o zi în care s-a jucat cu mingea mai multă fericire decât într-o zi în care a stat pe telefon. și undeva acolo, e speranță.

***

am vrut să scriu mult mai multe în postul ăsta. dar undeva mi s-au încurcat amintirile cu emoțiile.

am vrut să scriu că mi-a plăcut să merg desculță prin țărână, că am iubit fagurele de miere cules de un bunic cu o inimă mare, că aș fi rămas pentru totdeauna acolo, la Dunăre, jucând volei cu ei și râzând.

am vrut să scriu că mi-a fost cumva dor să ies ”la un suc” într-un sat nebun, cum o făceam o dată, că nu a mai contat nici căldura și nici oboseala când am ascultat cu admirație un om pasionat vorbind despre istoria noastră și că apa aia de la nouășpe metri adâncime a însemnat… totul.

am vrut să scriu despre dorința pe care mi-am pus-o și care se împlinește în fiecare zi cu oamenii ăștia minunați, despre bunicii care mi-au dat o lecție de viață și despre niște fete minunate care îmi fac mereu pielea de găină.

dar toate astea au sens numai în capul meu.

***

cred că atunci când un astfel de weekend ajunge să nu mai conteze datorită a ceea ce ai făcut, ci datorită a ceea ce ai învățat din toată experiența asta, cred că atunci crești cu adevărat.

mulțumesc, oameni minunați.

***

într-o zi o să învăț să scriu exact ceea ce simt. și poate va fi și o zi în care posturile mele nu se vor mai încheia cu mine, având lacrimi în ochi.

vă iubesc.

Advertisements