Când i-ai băgat zăpada aia multă pe sub tricou într-o zi de -10 grade şi el a început să râdă. Şi s-a aplecat, a luat un pumn mare de zăpadă şi ştiai că n-ai cum să mai fugi. Aşa că planul B funcţionează mereu şi el se lasă mereu intimidat de faţa ta de câine. Aşa că, folosind cea mai drăguţa faţă, îi spui să tu eşti fată şi-ţi pare rău pentru ce ai făcut şi nu o să-l mai bulgăreşti niciodată. Şi ştii că vrea atât de mult să lase bulgărele ăla să alunece pe sub maieul tău, dar faţa ta îi topeşte şi bulgărele şi-l topeşte şi pe el. Şi uiţi de promisiunea ta şi la primul colţ, repeţi schema. Şi merge de oricâte ori ai vrea tu, pentru că asta-i iubire. Cea mai adâncă dovadă de iubire.

Şi apoi te pupă şi râde, dar tu în mâna stângă mai ai un bulgăre şi e gata să se topească pe pielea lui.

Şi zâmbeşti în sinea ta.

Şi-l iubeşti.