Într-un oraș adormit, eu sunt mereu pe fugă. Cu nasul în telefoane, nemaivăzând pe unde calcă, bucureștenii parcă dorm în loc să meargă. Iar eu fac slalom printre ei în fiecare seară, după o zi prea lungă de facultate, muncă și drumuri pe jos cu orele.

Și apoi mă gândesc că poate graba să ajung acasă nu se datorează firii mele energice, ci pentru că nu-mi place ce fac. Poate că dacă ar sta altfel lucrurile la muncă, nu aș mai alerga așa acasă, la un meci de tenis sau o carte bună.

Și cu cât mă gândesc mai mult la asta, cu atât îmi dau seama că exact așa stau lucrurile. Și ceva îmi spune că mă îndrept spre o nouă demisie, dar o iau ca pe un lucru bun. Căci oricum facem prea puține lucruri care ne mai fac fericiți.

***

Mi s-a pus pe călătorii și pe văzutul Europei și sunt gata de drum. Italia, Germania, Grecia. Roma, Berlin, Thassos. Toate cu alți oameni.

***

”Și cu toate astea, am scos-o la capăt. Indiferent din ce mama naibii sunt plămădite sufletele noastre, ele sunt la fel”

Advertisements